Connect with us

Actualitate

Modernizarea sistemului 112: Curtea de Apel va judeca modul în care STS a atribuit contractul de peste 184,7 milioane de lei – Telecom

Publicat

pe

​​Controversata licitație organizată de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) pentru modernizarea sistemului IT al numărului unic de urgență 112 a ajuns pe masa Curții de Apel București, după mai multe contestații la CNSC și o plângere penală la DNA. Un consorțiu de firme condus de Omnilogic, a căror ofertă a fost descalificată, a contestat luni în instanță rezultatele atribuirii contractului de peste 184,7 milioane de lei.

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a decis în data de 26 iunie 2019 (prin decizia 1022/C3/919) să respingă ca nefondată contestația formulată de un consorțiu condus de Omnilogic cu privire la rezultatele atribuirii de către STS a contractului pentru modernizarea sistemului IT al numărului unic de urgență 112.

Reprezentanții consorțiului condus de Omnilogic au precizat în data de 3 iulie pentru HotNews.ro că „cel mai probabil vor ataca în instanță decizia CNSC.”

Marți, 17 iulie, pe rolul Curții de Apel București s-a înregistrat acest dosar, având ca obiect: ‘litigiu privind achiziţiile publice – contestaţie atribuire DEC.1022/C3/919/26/0+6/2019″

STS, organizatorul licitației, și firmele declarate câștigătoare – Orange și francezii de la Atos Convergence Creators – au calitatea de intimați în acest dosar. Nu a fost stabilit încă un termen de judecată.

Povestea contestării și a plângerii penale la licitația STS de modernizare a sistemului IT al numărului unic de urgență 112:

  • Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a demarat în vara anului trecut o licitație pentru modernizarea sistemului 112 (n.a numărul unic de urgență), contract cu o valoare estimată la peste 184,7 milioane lei (fără TVA).
  • Utilizatorii care dețin telefoane mobile echipate cu funcționalitatea Advanced Mobile Location – AML ar putea fi localizați de STS cu o acuratețe între 5 și 50 de metri, atunci când sună după ajutor la 112, potrivit unor noi funcționalități care ar urma să fie implementate în sistemul 112, până la sfârșitul anului 2020.
  • În cadrul licitației, STS a primit 5 oferte, însă doar trei au ajuns în etapa finală. Este vorba de ofertele depuse de:

1. Telekom Romania Mobile Communications (având ca terți susținători pe Mediatel Data, World Profesional Services – fosta Teamnet fondată de fostul deputat PSD Sebastian Ghiță, Industrial Computer Group, Trencadis Corp (controlată de Radu Negulescu, care i-a făcut campania online la prezidențiale lui Klaus Iohannis, și de Carlo Burci, fiul omului de afaceri Cristian Burci),
și ca subcontractanți pe: Nova Tech Integrated Solutions (firmă controlată de Andrei Cruceru, un fost manager pentru vânzări către sectorul public la Asesoft International, compania fondată de Sebastian Ghiță), Industrial Computer Group și All Business Management).
2. Orange Romania (lider de consorțiu) și Atos Convergence Creators (ofertant), având ca subcntractanți pe: Felix Telecom, Atos Spain SA, Radcom și Greensoft)
3. Omnilogic (ofertant – lider de consorțiu), alături de Avaya Enterprise (ofertant), Beta 80 SpA (ofertant)și Starc4SYS (ofertant).

  • Consorțiul condus de Omnilogic a avut cel mai bun punctaj la oferta tehnică, dar ulterior STS le-a declarat neconformă oferta financiară, motiv pentru care asocierea de firme a făcut contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC).
  • După obținerea mai multor informații de la STS referitoare la procedura de evaluare a ofertelor de la licitație, asocierea formată din firmele Omnilogic, Avaya Enterprise (SUA), Beta 80 SpA (din Italia) și Starc4SYS a depus și plângere penală la DNA, document obținut și consultat de HotNews.ro.
  • În plângerea penală, consorțiul condus de Omnilogic îi acuza pe angajații STS din comisia de evaluare a ofertelor de abuz în serviciu și fals intelectual pentru că le-ar fi permis și i-ar fi ‘încurajat’ pe alți doi ofertanți să modifice prețurile unitare în timpul licitației, lucru interzis de legea achizițiilor publice.
  • În plus, consorțiul susținea că în oferta tehnică, care a și obținut punctajul cel mai mare în cadrul licitației, ofereau 8 ani de garanție la produsele și serviciile licitate, spre deosebire de ceilalți ofertanți care ofereau doar 5 ani de garanție.

„Prin eliminarea persoanei vătămate (n.a eliminarea din licitație), statul a pierdut contravaloarea a 3 ani de garanţie suplimentară pe care o ofeream, în cuantum de 3.271.051 EURO. Totodată, prin fraudare s-a creat un incident care a dus la contestarea la CNSC ce poate ti urmată de o acţiune în instanţă, acţiune ce va bloca procedura de licitaţie deci va duce la pierderea de către statul român a banilor din Programul Operaţional Infrastructură Mare, axa priotitară 5, întrucât aceasta expiră în 2020 și nu se poate prelungi. Prin urmare, statul român va fi nevoit să plătească la final 100% modernizarea 112 întrucât prin fraudarea procedurii de licitație s-a pierdut șansa respectării termenelor astfel încât să se poată profita de banii europeni (se pierde cofinanțarea de 85%).„, se arăta în plângerea penală consultată de HotNews.ro.

  • Procurorii militari din DNA au clasat în data de 20 iunie plângerea penală împotriva angajaților STS, susținând că deciziile militarilor STS au făcut obiectul unei contestații la CNSC și prin urmare deciziile acestora „nu aveau caracter definitiv şi, până la proba contrarie, prezumau legalitatea şi, implicit, buna credinţă în adoptarea acestora”.
  • CNSC a decis în data de 26 iunie 2019 să respingă ca nefondată contestația formulată de Omnilogic (n.a lider al asocierii celor patru firme) fără să facă publice și motivele deciziei.
  • Reprezentanții consorțiului condus de Omnilogic au precizat în data de 3 iulie pentru HotNews.ro că „cel mai probabil vor ataca în instanță decizia CNSC”, iar marți, 17 iulie 2019, au deschis această acțiune în instanță împotriva deciziei CNSC.
  • Luni, 15 iulie, o nouă contestație a fost depusă la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC). Plângerea aparține consorțiului condus de Telekom (care este susținută și de fosta Teamnet fondată de Sebastian Ghiță).


Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse5 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse6 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul