Connect with us

Exclusiv

Bunica Sofia vrea să se întoarcă la grădiniţa din Gorj: M-au rugat copiii

Publicat

pe

Bunica Sofia, aşa cum o alintă copiii, merge la Grădiniţa cu Program Normal Leurda din oraşul Motru chiar şi în vacanţă. Femeia de 83 de ani va începe în curând curăţenia generală pentru ca micuţii să revină în bănci în cele mai bune condiţii.

Deşi iniţial, în luna aprilie, după ce a fost concediată şi la scurt timp reangajată, în urma reacţiei de indignare din partea comunităţii, aceasta declara că va mai lucra până la vacanţa de vară, femeia s-a răzgândit. A decis să rămână în mijlocul copiilor.

„Mai rămân să lucrez la grădiniţă. Dacă vor găsi pe altcineva, voi da în primire. Am luat această hotărâre pentru copii. Şi în vacanţă merg, mai fac curat prin curte, nu pot să stau aşa. Mai vin copiii să se joace, trebuie să am grijă să nu spargă geamurile. Trebuie să dau cu sapa la flori, să fie frumos pe afară. În septembrie, când începe şcoala, am auzit că începe pe 9, înainte ştergem geamurile, facem curat peste tot, în interior. Focul îl facem din octombrie. Copiii sunt bucuroşi, ei pe mine mă cunosc, m-au rugat părinţii, copiii, să rămân. Şi eu vreau. Cu ei m-am învăţat de atâţia ani, 41 de ani de când lucrez cu ei. Ziua mea este pe 5 noiembrie şi vreau să sărbătoresc cu copiii, le aduc suc, bomboane. Sunt sănătoasă”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Sofia Chiţoran, care are un contract de două ore pe zi la unitatea de învîţământ.

De peste 40 de ani, femeia îşi începe programul, în fiecare dimineaţă, înainte de ora 7.00, mai ales iarna, când prima grijă este ca preşcolarii să aibă căldură în clasă.

Dorinţa de a rămâne să lucreze la grădiniţă este respectată de fiul ei. „Vrea să lucreze în continuare. A făcut vizita medicală, e valabilă şase luni. Trebuie să mergem iar după cele şase luni. Mama vrea să rămână, ea zice că se termină grădiniţa înaintea ei. Eu sunt de acord să rămână, este viaţa ei”, a spus Eugen Chiţoran, fiul bunicii Sofia.

Camelia Barbu, directorul Grădiniţei cu Program Normal Leurda, din oraşul Motru, susţine că femeia de 83 de ani va efectua controlul medical periodic şi îşi va putea continua activitatea la grădiniţă. „Este ok, cum să nu! Din punctul meu de vedere poate să lucreze. I-a dat medicul pe şase luni şi probabil merge la control după şase luni şi e decizia medicului de medicina muncii, nu a mea”, a precizat Camelia Barbu.

În tinereţe, Sofia Chiţoran a muls vacile la CAP-ul din localitate şi are acum o pensie de aproximativ 600 de lei. Pentru munca de la grădiniţă, femeia mai primeşte aproximativ 400 de lei.

Viceprimarul oraşului Motru, Cosmin Morega, a fost cel care, în luna martie, a aflat povestea bătrânei, după ce a mers la grădiniţă pentru a vedea ce reparaţii trebuie să fie făcute în această instituţie. Edilul se bucură că femeia vrea să lucreze în continuare.

„E un lucru bun, fiindcă am văzut şi atunci, cu asta se hrăneşte dumneaei, asta o ţine în putere şi în viaţă, această activitate de zi cu zi în preajma acelor copilaşi. Am văzut cu câtă dragoste le spune câte o povestioară, se joacă cu ei, îi întreabă dacă şi-au făcut temele, desenele. Eu consider că această activitate o ţine activă pe doamna Sofia şi o face din multă, multă dragoste pentru copii. Deja a devenit o obişnuinţă. Şi dacă nu are de lucru, în fiecare zi dumneaei trebuie să treacă pe acolo, zece minute, o jumătate de oră, o oră, cât este necesar, să mai îngrijească o floare, să nu fie probleme la un geam, este o activitate pe care o face cu mult drag. Un angajat model, mulţi se duc, să zic aşa, cu oarecare reţinere la serviciu, dumneaei se duce cu mult drag şi ar fi un exemplu de urmat pentru mulţi, mulţi alţii”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cosmin Morega, viceprimarul municipiului Motru.

Articolul Bunica Sofia vrea să se întoarcă la grădiniţa din Gorj: M-au rugat copiii apare prima dată în Ziarul Nationalul.

