Connect with us

Actualitate

Exclusivitate: Mircea Diaconu mai așteaptă maxim 2-3 zile…

Comisarul

Publicat

pe

… până intră cu totul în acțiune. Aceasta a fost mesajul de final al discuției purtate duminică seară, chiar când ajungea acasă, după „operațiunea” de la Ateneul Român.

Anunțarea
intenției sale de a candida la ediția din acest an a alegerilor președințiale
s-a bucurat de o clasică pregătire de trageri acoperite de artilerie (calibru
neprecizat), constând în zvonuri și speculații pretins călăuzitoare. Ieșirea în
public n-a adus mari surprize de profil și conținut pentru cei care
familiarizați cu Mircea Diaconu ca persoană publică cu statut special, ca
activist civic și politician (înrolat sau independent). În realitate, multă
lume – de la simpli simpatizanți la anumite nuclee și cuiburi de premeditare
politică – vedea în el un bun candidat la funcția supremă în stat. Până și la
Piatra-Neamț, apusa Perlă a Moldovei de odinioară, a fost întrebat la modul
foarte serios – cu ocazia turneului național anual de prezentare a activității
din Parlamentul European, în 2018, după ce anunțase că îi ajunge un mandat de
europarlamentar – dacă nu intenționează să se înscrie în cursa pentru
Cotroceni. De ce o face acum? A sperat să apară altcineva, dar nu vede pe
nimeni care să ridice gunoiul din mijlocul țării.

Mircea Diaconu în turneu la Piatra-Neamț (2018). Popularul său ARO a supraviețuit într-o parcare de cartier cu geamurile lăsate și ușile descuiate

Câteva
teme, chit că atinse de sacra banalitate, sună fermecător când sunt susținute
de Mircea Diaconu. Nu e nimic nou; e propriul talent neactoricesc izvorât din
felul în care se autodefinește, și nu de ieri sau alaltăieri: „Nu mă recomandă nimic, sunt cel mai banal
om cu putință”
.

A vorbit despre renaștere și dezvoltare, de recuperarea rădăcinilor fără de care nu se poate crește, amintind de cuvintele Papei Francisc la Iași : „Bunicii visează când nepoții merg înainte şi nepoţii au curaj când iau rădăcini de la bunici”. A subliniat că, fără conștiința se sine a nației, ești nimeni, și oriîncotro în lume te-ai duce nimeni rămâi. A evocat candidatura independentă din 2014 când a primit sprijin de unde nu știe nici acum, ceea ce a dus l-a condus la concluzia că mai există o formă de solidaritate cetățenească. Astfel, el devine singurul independent adevărat. Cere sprijin pentru un vis, nu are ce negocia. E deschis față de oricine vine alături de el. Nu vrea pe nimeni anume, vrea pe toată lumea alături. Nu vrea să aibă nicio ușă închisă dacă ajunge președinte. Iar Sfânta sa Independență a clarificat-o aproape ca la ora de desen pentru retardații din politică și cohortele de slugi de diverse specializări toxice: e independent nu în sensul că nu vorbește cu nimeni, ci în sensul că vorbește cu toată lumea.

Două teme
au surprins cu siguranță. A declarat ferm că avem o Constiuție bună, deși e demonizată.
Mai mult, în opinia sa, avem o republică parlamentară de toată frumusețea. În
plus, un adevăr cunoscut și rostit în trecut în societatea civilă sănătoasă și
ce rămăsese ca presă independentă curată, nu există noțiunea de șef al
statului. Dacă ne referim la președinte așa cum ajunge să fie ales, altă complicație
românească – din moment ce un partid spune că a câștigat președinția, degeaba
acesta își dă demisia, vopsindu-se independent. Al partidului rămâne, nu al
țării. C-un independent beneficiar de largă susținere, altfel s-ar prezenta România.

Cele două
teme s-au regăsit în scurta discuție telefonică. Pe partea Constituției, prost
exploatată, prost pusă în operă, a trântit-o direct: „Este violată! Iar cu republica parlamentară, e teza mea. Acest
personaj
(președintele) a fost urcat
pe nedrept în alt loc. I s-a făcut statuie, e șeful statului, când nu-i așa”
.
Apoi a adăugat: „Toate temele vor fi
amănunțite în perioada următoare. Acum doar le-am deschis, discuția a fost ca
pe peronul gării și a fost foarte scurtă. Dar o să deschid pe rând fiecare
subiect. Nu deschid șapte odată, ci unul câte unul. Și în timp, ca să pot să
alimentez discuția publică, comentariile publice, dezbaterea publică. Le
argumentez pe fiecare, pe rând”
.

În
așteptarea alianțelor și posibilelor permutări, atât de întoarse pe toate
părțile, am aflat prioritatea zilelor ce vin: „O să încep să plec prin țară pe măsura constituirii unor grupuri de
sprijin. Cu asta o să mă ocup în următoarele două săptămâni. Dar las 2-3 zile
să văd ce feed-back am. După aia îl gestionez”
.

Întâmplător
sau nu, se încadrează în proiecția lui Victor Ponta, cu următoarele 72 de ore
de urmărit cu atenție, se suprapune peste agenda de ședințe de la ALDE. Și
apropo de ALDE, dar nu al nostru, un pustiu de bine pentru flecarii de doi
bani: Mircea Diaconu, ca europarlamentar independent, a fost curtat de mai
multe grupuri politice din PE. După ce le-a cântărit bine, a ales oferta celor
de la ALDE, dar rămânând indepedent până la capăt. În acel moment de decizie
din 2014, ALDE România nu exista, iar Norica Nicolai și Renate Weber nu
plecaseră din PNL.

Viorel COSMA

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Politic16 ore ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer Service19 ore ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

Uncategorized2 zile ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social3 zile ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse3 zile ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic4 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse5 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate7 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
Diverse7 zile ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

Diverse7 zile ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

UncategorizedO săptămână ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

UncategorizedO săptămână ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

DiverseO săptămână ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

UncategorizedO săptămână ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

DiverseO săptămână ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri localeO săptămână ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

UncategorizedO săptămână ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

UncategorizedO săptămână ago

Eficiență, siguranță și profesionalism în fiecare kilometru

Într-o lume în care mobilitatea bunurilor a devenit esențială pentru economie și pentru viața de zi cu zi, firmele de...

DiverseO săptămână ago

Transformă-ți Casa cu Serviciile de Curățenie la Domiciliu Oradea

✨ www.Clean-Spot.Ro Soluția Ta pentru Curățenie Profesională în Oradea Curățenie la Domiciliu Oradea – Răsfață-ți Casa cu Adevăratul Confort! Te-ai...

Top Stiri Comisarul