Connect with us

Actualitate

Die Welt: Noua înarmare în Balcani / România a stopat pe Dunăre un transport de arme din Rusia – International

Publicat

pe

În Europa de Sud-Est se achiziţionează armament într-un ritm rar întâlnit anterior. Între timp se acutizează tensiunile dintre etniile devenite duşmane. Iar la toate acestea Rusia contribuie din toate puterile, amplificând astfel şi mai mult potenţialul conflict în faţa porţilor UE, scrie Die Welt, citat de Rador.

La 26 iulie România a anunţat că a stopat pe Dunăre un transport de arme din Rusia care se îndrepta în direcţia Serbiei. A fost vorba despre 10 tancuri (Radpanzer) second-hand, dar modernizate de tip BRDM-2, o parte dintr-un pachet cadou neobişnuit destinat Serbiei: 30 de tancuri de luptă de tip T-72 şi 30 vehicule blindate. Un cadou din partea poporului rus pentru cel sârb.

România a stopat transportul prevalându-se de sancţiunile UE împotriva Rusiei din cauza ocupării în 2014 a Peninsulei Crimeii. Drept răspuns, ruşii au transportat tancurile pe calea aerului spre Serbia, survolând spaţiul aerian al Ungariei al cărei premier Viktor Orbán depune eforturi continue pentru menţinerea unor relaţii bune cu preşedintele Vladimir Putin. La rândul său, preşedintele Aleksandar Vucic i-a mulţumit la 29 iulie lui Putin pentru că „a fortificat puterea de luptă a forţelor armate sârbe”.

Vestea aruncă o lumină puternică asupra eforturilor Serbiei de a-şi moderniza forţele armate şi de a-şi construi în paralel o industrie de armament proprie şi eficientă. Acest lucru este exploziv – deoarece Serbia se bazează pe Rusia, o ţară care a demonstrat în Ucraina voinţa de a-şi extinde cu forţa armelor propria sferă de influenţă.

La toate acestea se adaugă faptul că sub dictatorul Slobodan Milosevic, Serbia a dus un război împotriva Croaţiei şi Kosovo, iar în războiul cu Bosnia îi ajuta pe sârbii de acolo. Pe acest fundal sună deosebit de ameninţător anunţul guvernului sârb că în caz de nevoie va ataca Kosovo dacă ţara îşi va face rost de o armată proprie. Înfiinţarea unei armate din Kosovo a fost hotărâtă în decembrie anul trecut de către parlamentul din Pristina şi nu în ultimul rând pentru motivul că Serbia se înarmează.

Este vorba despre o înarmare generală din Europa Centrală şi de Est. În special, noile state membre UE, începând cu Polonia, Ungaria până în Bulgaria, îşi modernizează în ritm razant arsenalul lor îmbătrânit fără speranţă din perioada sovietică. Toate ţările din regiune şi-au propus programe de înarmare pe termen lung care durează, în funcţie de ţară, din 2014 sau 2017 până în 2026 sau chiar 2030.

Aceste ţări sunt în acelaşi timp şi membri NATO. Ele îşi cumpără noile lor arme într-un balans politic fin parţial în SUA, respectiv în UE. În acest sens, Polonia constituie în regiune ţara de categoria grea. Polonia şi-a majorat masiv cheltuielile de înarmare – 10 miliarde în 2017, iar în 2018 chiar 12 miliarde dolari. Ţara este în acest moment una dintre puţinele ţări membre NATO care îndeplinesc deja cota de două procente din PIB cerută de preşedintele american Donald Trump. Până în 2030 Varşovia intenţionează chiar să depăşească acest procent, trecând la 2,5%, constând mai ales în achiziţionarea unor avioane americane invizibile de tip F35.

Ungaria se gândeşte la achiziţionarea de avioane de tip F35 şi îşi va majora anul viitor puternic bugetul militar cu 20 de procente. Sunt preferate şi tancurile germane Leopard şi elicopterele de luptă Airbus. România şi-a majorat de asemenea masiv cheltuielile pentru înarmare: doar în 2017 şi-a dublat cheltuielile sale militare de la două la patru miliarde de dolari, iar Croaţia intenţionează să cumpere cât mai rapid avioane americane de luptă F-16, pentru a-şi înlocui vechile MiG-uri.