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized3 zile ago

Michaelia Hotel, Petra – cazare în Grecia aproape de plajă și de centrul localității

Michaelia Hotel este o cazare în Grecia situată în Petra, pe insula Lesbos, foarte aproape de mare și de zona...

Uncategorized2 săptămâni ago

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice...

Uncategorized2 săptămâni ago

CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă

O companie cu un dosar de înlocuire judiciară pe masă este propusă să gestioneze una dintre cele mai sensibile proceduri...

Uncategorized2 săptămâni ago

De ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026

Fotografie de Melike  B pe Pexels.com Te-ai întrebat vreodată unde ajung bijuteriile rafinate sau ceasurile de colecție după ce proprietarii...

Uncategorized2 săptămâni ago

Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI

  București, 25 mai 2026 – Samsung Electronics lansează o nouă campanie, desfășurată în perioada 25 mai – 7 iunie 2026,...

Diverse2 săptămâni ago

Donații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice

În practica zilnică, o donație contestată în familie apare mai des decât ar admite majoritatea celor care semnează un act...

Diverse3 săptămâni ago

Ce impresie lasă Lunare în experiențele publicate de clienți români

Recenziile publicate de utilizatorii din România oferă, de regulă, o perspectivă mai utilă decât o simplă descriere a serviciului. În...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26

One UI 9 beta oferă o experiență mobilă mai intuitivă și personalizată, cu îmbunătățiri în ceea ce privește creativitatea, accesibilitatea...

Diverse3 săptămâni ago

Repatriot Inspiră 2026 – generează încredere în România în perioada unei crize politice majore

Comunitatea Repatriot a reunit aseară, în București, antreprenori, lideri din business, parteneri și susținători ai proiectelor dedicate conectării românilor de...

Diverse3 săptămâni ago

Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro

ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest...

Diverse3 săptămâni ago

Diferența dintre leasing financiar și leasing operațional pe înțelesul tuturor

Pentru foarte mulți oameni și chiar pentru multe firme, termenul „leasing” este folosit generic, fără să existe o înțelegere clară...

Actualitate3 săptămâni ago

Fenomenul din Prahova: Dominic Alexandru Pop, micul campion care a transformat disciplina de fier în eleganță pe ringul de dans

Povestea succesului nu are întotdeauna nevoie de decenii pentru a se scrie, iar exemplul lui Dominic Alexandru Pop este dovada...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung Electronics lansează serviciul prioritar Premium Plus în România, oferind reparații în următoarea zi lucrătoare pentru anumite modele de televizoare

Noul serviciu este conceput pentru a minimiza neplăcerile cauzate de defectarea unui televizor din casă Clienții care dețin televizoare din...

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni
Actualitate3 săptămâni ago

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni?

Primești un buchet de trandafiri de săpun, îl așezi pe noptieră sau pe masa din sufragerie, și prima săptămână e...

testul poligraf testul poligraf
Uncategorized4 săptămâni ago

Descoperă un nou „ceas fitness” cu HUAWEI WATCH FIT 5 Pro, aliatul tău perfect pentru un stil de viață activ

Dacă ești în căutarea unui smartwatch de înaltă calitate, care să îți susțină nevoile de fitness, sănătate și lifestyle, HUAWEI WATCH...

Diverse4 săptămâni ago

Iluminat pe șină în magazine de cosmetice: cum evidențiezi corect produsele

Într-un magazin de cosmetice, modul în care cade lumina pe produse influențează direct decizia de cumpărare. Texturile, culorile și ambalajele...

Pensiile Pensiile
Diverse4 săptămâni ago

Pensiile nu vor putea fi indexate în 2027 așa cum s-a promis. Cât vor pierde pensionarii?

Promisiunea privind indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027 este imposibil de aplicat în actualele condiții economice și bugetare, avertizează...

Diverse4 săptămâni ago

Bogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT, invitat special la gala 40 under 40 din New York

Bogdan Dumitrache, fondatorul și CEO-ul CITY PROTECT GROUP, își continuă parcursul internațional început odată cu recunoașterea obținută în cadrul Business...

Diverse4 săptămâni ago

Cannes înainte de covorul roșu: universul Oriflame Glam Studio

În fiecare an, luna mai transformă Cannes-ul într-un spectacol global al cinematografiei, stilului și expresiei de sine. Pe Croisette, între...

Uncategorized4 săptămâni ago

Dezmembrări Mercedes: piese originale pentru reparații corecte și costuri mai bune

Când ai nevoie de o piesă pentru un Mercedes, alegerea nu este întotdeauna simplă. Piesele noi pot avea prețuri ridicate,...

Top Stiri Comisarul