Actualitate
A venit ziua cea mare pentru Liviu Dragnea! Află dacă se duce la închisoare – ComisaruldePrahova
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, este citat luni la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a fi audiat în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, în care a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu.
Avocaţii lui Dragnea au anunţat că vor ridica în faţa judecătorilor o excepţie privind nelegala constituire a completului de trei magistraţi care l-a condamnat pe liderul PSD. În opinia avocaţilor, completul trebuia să fie specializat în fapte de corupţie.
Pe 21 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în dosarul DGASPC Teleorman, care vizează angajarea fictivă a Adrianei Botorogeanu şi Anisei Niculina Stoica.
Instanţa a anulat suspendarea executării din dosarul „Referendumul”, rezultând o pedeapsă finală de 3 ani şi 6 luni cu executare.
Judecătorii au decis atunci încetarea procesului penal în cazul Bombonicăi Prodana, fosta soţie a lui Liviu Dragnea, aceasta achitând prejudiciul în cauză. De asemenea, în cazul acesteia a fost aplicată sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1.000 de lei.
În decembrie 2013, procurorii au înregistrat o sesizare din oficiu cu privire la faptul că Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, proceda la menţinerea ilegală în posturi a două angajate, Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.
Potrivit procurorilor, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul Organizaţiei PSD Teleorman.
DNA susţine că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, Liviu Dragnea coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman, instituţie în cadrul căreia au fost încadrate Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.
Procurorii afirmă că Liviu Dragnea a determinat-o pe Anisa Niculina Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman.
Dragnea mai este acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.
Te-ar putea interesa și:
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