Toate acestea înseamnă o întărire a NATO în regiune şi nu constituie o surpriză că Rusia se împotriveşte. În timp ce NATO mizează în fosta Iugoslavie înainte de toate pe Albania, Kosovo şi Croaţia, Rusia se concentrează asupra Serbiei şi Republika Srpska din Bosnia. SUA deţin una din cele mai mari baze militare în Kosovo – Camp Bondsteel, iar Rusia vrea să construiască o bază militară în republica sârbă din Bosnia.

Întrucât sârbii sunt mai slabi din punct de vedere economic decât statele membre UE din zonă, Moscova le dăruieşte arme: Serbia a primit pe lângă tancurile menţionate şase avioane de luptă de tip MiG 29, iar Belarus a suplimentat cu alte opt. Ultima livrare a avut loc în februarie anul acesta. Deci Serbia deţine – în momentul în care se va fi încheiat modernizarea avioanelor – cea mai puternică forţă aeriană din regiune.

Deşi avioanele şi tancurile sunt un cadou, costă totuşi bani: potrivit relatărilor presei, Belgradul trebuie să plătească doar pentru modernizarea avioanelor 185 de milioane de dolari. Urmează sisteme antiaeriene de tip BUK 2 şi BUK 3.

Dintre ţările fostei Iugoslavii Serbia alocă cei mai mulţi bani pentru achiziţie de armament – în 2017, suma a fost de 731 milioane dolari. Pe locul următor se află Albania cu 168 de milioane de dolari. Dacă se adaugă aici şi planurile Kosovo de a aloca anul viitor 98 de milioane de dolari, factorul albanez va atârna greu în balanţa echilibrului balcanic.

Noua înarmare este întreţesută cu dezbateri politice. Albania şi Kosovo au încheiat o uniune vamală şi cresc împreună din punct de vedere economic. Serbia priveşte acest lucru drept o tentativă de a crea o „Albanie Mare” – o noţiune cu care guvernului albanez îi place să provoace.

Mai există însă ideea preşedintelui sârb şi a celui albanez privind soluţionarea politică a problemei Kosovo prin intermediul unui schimb de teritorii. Însă acest pas ar putea provoca un efect domino, cum ar fi un clivaj al Bosniei cu anexarea regiunilor sale croate şi sârbe la ţările mamă respective. Sau chiar şi la o separare a Macedoniei, unde trăiesc şi mulţi albanezi.

Tocmai aceste idei ascund în ele mult potenţial de conflict, iar UE încearcă tocmai de aceea să atenueze această divergenţă. La momentul actual, subiectul nu se mai află pe ordinea de zi. SUA par să fie deschise pentru un schimb de teritoriu dacă astfel se câştigă o stabilitate de durată. Problema nu a fost încă abandonată.

Un lucru este însă sigur: cu cât se înarmează mai mult toţi participanţii, cu atât mai periculoase vor deveni conflictele politice din regiune.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized3 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities4 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized4 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse4 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized4 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized4 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized4 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized4 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized5 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
Diverse6 zile ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

Diverse7 zile ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum alegi sistemul de sonorizare potrivit pentru evenimentul tau

Descoperiți cum să selectați echipamentele audio ideale pentru evenimente corporate, private sau concerte, cu ajutorul soluțiilor complete de închiriere oferite...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Peugeot – piese second-hand pentru reparații rapide și accesibile

Când cauți dezmembrez Peugeot, de cele mai multe ori ai deja o problemă concretă: o piesă defectă, o daună de...

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca magazin de haine de lux in Cluj-Napoca
DiverseO săptămână ago

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa...

UncategorizedO săptămână ago

Wegovy, prima pastilă GLP-1 pentru slăbit, primește undă verde de la Comisia Europeană

Comisia Europeană a aprobat Wegovy sub formă de comprimat, administrat o dată pe zi, acesta devenind primul tratament oral GLP-1...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Magic V6: construit pentru a fi folosit, proiectat să reziste

Un design ultra-subțire, materiale avansate și un scenariu extrem care pune în valoare durabilitatea noului flagship pliabil HONOR   București,...

Diverse2 săptămâni ago

Aplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună

Inteligența artificială redefinește modul în care românii caută și aleg o locuință, iar aplicația North Bucharest, dezvoltată de North Bucharest Investments, confirmă...

Top Stiri Comisarul