Connect with us

Actualitate

Liberalii au votat pentru susținerea actualilor membri din CA al BNR pentru încă un mandat (surse) – Finante & Banci

Publicat

pe

După ce inițial, se vehiculase numele lui Ionuț Dumitru ca viitor vice-guvernator susținut de PNL, partidul a votat luni la prânz pentru susținerea actualului viceguvernator Eugen Nicolaescu și a lui Stoenescu (post ne-executiv) în viitorul consiliu de administrație al BNR. Niciunul dintre cei doi nu au experiență în finanțe publice, o eventuală numire a lui Dumitru ar fi mărit ponderea celor care știu cu ce se mănâncă politica monetară în România.

El si-a propus 3 obiective foarte importante pe durata mandatului sau in BNR, potrivit declaratiilor sale date in timpul audierilor in Comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului: corelarea deciziilor BNR cu strategia Guvernului, preluarea de catre BNR, „cat mai repede si cat mai mult”, a bunelor practici ale statelor membre UE si formarea unui colectiv comun (format din parlamentari si reprezentanti ai BNR), care sa discute trimestrial despre principalele probleme ale pietei bancare.

„Eu cred ca orice decizie (de politica monetara- n.red) trebuie sa fie in permanenta corelata cu strategia Guvernului si corelata de asemenea cu obiectivele pe care Parlamentul le poate stabili”, a spus luni liberalul Eugen Nicolaescu, in cadrul audierilor pentru functia de viceguvernator al BNR. El a raspuns unei intrebari adresate de Claudiu Nasui, legate de preferinta viitorului oficial BNR pentru o politica monetara mai laxa sau mai restrictiva.

Ca posibil viitor membru in CA al BNR mi-am propus 3 obiective foarte importante, a mai spus Nicolaescu.

  • Primul este o imbunatatire a relatiei BNR cu Parlamentul. Eu cred ca simplul raport pe care Banca Nationala il prezinta Parlamentului este insuficient in acest moment. Ar trebui sa incercam sa dezvoltam mai mult aceasta colaborare.Cred ca un colectiv comun, format din parlamentari si reprezentanti ai BNR, care sa discute trimestrial despre principalele probleme pe care le are piata bancara ar putea sa contribuie la mai multe lucruri. In primul rand ar putea sa ne arate daca in legislatie mai putem indrepta anumite lucruri. In al doilea rand, Parlamentul sa fie informat despre evolutia foarte rapida a unor elemente din piata.

N.Red. Potrivit Statutului BNR (art.3): „În îndeplinirea atribuţiilor, Banca Naţională a României şi membrii organelor sale de conducere nu vor solicita sau primi instrucţiuni de la autorităţile publice sau de la orice altă instituţie sau autoritate. Banca Naţională a României colaborează cu Ministerul Finanţelor Publice în vederea stabilirii indicatorilor macroeconomici în baza cărora se va elabora proiectul anual de buget”

  • Al doilea obiectiv pe care mi l-am propus este imbunatatirea guvernantei bancilor centrale, avand in vedere ca BNR ar trebui sa preia, cat mai repede si cat mai mult, bunele practici ale statelor membre ale Uniunii Europene.

Cred ca in acest fel , BNR, prin participarea la Consiliul General si prin grupurile de lucru din care face parte, ar putea sa aduca mai repede si intr-un mod transparent o parte din lucrurile pe care astazi nu le realizeaza: cresterea transparentei prin continuarea publicari raportului anual privind inflatia, stabilitatea financiara. Prezentarea publica si chiar explicarea datelor pentru ca aici cred eu ca Banca nu a facut suficient: sa explice datele pe care le publica., mai ales cele referitoare la inflatie, stabilitate, decizii importante de politica monetara si continuarea publicarii minutelor sedintelor de politica momentara.

N.Red. Consiliul general al BCE poate fi considerat un organ de tranziție. Acesta îndeplinește atribuțiile preluate de la Institutul Monetar European, care îi revin BCE în cea de-a treia etapă a Uniunii Economice și Monetare, având în vedere faptul că nu toate statele membre ale UE au adoptat încă euro.

  • Al treilea obiectiv, care este al nostru al tuturor, se refera la pregatirea pentru intrarea Romaniei in zona euro. Aici BNR are o serie de probleme rezolvate- ma refer la cele legate de convergenta nominala. Dar in acelasi timp BNR trebuie sa lucreze mai strans cu Guvernul si cu Parlamentul ca multe din problemele ramase sa fie rezolvate. Dar mai ales sa se decida un calendar , o data tinta pentru aderare.

„Eu cred ca nu poate un singur om din CA sa influenteze o decizie atat de importanta (cea de politica monetara-n.red). Politica monetara e facuta de comitetul de politica monetara care e condus de Guvernatorul Bancii. In acelasi timp eu cred ca orice decizie in acest sens trebuie sa fie in permanenta corelata cu strategia Guvernului si corelata de asemenea cu obiectivele pe care Parlamentul le poate stabili. Mai ales ca, daca vorbim de o politica monetara restrictiva sau laxa, trebuie sa ne referim si la termenul la care vom ajunge la moneda euro.

In Consiliul de Administratie al Bancii Nationale participa- sigur, fara drept de vot- ministrul Finantelor care ar putea ridica problemele de finantare si sa le discute acolo. La una din sedintele de CA (din BNR) voi ridica problema (invitarii ministrului de Finante) pentru a discuta aceste probleme”, mai spune Nicolaescu.

Declaratiile lui din timpul audierilor pot fi urmarite aici.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized3 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities4 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized4 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse4 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized4 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized4 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized4 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized4 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized5 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
Diverse6 zile ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

Diverse7 zile ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum alegi sistemul de sonorizare potrivit pentru evenimentul tau

Descoperiți cum să selectați echipamentele audio ideale pentru evenimente corporate, private sau concerte, cu ajutorul soluțiilor complete de închiriere oferite...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Peugeot – piese second-hand pentru reparații rapide și accesibile

Când cauți dezmembrez Peugeot, de cele mai multe ori ai deja o problemă concretă: o piesă defectă, o daună de...

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca magazin de haine de lux in Cluj-Napoca
DiverseO săptămână ago

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa...

UncategorizedO săptămână ago

Wegovy, prima pastilă GLP-1 pentru slăbit, primește undă verde de la Comisia Europeană

Comisia Europeană a aprobat Wegovy sub formă de comprimat, administrat o dată pe zi, acesta devenind primul tratament oral GLP-1...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Magic V6: construit pentru a fi folosit, proiectat să reziste

Un design ultra-subțire, materiale avansate și un scenariu extrem care pune în valoare durabilitatea noului flagship pliabil HONOR   București,...

Diverse2 săptămâni ago

Aplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună

Inteligența artificială redefinește modul în care românii caută și aleg o locuință, iar aplicația North Bucharest, dezvoltată de North Bucharest Investments, confirmă...

Top Stiri Comisarul