Connect with us

Actualitate

V. Ponta, despre soluţia pentru a-i îndepărta pe L. Dragnea şi pe V. Dăncilă.

Comisarul

Publicat

pe








Victor Ponta a vorbit la Digi24 despre varianta pe care Pro România o vede pentru resetarea peisajului politic: un guvern de uniune naţională până la alegeri. Totodată, el a explicat că, în opinia sa, soluţia pentru a-i îndepărta pe Liviu Dragnea şi pe Viorica Dăncilă este de a atrage cât mai mulţi parlamentari PSD din actuala legislatură, chiar dacă există reproşul că Pro România ia PSD-işti, iar aceştia să voteze pentru o nouă formulă. 

„După alegerile prezidenţiale, ar fi bine mai repede, dar cel mai probabil după, trebuie să fie o resetare a peisajului politic, să avem un alt guvern. Vor fi nişte măsuri impopulare care însă trebuie luate, să le spui oamenilor, vreau să vă cresc pensiile, dar nu pot să vi le dublez, vreau să cresc salarii, dar nu mai pot pe cele mari de la stat. Le-aţi primit, nu vi le taie nimeni, dar pe cele mici să le cresc. Dar cer performanţă.

Aceste lucruri trebuie făcute şi le putem face cu operaţie fără anestezie sau cu o strategie pe care acum nu o văd. La Pro România sunt oameni care au fost miniştri, prim-miniştri, şi spunem dacă am fi noi mâine ce am face? Că e uşor să criticăm de pe margine. Păi acolo ar trebui făcut aia, acolo…., dar asta nu se poate face singur, ci printr-un tip de solidaritate întâi politică, apoi socială.

Sunt convins că până la alegeri asta ar fi soluţia – un guvern de uniune naţională.

Dilema mea şi a Pro România e următoarea: oamenii ne critică: <nu mai luaţi PSD-işti>, tot ei ne spun: <daţi-i jos pe Dragnea şi pe Dăncilă!>.

Nu pot să fac asta decât în măsura în care conving mai mulţi parlamentari de la PSD să vină la Pro România. Am de ales între aceste două lucruri. Dar cred că trebuie să conving cât mai mulţi parlamentari aflaţi acum în Parlament să se depărteze de Dragnea şi Dăncilă şi să voteze pentru o nouă formulă. Altă soluţie nu e până în 2020, altfel vor fi pierderi foarte mari.

Dacă Pro România va avea un scor bun în alegeri, foarte mulţi vor avea curaj să vină spre noi şi atunci se poate schimba. Şi cel mai important e schimbarea lui Dragnea ca preşedinte din Camera Deputaţilor. Acum nu mai au majoritate, îi ţin cei de la minorităţi.

După aceea poţi să mergi să ai un alt guvern. Dar astea sunt calcule politice.

Ce e important pentru oameni e să aibă un guvern performant, nu să spună „nu ştiu” la orice întrebi.

La Apărare şi la Transporturi avem oameni care au fost daţi afară şi au fost puşi la loc, totul e la bunăvoinţa şi discreţia unui om.

Toată puterea lui Liviu Dragnea în PSD e capacitatea de a oferi funcţii. Dragnea are oameni pe care îi ţine cu funcţii, contracte”

Etichete:

guvern
,
victor ponta
,
liviu Dragnea
,
viorica dancila

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Social18 ore ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse20 de ore ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic2 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse4 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate5 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
Diverse5 zile ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

Diverse5 zile ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

Uncategorized5 zile ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

Uncategorized5 zile ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

Uncategorized6 zile ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

Diverse6 zile ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

Uncategorized6 zile ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

Diverse6 zile ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri locale6 zile ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

UncategorizedO săptămână ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

UncategorizedO săptămână ago

Eficiență, siguranță și profesionalism în fiecare kilometru

Într-o lume în care mobilitatea bunurilor a devenit esențială pentru economie și pentru viața de zi cu zi, firmele de...

DiverseO săptămână ago

Transformă-ți Casa cu Serviciile de Curățenie la Domiciliu Oradea

✨ www.Clean-Spot.Ro Soluția Ta pentru Curățenie Profesională în Oradea Curățenie la Domiciliu Oradea – Răsfață-ți Casa cu Adevăratul Confort! Te-ai...

ActualitateO săptămână ago

Estimarea Costurilor Ascunse De Ce Aveți Nevoie de un Calculator Preț Acoperiș Înainte de a Contacta Montatorii

Procesul de achiziție pentru un acoperiș începe de multe ori cu un telefon către un montator, dar ar trebui să...

UncategorizedO săptămână ago

Tendințele anului 2026 în floristică: buchete de lalele în tonuri pastelate și mixuri naturale

 În fiecare primăvară, florile reușesc să ne surprindă prin frumusețea lor efemeră și prin modul în care inspiră eleganță, prospețime...

Actualitate2 săptămâni ago

Rolul medierii în soluționarea conflictelor de muncă

Conflictele la locul de muncă pot apărea frecvent, fie că este vorba despre neînțelegeri între angajați, probleme cu angajatorul prin...

Top Stiri Comisarul