Connect with us

Actualitate

Despre rostul igienic al demisiei în politica românească – Opinii

Publicat

pe

În acest text, accepțiunea dată termenului igienic reprezintă o interpretare liberă a teoriei lui Frederick Herzberg referitoare la motivație. Teoria identifică două seturi de factori. Spre deosebire de factorii motivatori, care produc satisfacție, cei igienici nu au un asemenea efect atunci când există, dar absența lor generează insatisfacție.

Dezbaterile despre identificarea și aplicarea, în politica românească, a celor mai bune standarde de conduită au o tradiție îndelungată. Pentru a nu încărca excesiv textul, sper să fie suficientă menționarea premiselor sale principale: a) există, și în politică, bune practici; b) unele dintre ele aparțin factorilor igienici, deoarece respectarea și îndeplinirea lor nu sunt recompensate ca atare (reprezintă, într-un context democratic matur și stabil, fapte banale), dar c) ignorarea sau relativizarea lor este costisitoare politic.

Standardele duble, oricum și în orice context s-ar manifesta, sunt ruinătoare pentru credibilitatea actorilor politici și, dincolo de efectele negative imediate, diminuează forța și impactul acțiunilor viitoare. Iar credibilitatea face parte din categoria resurselor redutabile, dar fragile, care, odată pierdute, sunt foarte dificil de recuperat.

După înfrângerile înregistrate la alegerilor prezidențiale, liderii USR, domnul Dan Barna, și PSD, doamna Viorica Dăncilă, oferă cele mai recente exemple de fugă de răspundere. Sunt și ultimele? Puțin probabil.

Oricât ar părea de inacceptabilă ideea pentru susținătorii fiecăruia din cei doi, ei se aseamănă în ceea ce privește ignorarea cerinței igienice de asumare a răspunderii personale pentru eșec. Explicit și ofensiv, ambii împărtășesc opinia conform căreia „quod licet Iovi, non licet bovi”!

Există, cred, și o diferență: șansele de reușită ale doamnei V. Dăncilă în tentativa de evitare a pierderii funcției de președinte de partid sunt semnificativ mai mici. Va însemna aceasta și un prim pas spre reformarea democratică a PSD? Și, în ceea ce privește USR, ce ne spune acest episod, în afara unor auto-complezente certificate de merit și unicitate, despre funcționarea actuală și viitorul partidului?

Dincolo de discursul stereotip (în care la loc de cinste se află cuvinte și expresii nobile precum curaj și rezistență în fața dificultăților), asistăm la încercări de înlocuire a unui mecanism clar și exigent de corecție, confirmat și aplicat în democrațiile mature – acestea fiind, de altfel, un reper frecvent invocat în discursurile politice autohtone – cu soluții costisitoare al căror obiectiv principal este statu-quo-ul de partid.

Reacția imediată, și neabătută de justificări variate referitoare la „circumstanțe adverse”, a liderilor la eșecuri și erori, personale sau ale organizației pe care o conduc, ar trebui să fie demisia. Desigur, valabilitatea acestei norme igienice nu este limitată la pozițiile de vârf din politică; domeniul său normal de aplicabilitate acoperă totalitatea posturilor și funcțiilor din administrația publică.

Acceptarea regulii igienice a demisiei clarifică, de la bun început, faptul că acțiunile, deciziile și comportamentele greșite au efecte directe1.

Gestionarea eșecului – un caz particular al problematicii mai ample a informațiilor reale, dar nefavorabile – reprezintă un test ce nu îi privește numai pe lideri. Ea este semnificativă și pentru organizație. Onestitatea, speranța și sinceritatea există, desigur, în multe demersuri ce consideră demisia o eroare. În egală măsură, însă, nu cred că pot fi eliminate subordonarea, conformismul, oportunismul, calculele politicianiste și, nu în cele din urmă, mediocritatea și greșeala.

Nu știu care este ponderea specifică a acestor elemente în cazurile menționate, dar cred că este validă ipoteza că multe influențează rezultatul de etapă discutat în acest text.

De asemenea, nu pun semnul egalității între cele două categorii descrise mai sus. Dar, dincolo de resorturile diferite, ele au în comun ignorarea preeminenței regulii demisiei.

Premisa principală, dar nu și merituoasă, a adepților alternativei de salvare a liderilor o constituie utilitatea practică a respingerii recunoașterii eșecului și erorilor. Deoarece admiterea acestora – iar demisia reprezintă o confirmare explicită – ar transmite un mesaj negativ și descurajator votanților partidului și ar reprezenta o fisură ce dă satisfacție și poate fi exploatată și amplificată de adversarii politici.

Odată promovată validitatea acestei abordări, argumente diverse sunt convocate în sprijin. Este dificil de făcut o listă completă, dar unele dintre acestea sunt: eroizarea și victimizarea; comandamentele superioare ale unității, încrederii și răbdării, deoarece cetatea este asediată de barbari; externalizarea completă a responsabilității (partidul și candidatul au muncit mult, eficient și competent; în pofida rezultatului, partidul/ candidatul reprezintă alegerea corectă); criticile ca instrumente de destabilizare a partidului.

Respingerea rolului reglator al demisiei în politică și administrație publică diminuează disponibilitatea și potențialul de analiză critică și de identificare a soluțiilor valide. Cu costuri semnificative pentru stabilitatea și eficiența organizației.

Citeste intreg articolul si coemnteaza peContributors.ro

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul