Connect with us

Actualitate

Secția de Pediatrie a spitalului din Rădăuți, închisă pentru că angajații au plecat în concediu

Comisarul

Publicat

pe








Secția de Pediatrie a Spitalului Municipal din Rădăuți s-a închis pentru două săptămâni, pentru că toţi angajații – 28 de oameni, în total – au plecat în vacanţă.

Totul a început cu cei doi medici pediatri, care şi-au luat concediu în perioada 19 aprilie – 6 mai. Consecinţa e că de aceleaşi zile libere vor beneficia şi asistentele, infirmierele şi ceilaţi angajaţi.

Conducerea spitalului spune că nu putea să refuze cererile de concediu în condițiile în care medicii sunt suprasolicitați, fiind singurii pediatri din întreg spitalul, unde sunt internați lunar chiar şi 150 de copii. Acum, urgenţele sunt redirecţionate către Spitalul Județean Suceava.

Asta e o problemă dacă pediatria s-a închis și copilul tău e bolnav ce faci, te duci direct la Suceava cu el. Cum să-și ia concediu, dar direcția spitalului, șeful spitalului cum le-a permis să-și ia concediu? E foarte riscant pentru că este aproape o oră de mers cu mașina până la Suceava”, spune o mama unui pacient.

Fişele CPU au fost în număr de 1.439. Gândiți-vă că doi medici au văzut 1.439 de copii, în condițiile în care Casa de Asigurări nu decontează nici măcar 10% din valoarea actului medical”, spune Traian Andronachi, managerul Spitalului Rădăuţi.

Etichete:

vacanta paste
,
pediatrie
,
radauti
,
spitale romania

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Actualitate41 de minute ago

Poluarea cu plastic: ONG-urile denunță prezența crescută a lobbyiștilor petroliști la negocieri

ONG-urile de mediu au denunțat joi prezența din ce în ce mai numeroasă a lobby-iștilor din industria petrolieră printre participanții...

Actualitate2 ore ago

Descoperă Excelența în Servicii pentru Acoperișuri și Renovări cu AcoperisuriLaCheie.eu

Când vine vorba de acoperișuri, renovări și îmbunătățiri pentru locuința ta, nu există compromisuri. Ai nevoie de o echipă de...

Uncategorized2 ore ago

Descoperiți Serviciile Noastre de Acoperișuri și Renovări!

Acoperișuri Durabile și Estetice Echipa noastră de profesioniști calificați îți oferă soluții personalizate pentru acoperișuri, utilizând materiale de cea mai...

Actualitate3 ore ago

Consumul global de vin, la un minim istoric. Prețurile mari au redus apetitul consumatorilor

Consumul global de vin a ajuns anul trecut la cel mai scăzut nivel din 1996 încoace din cauza inflației ce...

Actualitate5 ore ago

LiveBlog SuperLiga: Universitatea Craiova vs CFR Cluj – Duel pentru cupele europene / Echipele de start

Universitatea Craiova și CFR Cluj se întâlnesc joi în Bănie, în etapa cu numărul șase din play-off-ul SuperLigii, într-un meci...

Actualitate7 ore ago

Organizatoarea petrecerii nud care a scandalizat Rusia a fost amendată pentru discreditarea armatei

Bloggerița Anastasia Ivleeva, organizatoarea „petrecerii nud” de la Moscova care a scandalizat Rusia anul trecut, a fost amendată de o...

Actualitate7 ore ago

Cum sa devii vizibil in online cu un SEO de calitate

Este deja un lucru cunoscut acela ca vizibilitatea online nu mai este doar o opțiune ci o adevărată necesitate pentru...

Diverse7 ore ago

Biletul Zilei: O Strategie Eficienta in Lumea Pariurilor

In lumea complexa si plina de provocari a pariurilor sportive, Biletul Zilei se distinge ca o strategie valoroasa pentru orice...

Actualitate9 ore ago

Condamnarea la închisoare a lui Harvey Weinstein a fost anulată de justiția americană

Curtea de Apel a statului New York, cea mai înalte curte petentă, a anulat condamnarea pentru viol a producătorului american...

experti contabili in Bucuresti experti contabili in Bucuresti
Exclusiv11 ore ago

Antreprenoriat: De la idee la afacere prosperă

Ai o idee pentru o afacere? Ești gata să faci pasul spre antreprenoriat și să-ți transformi visul în realitate? Cu...

Actualitate11 ore ago

M365 Apps for Business: Alegerea perfectă pentru antreprenorii cu activități specializate

Microsoft 365 (M365) este platforma de productivitate cu suport securizat în cloud, de care ai nevoie pentru a construi noi...

Actualitate13 ore ago

Situație nouă la e-Transport: O companie a primit codul de la ANAF, dar nu apărea în sistem și a primit amendă / Se va judeca în instanță

RO e-Transport a fost prezentată mereu ca o măsură de combatere a fraudei. Prin acel sistem trebuie obținut de la...

Actualitate15 ore ago

Un prim tren de metrou produs de Alstom în Brazilia a ajuns în depoul Berceni. Încă 12 vor mai trebui să fie aduse la București

Primul dintre cele 13 trenuri de metrou Alstom care vor circula în București a ajuns în depoul din Berceni al...

reglare lampa cu senzor de miscare reglare lampa cu senzor de miscare
Exclusiv17 ore ago

Idei de iluminare pentru dormitor: Creează o atmosferă relaxantă și confortabilă

Un dormitor relaxant și confortabil este esențial pentru a ne simți odihniți și plini de energie a doua zi. Lumina...

Actualitate18 ore ago

Scumpirea locuințelor îți mărește avansul pe care ți-l cere banca. Cât durează vânzarea unui apartament în marile orașe, care e marja de negociere și unde e mai rentabil să fii chiriaș decât proprietar

Un clujean care vrea să-și ia un apartament standard de 50 de metri pătrați utili are nevoie de un avans...

Actualitate20 de ore ago

Blinken îndeamnă Washingtonul şi Beijingul să gestioneze diferendele lor în mod „responsabil”

Secretarul de stat american, Antony Blinken, a lansat joi un apel Statelor Unite şi Chinei să gestioneze diferendele lor în...

Actualitate22 de ore ago

Slovacia: Guvernul lui Robert Fico lichidează televiziunea publică şi creează alta

​Guvernul slovac condus de premierul social-democrat Robert Fico a aprobat miercuri lichidarea televiziunii publice RTVS, pe care a acuzat-o de...

Actualitate24 de ore ago

Întors de la Moscova, ÎPS Vladimir le cere preoților moldoveni să se „pocăiască” și să revină la mitropolia aflată în slujba Rusiei: „Renunțați la orgolii, reveniți la starea de odinioară”

Revenit recent de la Moscova, ÎPS Vladimir, mitropolit al Chişinăului şi Întregii Moldove, le-a cerut preoților care au aderat la...

Business::MarketingO zi ago

Profesioniștii în Vospire de Acoperișuri: Experiență și Încredere la Dachdecker und Spengler

Dachdecker und Spengler Când vine vorba de protejarea casei tale împotriva elementelor naturii și de menținerea confortului și siguranței familiei...

Business::Small BusinessO zi ago

Dachdecker Service: Specialiștii în Vospire de Acoperișe

Într-o lume în care protecția și confortul casei tale sunt prioritare, alegerea unei companii de încredere pentru serviciile de vospire...

Top Stiri Comisarul