Connect with us

Actualitate

Ministerul Sănătății: Cele 3 spitale din București fără apă caldă și căldură au primit înștiințări de la RADET la peste două ore după sistarea agentului termic – Sanatate

Publicat

pe

Cele 3 spitale din București care nu au apă caldă și căldură timp de 24 de ore – Institutul Fundeni, Institutul Oncologic Al. Trestioreanu și Institutul pentru Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu – „au primit înștiințări de la compania RADET la peste 2 ore după ce sistările de agent termic au fost realizate”, afirmă prof.dr. Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

„Am vorbit cu managerii celor 3 unități sanitare pentru că am vrut să verific că pot fi asigurate condițiile necesare continuării îngrijirilor medicale de care au nevoie pacienții. Spitalele au primit înștiințări de la compania RADET la peste 2 ore după ce sistările de agent termic au fost realizate. În toate cele trei locații se vor face eforturile necesare și vor fi utilizate surse alternative pentru asigurarea căldurii și a apei calde. Suplimentar, am cerut reprezentanților Direcției de Sănătate Publică București să verifice la fața locului care este situație și să îndrume echipele de management pentru a lua măsurile necesare care se impun. Dar este regretabil că evenimente de această natură continuă și nu putem fi de acord ca, în plină iarnă, pacienții să fie puși în astfel de situații”, a declarat Horațiu Moldovan.

Ministerul Sănătății atrage atenția că lipsa agentului termic poate afecta calitatea actului medical și solicită Primăriei Capitalei să ia măsuri urgente cu privire la activitatea și A modului de comunicare al RADET.

  • 3 spitale fără apă caldă și căldură

Cele mai mari spitale pentru bolnavi de cancer din țară – Institutul Clinic Fundeni și Institutul Oncologic Al. Trestioreanu – precum și Institutul pentru Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu, au rămas timp de 24 de ore fără apă caldă și căldură, de azi până mâine, din cauza unei avarii RADET.

Oficialii RADET au declarat, pentru HotNews.ro, că personalul administrativ al celor 3 spitale a primit o înștiințare în acest sens. Cele 3 spitale au, împreună, o capacitate de aproape 2.000 de paturi – adică aproape 2.000 de pacienți internați. În noaptea de joi spre vineri, timp de câteva ore, RADET va opri și apa rece la cele 3 spitale.

Potrivit legii, cele 3 spitale ar trebui să asigure, în aceste condiții, o sursă suplimentară de apă caldă și căldură, pe perioada avariei RADET. Gheorghe Ceaușu, managerul Institutului C.C. Iliescu, este singurul dintre managerii celor 3 spitale care a putut fi contactat de HotNews.ro până la ora publicării acestui articol. Gheorghe Ceaușu spune că pe perioada avariei, saloanele vor fi încălzite cu aer condiționat și calorifere electrice, iar spitalul a suplimentat, de asemenea, numărul de pături, în condițiile în care pacienții Institutului sunt oameni cu sensibilitate specială la diferențele de temperatură. De asemenea, angajații spitalului vor pregăti rezerve de apă potabilă și menajeră, în condițiile în care în noaptea viitoare RADET va sista, timp de câteva ore, și apa rece. Gheorghe Ceaușu mai spune că o parte dintre operațiile programate inițial în acest interval vor fi reprogramate, din cauza lipsei apei.

Adriana Cotel, managerul Institutului Clinic Fundeni și Lidia Kajanto, managerul Institutului Oncologic Al. Trestioreanu, nu au putut fi contactate de HotNews.ro până la ora publicării acestui articol, pentru explicații privind soluțiile alernative pe care le au spitalele în această situație.

  • MagicHome Fundeni anunță că poate primi pacienții celor 3 spitale rămase fără apă caldă și căldură care vor să facă un duș cald sau să își spele hainele

Pacienții celor 3 spitale din București rămase pentru 24 de ore fără apă caldă și căldură – Institutul Fundeni, Institutul Oncologic Al. Trestioreanu și Institutul pentru Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu – pot merge la MagicHome Fundeni pentru a face un duș cu apă caldă sau dacă vor să își spele hainele.

„Am auzit și noi că Institutul Oncologic Fundeni, Institutul Clinic Fundeni şi Institutul de Urgenta pentru Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu au rămas fără apă caldă și căldură. Pentru un duș cald, spălat haine și căldură, MagicHOME Fundeni este la doi pași și stă la dispoziție pacienților internați în aceste spitale precum și aparținătorilor. O puteți contacta pe domna Polonic la 0723658001, ca să ne asigurăm că aveți tot ce trebuie”, au anunțat reprezentanții MagicHOME Fundeni, pe pagina de Facebook.

MagicHOME, inaugurat ieri, este un adăpost construit din donații pentru părinții copiilor bolnavi de cancer, lângă cel mai mare spital oncologic din România – spitalul Fundeni. MagicHOME va oferi familiilor copiilor diagnosticaţi cu cancer sau alte afecţiuni grave locuri de dormit, toate facilitățile necesare unei case (băi, mașini de spălat), bucătărie în care să poată găti ca acasă, locuri de joacă în interior şi în curte, dar și servicii de suport non-clinic, precum terapie prin artă şi suport psihologic. MagicHOME va fi funcțional începând din ianuarie 2020.

MagicHOME, a cărui construcție a costat 700.000 de euro, are o suprafață de 750 de metri pătrați, 11 camere, 26 de paturi, un depozit și o sală de consiliere, unde vor avea loc ședințe de terapie.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized12 ore ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized12 ore ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized13 ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

UncategorizedO zi ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse5 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized5 zile ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorized6 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized7 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

UncategorizedO săptămână ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Top Stiri Comisarul