Remus Borza spulberă Decalogul de la Sibiu

Permanentizarea
lui Remus Borza pe portalul nostru a devenit o realitate. E naturală prin
raportare la vremurile pe care le trăim, la puținătatea unor puncte de vedere
tăioase, nu neapărat imbatabile, nici absolute, dar puternic argumentate de
fiecare dată. Pe scurt, greu de ocolit de cine are mintea acasă. În continuare
preluăm de pe site-ul său ultima analiză publicată.

Este
una gravă, cu valoare de avertisment istoric, care concentrează
vulnerabilitățile și perspectivele sumbre ale proiectului comunitar european.
Și, da, „peste
14 ani, probabil, nu va mai exista Uniunea Europeană, dacă liderii statelor
membre se vor încăpățâna să nu reformeze și să nu adapteze principalele
instituții europene noilor realități economice și sociale”.
(Viorel COSMA) 

Decalogul de la Sibiu – între dorința
și neputința

Summitul
informal de la Sibiu a fost evenimentul anului în România. O dată la 14 ani îi
revine unei țări membre UE președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.
Nu se știe dacă ne vom mai afla în această ipostază. Peste 14 ani, probabil, nu
va mai exista Uniunea Europeană, dacă liderii statelor membre se vor încăpățâna
să nu reformeze și să nu adapteze principalele instituții europene noilor
realități economice și sociale. A reprezentat pentru România o fereastră de
oportunitate în a-și crește prestigiul și respectabilitatea. Șansă irosită,
câtă vreme președintele Iohannis a transformat acest summit într-un eveniment
de campanie, atât pentru el, cât și pentru liberali. De fapt, acesta a fost
obiectivul nedeclarat al tuturor participanților la summitul de la Sibiu. O
repetiție generală, atât pentru popularii, cât și pentru socialiștii europeni,
cu câteva zile înainte de europarlamentare.

Summitul
de la Sibiu – eveniment electoral

Ca
să mascheze pronunțatul caracter electoral al acestei reuniuni, cei 27 de șefi
de state și de guverne, prezenți la Sibiu, au adoptat o Declarație, un decalog ce
cuprinde 10 angajamente. Vorbim, mai degrabă, de 10 promisiuni fără acoperire,
de niște obiective aspiraționale pentru toate statele și toți cetățenii
Europei, dar greu tangibile și realizabile, de o colecție de truisme pe
principiul „să fie bine, ca să nu fie rău”. Cei 27 de lideri nu au adoptat
nicio hotărâre care să fie pusă în aplicare, care să aibă materialitate, ci
doar au reiterat principiile fondatoare ale Uniunii Europene : unitate,
solidaritate, echitate, complementaritate, convergență, stat de drept,
coeziune, democrație. Declarativ, suntem toți frați în cuget și simțiri. În
realitate, între est și vest, între sudul și nordul Europei, există numeroase
divergențe și disparități în ceea ce privește dezvoltarea economică și socială.
Curentele eurospectice nu au apărut din senin, ci ca răspuns la politica de
forță a birocraților de la Bruxelles sau Strasbourg, la scenariul unei Europe
cu mai multe viteze, dar și ca răspuns la lentoarea și birocratizarea excesivă
a instituțiilor europene.

Nu
poți să îndemni la solidaritate, coeziune și unitate, câtă vreme Macron și
Merkel promovează o Europă cu mai multe viteze, o Europă cu un nucleu dur,
format din Germania și Franța, în jurul căruia să graviteze ca niște sateliți
celelalte state. Dublul standard și dublul limbaj sunt o trăsătură comună a
tuturor liderilor europeni. Vorbim și de o doză de ipocrizie și nostalgie
comunista în discursul liderilor est-europeni. Trebuie să acceptăm că unii vor
și pot mai mult și că egalitarismul este doar o poveste, reminiscența unei
mentalități bolșevice. Oamenii nu sunt egali, nici măcar la naștere. Sunt
atâtea lucruri care ne deosebesc: statutul social și material, inclusiv zestrea
genetică. Cu atât mai mult, nici națiunile nu sunt egale. Nu putem pune semnul
egal doar pentru că sună bine între, de exemplu, Germania, o țară cu un PIB de
3.400 miliarde euro și o populație de 80 milioane de locuitori, și România, o
țară cu un PIB de 200 miliarde euro și 20 milioane de locuitori. Nu mai vorbesc
de nivelul de dezvoltare și civilizație net favorabil Germaniei.

