Connect with us

Actualitate

Comisia Europeană îi cere lui Daea să oprească exportul a 70.000 de oi în țările arabe – Esential

Comisarul

Publicat

pe

Comisarul European pentru sănătate și siguranță alimentară Vytenis Andriukaitis i-a cerut ministrului Agriculturii Petre Daea să oprească exportul a 70.000 de ovine către o serie de state din Golful Persic, invocând faptul că nu pot fi asigurate condiții bune pentru transportul animalelor, acesta urmând să fie expuse la temperaturi de 46 de grade Celsius.

70.000 de oi urmează să fie încărcate pe nava Al Shuwaikh, deținută de compania Kuweit Livestock Transport & Trading (KLTT), cunoscută și sub numele de Al Mawashi și vor fi transportate către Kuwait, Qatar și Emiratele Arabe Unite, unde are loc, în august, „Festivalul sacrificiului”.

Comisarul atrage atenția asupra faptului că animalele vor fi expuse unor temperaturi extreme, iar prevederile legale din domeniu interzic transportul acestora în astfel de condiții.

”Având în vedere previziunile meteo din regiunea Golfului Persic pentru luna iulie, unde temperaturile vor atinge 46 de grade Celsius și ținând cont de faptul că măsurile anunțate de ministerul dvs în aprilie nu au fost puse în practică, din nefericire, vă cer, ca un gest de responsabilitate, să blocați imediat exportul oilor în Golful Persic„, se arată în scrisoare.

Oficialul european precizează că a mai atras atenția autorităților române asupra unor situații similare, și că a primit asigurări că legislația română va fi modificată pentru a preveni astfel de cazuri.

Solicitatea comisarului european, care a postat scrisoarea către Daea pe Twitter, survine unei sesizări din partea organizaţiilor care luptă pentru drepturile animalelor, precum Eurogroup for Animals.

KLTT este un mare exportator de ovine din Australia, iar anul trecut a fost subiectul unui scandal major adus în atenția mass-media de către Animals Australia. Această companie are un istoric plin de încălcări ale drepturilor animalelor și este responsabilă pentru decesele în timpul transportului naval a peste un milion de animale, arată un raport al https://www.eurogroupforanimals.org.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Actualitate3 minute ago

​Guvernul l-a retras pe Adrian Pîrvulescu, fiul lui Meleșcanu, din funcția de consul la Strabourg – Esential

Adrian Pîrvulescu, fiul vitreg al lui Teodor Meleșcanu, a fost retras din funcția de consul la Strasbourg printr-o hotărâre adoptată...

ActualitateO oră ago

Start-Up Nation după 3 ani: Cu bugetul alocat pe 2020 se poate lansa pentru 5.000 de firme câștigătoare – EuROfonduri

După înscrierea pe site-ul HotNews.ro, poţi deschide secţiunea MyHotNews ca să completezi sau să schimbi profilul de utilizator. Atenţie! Logarea...

Actualitate2 ore ago

Copiii, încotro?

În acest moment, România face prea puțin pentru copiii abandonați și perpetuează un ciclu extrem de vicios. Soarta acestor copii,...

Actualitate3 ore ago

Fashion Days a trecut pe profit după 4 ani de când a fost preluat de eMag – Consumator

După înscrierea pe site-ul HotNews.ro, poţi deschide secţiunea MyHotNews ca să completezi sau să schimbi profilul de utilizator. Atenţie! Logarea...

Actualitate4 ore ago

Șeful AEP s-a întâlnit cu ambasadorul Rusiei pentru „dezvoltarea unei relații de colaborare în materia organizării proceselor electorale” – Esential

Șeful Autorității Electorale Permanente (AEP), Constantin-Florin Mitulețu-Buică, s-a întâlnit, de Ziua Unirii Principatelor Române, cu ambasadorului Rusiei la București, Valery...

Actualitate5 ore ago

Instanța supremă va ataca la Curtea Constituțională legea privind eliminarea pensiilor speciale pentru magistrați – surse – Esential

Instanța supremă va ataca la Curtea Constituțională actul normativ adoptat marți de către deputați care vizează eliminarea pensiilor de serviciu...

Actualitate6 ore ago

webPR: Documentarul Degas: Passion for Perfection ne încântă din 14 februarie la Happy Cinema – Film

​La Happy Cinema seria documentarelor de artă continuă cu o premieră: Degas: Passion for Perfection, o călătorie superbă de la...

