Connect with us

Actualitate

Gheorghe Hagi, după transferul lui Ianis la Genk: „Am refuzat o ofertă de trei-patru ori mai mare” – Fotbal

Publicat

pe

KRC Genk, campioana Belgiei, a anunţat, vineri, transferul lui Ianis Hagi, de la FC Viitorul. Mijlocaşul ofensiv a semnat un contract valabil până în 2024, iar Gheorghe Hagi, tatăl şi antrenorul lui Ianis, a oferit detalii legate de transferul mijlocaşului, scrie Mediafax.

Gheorghe Hagi se declară mulţumit de decizia clubului şi a povestit cum au decurs negocierile cu formaţia belgiană. În plus, manager-ul tehnic de la Viitorul a anunţat că suma de transfer este mai mică de 10 milioane de euro, fiind refuzată o ofertă din Rusia de chiar trei-patru ori mai mare decât cea de la campioana Belgiei. În plus, Viitorul a păstrat procente dintr-un viitor transfer.

„Ianis a semnat contractul astăzi, la prânz. Contractul este pe cinci ani, dar cel mai important este că jucătorul este fericit. Noi credem că este o alegere corectă pentru progresul lui, este o echipă care se luptă pentru câştigarea campionatului, joacă în Europa, este un club care a crescut foarte mult în ultimii ani.

Noi discutam cu Genk de foarte mult timp. Am discutat dinaintea Campionatului European. Şi cu cei de la Genk, dar şi cu celelalte cluburi. Au fost 3-4 cluburi care l-au dorit pe Ianis. Genk este o echipă care creşte jucători, ţara este cu un nivel de trai foarte ridicat, iar lotul echipei este foarte puternic. În plus, antrenorul l-a dorit pe Ianis. A discutat chiar el cu Ianis în timpul Campionatului European. N-a fost o decizie uşoară. Dacă era uşoară, o luam de mult.

Au fost mai mulţi factori, chiar şi cel financiar. Ianis a luat decizia şi noi am ţinut cont de ea. Antrenorul mi-a spus că-l doreşte foarte mult pe Ianis. Aşa cum l-au vrut şi celelalte echipe. Noi n-am ales banii. Şi clubul, şi jucătorul, ambele părţi au pierdut foarte mulţi bani. Dar nu asta contează acum. Vom vedea dacă am ales corect. Dar v-a spus şi Popescu. Era o ofertă de 3-4 ori mai mare venită din Rusia.

Viaţa e făcută din oportunităţi şi decizii. Jucătorul îşi dorea foarte mult acest lucru, iar noi am fost de acord cu el. Nu există garanţia că Ianis va juca. Jucătorul a fost dorit şi atât. Nu există garanţii. E dorinţă, nu garanţie. FC Viitorul şi-a păstrat procente şi dintr-un viitor transfer. Oferta nu s-a ridicat la pretenţiile noastre financiare, dar asta e. Nu a mai contat acest aspect”, a declarat Gică Hagi, la Telekom Sport

Ianis s-a alăturat deja noii sale echipe, după o vizită medicală foarte lungă: „Ianis e deja cu echipa, a plecat cu ei. A făcut controlul medical la prânz, şase ore. A intrat într-un club modern, un club dezvoltat bine şi cu idei foarte clare. Sperăm să aibă succes şi să-i meargă bine”, a mai declarat Gheorghe Hagi.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC? Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC?
Diverse2 ore ago

Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC?

Prelucrarea unui aliaj greu de așchiat nu se câștigă prin forță brută. Se câștigă prin echilibru. Trebuie să ții sub...

Cum pot preveni acumularea de gheață și zăpadă pe jante? Cum pot preveni acumularea de gheață și zăpadă pe jante?
Diverse3 ore ago

Cum pot preveni acumularea de gheață și zăpadă pe jante?

Într-o dimineață de ianuarie, după o noapte cu ninsoare udă, am plecat cu mașina fără să mă uit prea atent...

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital
Diverse8 ore ago

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital?

Am ținut odată în mână două tricouri identice, cu același logo, comandate în aceeași săptămână, de la același atelier. Unul...

Uncategorized2 zile ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized4 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities4 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized4 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse4 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized4 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized4 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized5 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized5 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
Diverse6 zile ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

DiverseO săptămână ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum alegi sistemul de sonorizare potrivit pentru evenimentul tau

Descoperiți cum să selectați echipamentele audio ideale pentru evenimente corporate, private sau concerte, cu ajutorul soluțiilor complete de închiriere oferite...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Peugeot – piese second-hand pentru reparații rapide și accesibile

Când cauți dezmembrez Peugeot, de cele mai multe ori ai deja o problemă concretă: o piesă defectă, o daună de...

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca magazin de haine de lux in Cluj-Napoca
DiverseO săptămână ago

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa...

Top Stiri Comisarul