Exclusiv
Candidaţii la funcţia de procuror european susţin, marţi, interviul. Horodniceanu şi Bulancea, pe listă

Potrivit unui anunţ al Ministerului Justiţiei, cei opt magistraţi care şi-au depus candidatura pentru funcţia de procuror european sunt: Borcoman Cătălin-Laurenţiu, Bulancea Marius Bogdan (procuror de la DNA), Dumitresc Constantin Claudiu, Ecedi Stoisavlevici Laura, Horodniceanu Daniel – Constantin (fost şef DIICOT), Hach Elena (cu condiţia depunerii unor înscrisuri de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cel mai târziu până la data susţinerii interviului), Nolden Nicoleta şi Radu Răzvan – Horaţiu.
Toţi cei menţionaţi sunt procurori, cu excepţia Nicoletei Nolden, care este judecător la Curtea de Apel Bucureşti.
„Candidaţii selectaţi vor susţine interviul în faţa comisiei de selecţie prezidată de ministrul justiţiei care va avea loc în data de 9 iulie 2019, începând cu ora 10.00 la sediul Ministerului Justiţiei din Bucureşti, Str. Apolodor nr.17, sector 5.
Candidaţii se vor prezenta la interviu în ordine alfabetică”, se mai arată în anunţul Ministerului.
Interviurile vor fi transmise în direct, audio-video, pe pagina de internet a Ministerului Justiţiei. Interviul are o durată de maximum 45 de minute/candidat.
Parchetul European (EPPO) va fi un parchet european independent responsabil cu investigarea, urmărirea penală şi trimiterea în judecată a autorilor infracţiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale UE şi a complicilor acestora. Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului (1) privind EPPO a intrat în vigoare la 20 noiembrie 2017. În conformitate cu articolul 120 din respectivul regulament, EPPO îşi va începe activitatea în urma unei decizii a Comisiei, odată ce acesta va fi înfiinţat, dar nu mai devreme de 3 ani de la data intrării în vigoare a Regulamentului privind EPPO.
Biroul Parchetului Public European ar urma să îşi înceapă activitatea până la sfârşitul anului 2020.
Concursul pentru ocuparea funcţiei de şef al Parchetului European este în plină desfăşurare, iar Laura Codruţa Kovesi se află printre favorite.
Articolul Candidaţii la funcţia de procuror european susţin, marţi, interviul. Horodniceanu şi Bulancea, pe listă apare prima dată în Ziarul Nationalul.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 3 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



