Connect with us

Actualitate

Presa germană îşi pune întrebări cu privire la sănătatea Angelei Merkel – International

Publicat

pe

Cancelarul german a suferit o criză de tremurat pentru a doua oară în zece zile. Guvernul încearcă să liniștească oamenii dar mass-media de dincolo de Rin se face ecoul incertitudinii care predomină.

Cum se simte cancelarul nostru? Aceasta este întrebarea pe care şi-o pune presa germană, deoarece Angela Merkel a fost victima unei crize de tremurături în public de două ori în câteva zile. Ultimul episod: joi, 27 iunie, dimineață, în timpul unei ceremonii oficiale la Castelul Bellevue din Berlin, cancelarul, care va împlini 65 de ani la jumătatea lunii iulie, a început să tremure timp de aproape un minut în timpul unui discurs al președintelui federal german, Frank-Walter Steinmeier, potrivit Le Monde, citat de Rador.

Pe 18 iunie, Angela Merkel a fost victima unei crize similare, alături de noul președinte ucrainean. În acea zi a fost foarte cald la Berlin, iar cei doi lideri stăteau în picioare sub soarele dogoritor. Anturajul cancelarului a pus incidentul pe seama unei deshidratări; liderul german, la putere de paisprezece ani, a declarat că şi-a revenit după ce a băut trei pahare de apă. Dar, după nouă zile, într-o dimineață mult mai rece de această dată, într-o încăpere cu aer condiționat, Angela Merkel a fost din nou victima unei crize de tremurat. În mass-media din Germania, speculațiile se înmulţesc.

„Cât este de bolnav cancelarul?”, se întreabă ziarul popular „Bild”. „Este vorba despre deshidratare sau despre o hipoglicemie, ca și ultima oară?”, adaugă ziarul cel mai citit din țară. În plus, seara de miercuri de la Cancelarie, cu șeful CDU, Annegret Kramp-Karrenbauer, și cu șeful listei la alegerile europene, Manfred Weber, s-a încheiat foarte târziu. Tabloidul, specializat în senzațional, a intervievat trei medici, care au sugerat o duzină de diagnostice, de la oboseală până la scleroză în plăci, trecând prin efectele secundare ale unui tratament în curs sau diabet zaharat.

Cotidianul berlinez „Der Tagesspiegel” reamintește că aproape toți predecesorii Angelei Merkel au avut probleme grave de sănătate – deseori ascunse cu grijă în public. „Când Helmut Kohl a fost spitalizat pentru o intervenție chirurgicală la genunchi, anturajul său a pretextat că este vorba despre o ‘răceală’. Aceasta este aproape scuza standard pentru un cancelar bolnav. Dar, în realitate, Konrad Adenauer avea pneumonie; Helmut Schmidt suferea de leșinuri. În ceea ce privește depresia lui Willy Brandt, aceasta a rămas un secret de stat până la demisia sa”.

„Der Tagesspiegel” reamintește că, de obicei, cancelarul are o sănătate de fier și că mass-media are tendinţa să se îngrijoreze prea mult de îndată ce acesta manifestă o slăbiciune. „[Angela Merkel] este indestructibilă. Dar după ultimele alegeri din 2017 și luni de negocieri politice în 2018, ea a nu a arătat prea bine o vreme. Apoi, nu a plecat în vacanță în Tyrol, ca de obicei, lucru care a dat naștere la tot felul de zvonuri”.

În schimb, cotidianul conservator „Die Welt” cere transparență. Reamintind că mulți lideri politici celebri, inclusiv Franklin D. Roosevelt și Leonid Brejnev, au fost diminuați fizic de boală, cotidianul vede un risc pentru legitimitatea cancelarului. „Pentru că atunci când astfel de lucruri devin publice, se ridică imediat întrebarea: cine guvernează cu adevărat? Cine beneficiază de această slăbiciune? Majorităţile sunt în pericol, deoarece publicul îşi pierde încrederea în capacitatea liderilor de a se afirma?”.

„Die Welt” se hazardează să evoce o eventuală „demisie”, dar insistă că acest lucru nu este de dorit în viitorul apropiat, din cauza riscului de instabilitate politică ce ar putea apărea după o plecare prea bruscă a cancelarului.

Într-un scurt editorial, „Frankfurter Allgemeine Zeitung” denunță „vulturii” care se bucură de problemele de sănătate ale Angelei Merkel. „În timpul celor paisprezece ani petrecuţi la putere, Merkel s-a bucurat întotdeauna de o excelentă stare de sănătate, atât din punct de vedere fizic, cât și psihologic”, subliniază ziarul conservator. Deși este absolut legitim ca opinia publică să-şi pună întrebări cu privire la starea de sănătate a liderului și să nu fie mulțumită de un simplu răspuns „cancelarul este bine”, ziarul o sfătuiește pe Angela Merkel să „ignore speculaţiile”. „În orice caz, Merkel a fost suficient de în formă pentru a zbura în Japonia, unde va participa la summitul G20”, amintește ziarul.

Potrivit unui apropiat al cancelarului citat de ziarul „Die Tagesspiegel”, „Merkel este doar o ființă umană, la urma urmei. Ea a avut un an epuizant și va împlini 65 de ani în iulie”. Acum, cancelarul trebuie să se aștepte ca cea mai mică criză de frisoane a ei să fie analizată cu atenţie și comentată, conchide cotidianul din Berlin.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul