Connect with us

Actualitate

Expediție la locația secretă a Castelului Dracula din Munții Călimani

Publicat

pe

Dacre Stoker, autor și stră-strănepot al lui Bram Stoker, a  organizat, împreună cu Casa Răzeșului și Parcul Național Munții Călimani, o expediție la locația secreta a Castelului Dracula din Munții Călimani. Echipa a montat o plachetă comemorativă pe Vârful Izvorul, ca o recunoaștere a acestui loc important atât pentru romanul Dracula (1897), cât și pentru toți cei pasionați de tematica Dracula. Evenimentul a avut loc în data de 8 septembrie 2019. 

După amplasarea plăcii de recunoaștere, directorul Parcului National Călimani, ing. Basarab Bîrladeanu a participat la conferința de presă unde a subliniat faptul că Regia Națională a Pădurilor – Romsilva este interesată de dezvoltarea turismului durabil în cele 22 parcuri naționale și naturale pe care le administrează.

Următoarea fază a proiectului va fi crearea unei poteci tematice care să lege acest loc de alte puncte de interes turistic, cum ar fi de exemplu cascada Bauca, – a dezvăluit ing. Basarab Bîrladeanu, directorul Parcului National Călimani.

Nelipsit de la cele mai importante proiecte de promovare turistică a României și un bun inițiator a câtorva proiecte de acest fel, harghiteanul Corneliu Țepeluș nu a ratat ocazia de a-l descoase pe Dacre Stoker în fața camerelor de luat vederi:

Am filmat un documentar in Muntii Calimani cu Dacre Stoker – stranepotul lui Bram Stoker – scriitorul cartii “Dracula”, cu depunerea placutei de localizare al castelului fictiv al Contelui Dracula.

 

Dacre a povestit presei cum a  identificat locația castelului personajului fictiv Dracula din romanul cu același nume.

Bram Stoker și-a notat coordonatele Castelului Dracula după latitudine și longitudine, împreună cu nume de sate și râuri care duc spre Vârful Izvorul din Munții Călimani (Hans de Roos). Deși Bram nu a vizitat niciodată România, cercetările sale pentru scrierea romanului Dracula au fost complete și detaliate, studiind cu mare atenție hărti și cărți la Biblioteca din Londra.

Dacre este unul dintre promotorii „Turismului Dracula Responsabil” prin diferențierea laturii fictive date de roman și a laturii istorice inspirate din viața și faptele lui Vlad Țepeș. Astfel, turiștii, cercetătorii sau curioșii pot vizita locuri din România în cunoștință de cauza. Această expediție de marcare a locației Castelului Dracula face parte din latura fictivă, punând Munții Călimani pe harta turismului Dracula, alături de locuri precum Oradea, Cluj, Bistrița, pasul Tihuța, râul Siret, Galați, Varna.

Finalul inițial al romanului Dracula includea o erupție vulcanică după ce Contele era înjunghiat în inimă. Faptul că Munții Călimani sunt munți vulcanii, formând în zilele noastre o frumoasa calderă, vine ca o confirmare suplimentară că Bram Soker și-a localizat faimosul castel în aceasta zonă.







Sursa: Ziar Harghita.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized21 de ore ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized5 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized6 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized6 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Companii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video

Studiile arată că Genetec continuă să câștige cotă de piață, pe măsură ce piețele VMS și VSaaS se extind la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Zyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului

Rețeaua WiFi gestionată în cloud, cu monitorizare bazată pe inteligență artificială, asigură conectivitatea personalului și buna desfășurare a operațiunilor. Zyxel...

Uncategorized2 săptămâni ago

Garmin își extinde gama de ceasuri inteligente de top cu modelele fēnix 9 și fēnix 9 Pro

Modelul Pro, robust și rafinat, are prima carcasă de ceas din titan și cel mai mare ecran AMOLED de pe un...

Uncategorized2 săptămâni ago

Xiaomi lansează în China seria REDMI Note 17, creată să reziste ani de zile, cu REDMI Titan Quality

București, 27 august 2026 − Xiaomi a prezentat în China seria REDMI Note 17, cea mai nouă generație a celei mai bine...

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat
Business::Marketing2 săptămâni ago

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat?

Discuția asta apare de fiecare dată când cineva primește prima ofertă serioasă de colaborare și se uită la ea cu...

Top Stiri Comisarul