Connect with us

Actualitate

​Business report: Comisia Europeană confirmă că Guvernul a falsificat deficitul pe 2018; Românii muncesc pentru mâncare și facturi. O familie câștigă, în medie, sub 1.000 de euro pe lună, din care cheltuiește 85% – Business

Publicat

pe

​Avuţia netă a populaţiei a crescut cu 9,7%, dar BNR se aşteaptă ca volumul neperformanțelor ipotecare să se dubleze anul acesta. În anul 2018, sectorul populației și-a întărit atât poziția bilanțieră, cât și poziția de creditor net față de instituțiile bancare. Astfel, avuția netă a populației s-a majorat cu 9,7 la sută în anul 2018, pe fondul creșterii valorii activelor imobiliare deținute de populaţie și, într-o mai mică măsură, a valorii activelor financiare. Astfel, valoarea activelor imobiliare a consemnat o creştere de 10,9%, în timp ce valoarea activelor financiare deţinute de populaţie a crescut doar cu 5,6%, scrie Economica.

Curtea de Conturi: Importul de gaze naturale a crescut din cauza supraimpozitării producției interne. Saltul cel mai semnificativ s-a produs în anul 2016, când cantitatea de gaze naturale din import (15,94 TWh) a fost de peste 7 mai mare decât în 2015 (2,18 TWh). Atunci ponderea importului a crescut până la 13% din consumul total de gaze naturale (124,14 TWh), de la 2% în 2015. Atunci, pe fondul ordonanţei care impunea taxarea suplimentară, scăderea prețurilor la import a făcut mai atractivă această cale de aprovizionare, conform Curs de Guvernare.

Raiffeisen Bank pierde, pe fond, procesul împotriva ordinului ANPC prin care a fost obligată să reducă dobânzile la credite. Curtea de Apel București a respins plângerea Raiffeisen Bank împotriva unui ordin emis de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor care obliga banca să recalculeze dobânzile la creditele acordate persoanelor fizice în perioada de dinainte de criză. Raiffeisen oferise clienților credite cu dobânzi atractive, pe care a plănuit de la început să le majoreze ulterior, fără să informeze clienții la semnarea contractelor, scrie Profit.

Comisia Europeană confirmă că Guvernul a falsificat deficitul pe 2018. Raportul Comisiei Europene arată că „rambursările de TVA au fost atipic de scăzute în ianuarie 2019, cu un impact pozitiv asupra veniturilor din 2018 (datorită metodei ajustărilor de o lună a datelor cash), dar cu un impact negativ în 2019”. Practica a fost scoasă la iveală de deputatul USR Claudiu Năsui. Năsui a subliniat faptul că în martie 2019 Fiscul a rambursat o tranşă uriaşă de TVA de 2,6 miliarde lei, şi l-a acuzat pe Teodorovici că a amânat plăţile către companii de anul trecut pentru acest an, notează Adevarul.

Românii muncesc pentru mâncare și facturi. O familie câștigă, în medie, sub 1.000 de euro pe lună, din care cheltuiește 85%. Veniturile totale ale populaţiei, medii lunare pe o gospodărie au fost în primul trimestru al anului curent de 4.542 de lei, iar cheltuielile totale au fost, în medie, de 3.834 de lei lunar pe o gospodărie. Astfel, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), cheltuielile au reprezentat 84,4% din nivelul veniturilor totale. Veniturile totale medii lunare au reprezentat în trimestrul I 2019, în termeni nominali, 4.542 de lei pe gospodărie şi 1.752 de lei pe persoană, în timp ce cheltuielile totale ale populaţiei au fost, în medie, de 3.834 lei lunar pe gospodărie şi 1.479 lei pe persoană, potrivit InCont.

AFIR: 46 mil. euro pentru dezvoltarea fermelor mici. Sesiunea de depunere a proiectelor va fi deschisă în iulie. Suma de bani se acordă în două tranşe: 75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanţare şi 25% din cuantumul sprijinului în momentul în care finalizează obiectivele propuse printr-un plan de afaceri. Cheltuielile propuse prin Planul de afaceri, inclusiv capitalul de lucru, achiziţia de teren sau material biologic, efectuare de studii, precum cel pentru sectorul pomicol, sau cel privind potenţialul agricol, precum şi activităţile relevante pentru implementarea corectă a Planului de afaceri aprobat, pot fi eligibile atât timp cât susţin obiectivele propuse pentru dezvoltarea fermei, spun reprezentanţii AFIR, conform Economica.

Guvernul pregătește o rectificare bugetară. Deficitul a ajuns deja la 15 miliarde de lei. Rectificarea bugetară, care va fi gata la finalul lunii, ar tăia din fondurile de la Transporturi, Interne și Educație, dar ar aduce mai mulți bani pentru sănătate și ajutoare sociale, potrivit unor surse din Executiv. Guvernul ia în calcul să reducă posturile din administrație, în vreme ce face calcule câți bani ar obține din impozitarea progresivă, a celor 150.000 de pensii speciale. Ministerul Internelor, cel al Transporturilor și cel al Educației nu au reușit să cheltuiască banii așa cum s-au angajat la începutul anului, așa că vor pierde din fonduri, potrivit Stirile Protv.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized21 de ore ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized22 de ore ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized23 de ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

Uncategorized2 zile ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse3 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized4 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized4 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse5 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate6 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized6 zile ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized6 zile ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorized6 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized7 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic7 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

UncategorizedO săptămână ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

UncategorizedO săptămână ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Top Stiri Comisarul