Actualitate
Poliștii nemțeni, locul I la concursul de vâslit în canotci
Polițiștii din cadrul I.P.J. Neamț au câștigat locul I la concursul de vâslit în canotci, organizat la Tulcea de Rowmania FEST 2019.
În perioada 30 august – 1 septembrie a.c., la Tulcea a avut loc cea de-a noua ediție a Rowmania FEST 2019, ediție ce a fost dedicată apelor din România, într-un exercițiu de descoperire, prețuire și protejare a acestora, de valorizare a peisajului urban riveran, contribuind astfel la campania națională Apele Unite ale României (A.U.R.), campanie desfășurată de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23.
Cu ocazia desfășurării festivalului, organizatorii au întâmpinat publicul cu diverse proiecte educaționale adresate copiilor, precum lectură, proză, fotografie, desen și pictură, reciclare creativă și construcție canotci.
Totodată, pe lacul Ciuperca a avut loc etapa națională a concursului de vâslit în canotci 10 + 1, la care au participat și polițiștii din cadrul I.P.J. Neamț, în urma câștigării etapei anterioare, desfășurate pe lacul Izvorul Muntelui, din județul Neamț.
Polițiștii nemțeni s-au impus în fața celorlalte echipaje participante, devenind astfel campioni naționali la vâslit în canotci 10 + 1, concurs organizat de amiralul flotilei românești de canoe – Ivan Patzaichin.
Cu această ocazie, echipajul mulțumește susținătorilor, Corpului Național al Polițiștilor, Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual, Asociației Internaționale a Polițiștilor – Secția Română și Asociației Sportive Dinamo Piatra Neamț pentru implicare.
Polițiștii nemțeni îndeamnă cetățenii să participe la astfel de festivaluri, organizate în aer liber și totodată să protejeze natura. ”Un râu sănătos, curat, îngrijit și, până la urmă, iubit de locuitori aduce bucurie tuturor, aduce prosperitate și contribuie la identitatea localității”, transmite Ivan Patzaichin.
IPJ Neamt
Sursa: ZiarTarguNeamt.RO
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