Actualitate7 ore ago

Orban, despre vizele de flotant: Fie rămâne textul acesta, fie reducem un pic perioada / Acordarea ar trebui sistată când începe procedura electorală – Politic

Premierul Ludovic Orban a declarat marți că acordarea vizelor de flotant ar trebui sistată în momentul începerii procedurii electorale. ”Fie...

Actualitate8 ore ago

Australian Open: ​Novak Djokovic, în semifinale – Urmează duelul de cinci stele cu Roger Federer – Tenis

Milos Raonic nu pierduse set până în faza sferturilor de la Australian Open, parcursul canadianului fiind unul imaculat. Nuanțele de...

Actualitate9 ore ago

Grefierii, după discuțiile cu Orban privind eliminarea pensiilor speciale: Guvernul nu-şi asumă politic un astfel de proiect de lege. Discutăm o posibilă ameliorare a legislației – Esential

Reprezentanții sindicatelor grefierilor care s-au întâlnit cu premierul Ludovic Orban pe tema eliminării pensiilor speciale pentru această categorie au susținut,...

Actualitate10 ore ago

UTI anunță că a integrat aparatură într-o bază militară din Italia unde operează cele mai sofisticate drone NATO – Defense

UTI Grup a furnizat module pentru două componente software ale sistemului Alliance Ground Surveillance (AGS) al NATO la baza aeriană...

Actualitate11 ore ago

Firea: Au fost raportate 1.404 cazuri de gripă la cabinetele școlare. Nu este epidemie de gripă – Esential

Peste 1.400 de îmbolnăviri de gripă au fost înregistrate, marți, în școlile din București, anunță primarul Gabriela Firea, subliniind că...

Actualitate13 ore ago

​Australian Open: Când va avea loc sfertul de finală dintre Simona Halep și Anett Kontaveit – Tenis

​Organizatorii primului Grand Slam al anului au stabilit programul zilei de miercuri, una în care va avea loc și sfertul...

Actualitate14 ore ago

Un raport indică faptul că în Uniunea Europeană corupţia este încă o problemă majoră / România, sub pragul de 50% – Esential

Cinci ţări din UE nu au atins pragul de 50% în Indicele de Percepţie asupra Corupţiei, din 2019. Studiul, publicat...

Actualitate15 ore ago

Subiectele zilei: 75 de ani de la Auschwitz – ce are Germania de făcut acum; Supradoze în scări de bloc și trafic de droguri la Obregia în anii 2000; Culisele luptei pentru putere din PSD – Subiectele zilei

Comentariu: 75 de ani de la Auschwitz – ce are Germania de făcut acum. La 75 de ani de la...

Actualitate16 ore ago

Bancul zilei: Totul pentru sport – Fun

Un tip se adresează vânzătoarei dintr-un magazin de articole sportive: – Aș dori un trening vă rog. – De care?...

Actualitate17 ore ago

Business report: Un sfert dintre angajatori îngheață salariile în acest an. Previziuni economice sumbre; Pierderi de aproape 600 miliarde dolari pentru economia globală din cauza epidemiei de coronavirus; Zara și problema ”fast fashion” – Business

Efectele coronavirusului: Companiile din China trimit angajații acasă, prețul petrolului scade pe burse. Companiile din China sfătuiesc angajații să lucreze...

Actualitate18 ore ago

Financial report Coronavirusul- cum a organizat comunitatea științifică riposta. Ce se va întâmpla în ziua Brexitului şi ce va urma? Grecia iese pe pieţe cu obligaţiuni pe 15 ani – Finante & Banci

Les Echos: Coronavirusul- cum a organizat comunitatea științifică riposta ● The Guardian: Ce se va întâmpla în ziua Brexitului şi...

Actualitate19 ore ago

Cîțu, la Digi 24: Primăria Capitalei nu a mai fost controlată de inspectorii fiscali de 10 ani – Radio – TV

Primăria Capitalei nu a mai fost controlată de inspectorii fiscali de 10 ani, a declarat luni, la Digi 24, ministrul...

Actualitate20 de ore ago

Faze tari: În Alpii francezi, o centrală electrică generează curent din brânză; Nuntă neobișnuită în Pakistan: 80 de cupluri s-au căsătorit în același timp – Faze Tari

În Alpii francezi, o centrală electrică generează curent din brânză. Centrala electrică din Alpi care funcționează cu resturi de brânză...

Top Stiri Comisarul