Unii
mai egali decât ceilalți

Formal,
Uniunea Europeană înseamnă o reuniune de 28 de state egale în drepturi. Doar
că, în realitate, unii sunt mai egali decât alții. Europa cu mai multe viteze
nu e un concept pentru viitor, ci este o realitate a prezentului. Vorbim și
astăzi de cel puțin trei Europe. O Europă unională cu 28 de membri. O Europă a
monedei unice cu 19 membri. O Europă a Spațiului Schengen cu 24 de membri.
Europa dezvoltată, locomotiva UE, este reprezentă de zona euro. Odată ce am
intrat în UE, la 1 ianuarie 2007, ca un pas normal și natural, trebuia să fi
adoptat și noi moneda unică. Nu ne-a oprit nimeni, însă ne-am pus piedici
singuri. Un prim-deadline era 2015, după care a fost stabilit anul 2019. Din păcate,
am ratat și acest termen. Următorul deadline e 2024 sau la calendele grecești.
Trecerea la euro ar fi redus riscul de turbulențe monetare și financiare și ar
fi presupus un curs de schimb stabil. Adoptarea monedei unice ar fi diminuat
riscul de țară și implicit costul la care se finanțează România de pe piețele
externe, de trei, patru ori mai mare decât cel din zona euro.

Președintele
francez și cancelarul german vorbesc de o armată europeană, în condițiile în
care majoritatea țărilor membre ale UE sunt și membre NATO, iar unele dintre
ele, cum este și cazul României, alocă 2% din PIB pentru Apărare, dublu față de
contributia la bugetul Uniunii Europene de la care am primit in ultimii 12 ani
48 miliarde euro fonduri nerambursabile.Câtă vreme există acest scut și această
forță armată, care și-a dovedit eficiența și utilitatea de la fondarea acestei
organizații militare în 1949 și până în prezent, ar reprezenta un cost total
nejustificat și o gravă eroare să ne gândim la o alternativă militară la NATO.

Islamizarea
Europei

Clamăm
propagandistic și demagogic consensul, dialogul, coeziunea și unitatea la
nivelul UE, deși există dezacorduri majore între state în probleme sensibile,
precum migrația, schimbările climatice, mutarea ambasadelor țărilor europene de
la Tel Aviv la Ierusalim, dosarul iranian, lovitura de stat în desfășurare din
Venezuela, atitudinea față de Rusia. Sub pretextul respectării drepturilor
omului, al toleranței, umanismului și multiculturalismului, am deschis prea
larg porțile Europei hoardelor barbare. Principalii promotori ai acestei
politici sunt Angela Merkel și Emmanuel Macron. Consecința pe termen mediu și
lung: diluarea până la pierderea identității europene, culturale, religioase și
rasiale. Și pe fondul unei demografii scăzute și a unui spor negativ al
natalității, Europa e în pragul extincției. Peste 50 de ani, în Franța și
Germania limba de stat va fi araba, iar creștinismul va fi înlocuit cu
islamismul. Europa e un continent cu o populație de peste 500 milioane de
locuitori. Avem și noi săracii și oprimații noștri. Și sunt câteva zeci de
milioane de cetățeni europeni care trăiesc in risc de excluziune socială.În loc
să le creăm lor condiții de muncă și de trai decente, preferăm să importăm
milioane de sirieni, irakieni, maghrebieni. Solidaritate față de acești oameni
trebuie să aibă în primul rând țările de aceeași limbă și religie cu ei și care
sunt mult mai bogate în resurse decât țările de adopție, Germania sau Franța.
Aici este paradoxul acestor valuri migratoare. Toți vin într-o Europă permisivă
și tolerantă și prea puțini ajung în țări foarte bogate, precum Emiratele
Arabe, Qatar, Bahrain, Oman, Kuweit, Iordania, Arabia Saudită, în care
incluziunea socială ar fi mult mai ușoară și mai rapidă. Pozițiile Poloniei,
Ungariei, Italiei și mai nou a Austriei în chestiunea migrației sunt corecte.
Vorbim de valori comune și stat de drept la modul revanșard și justițiar pentru
a pedepsi acele state care refuză dictatul Bruxellului. Polonia, Ungaria și
România au fost ținte predilecte ale acestui comportament arbitrar și
dictatorial al lui Jean-Claude Juncker și Frans Timmermans, doi veritabili
comisari sovietici într-o Europă a secolului XXI.

Sper
ca europarlamentarele din 23-26 mai să aducă o nouă garnitură de lideri la
nivelul Parlamentului European și a Comisiei Europene, care să unească statele
bătrânului continent, să aducă pacea, armonia, dialogul, respectul și
conlucrarea în beneficiul tuturor statelor și al tuturor cetățenilor Europei.
Altminteri, Brexitul va reprezenta doar începutul sfârșitului.