Connect with us

Actualitate

Subiectele zilei: Zeci de lucrări care încurcă traficul din Capitală sunt verificate de polițiști; Nou scandal în Franţa: Armata, „indignată” de caricaturile din Charlie Hebdo despre soldaţii ucişi în Mali; CTP: „Imperialist american, cădea-ți-ar bomba în ocean! Asta este doamna Volguța” – Subiectele zilei

Publicat

pe

Diaspora a cîștigat alegerile. Împlicarea diasporei în lupta cu un PSD care, timp de 30 de ani, ne-a învrăjbit, sărăcit și umilit, deschide o pagină a patriotismului tăcut, mărturisit prin faptele românilor de acasă și ale celor din afara granițelor. Avem, începînd cu noaptea de 24 noiembrie 2019, o șansă uriașă, pe care cei 6,5 milioane de români care au votat pentru o Românie normală, dintre care 5,6 milioane de alegători din țară și peste 860.000 din diaspora ne-am acordat-o. Am fi putut fi mult mai mulți, dar absenții s-au dovedit a fi, ca de fiecare dată, adepții lui „ce-o fi o fi” sau apostolii sloganului adînc înrădăcinat în mentalitatea trîndavă a lui „toți politicienii sînt la fel”. Treizeci de ani destinele ne-au fost amputate, pe de o parte de epidemia fesenistă, iar pe de altă parte de absenții pe care i-am pomenit, învîrtoșați de o falsă libertate, care de fapt nu este decît autosuficiență, un viciu al celor care se cred singuri pe lume, extrași de bunăvoie din comunitate, arată DW.
Zeci de lucrări care încurcă traficul din Capitală sunt verificate de polițiști. Zeci de lucrări care încurcă traficul din Capitală sunt verificate zilele acestea de polițiștii de la rutieră. Acolo unde au găsit nereguli, au împărțit deja amenzi. Doar într-o singură zi, s-au dat sancțiuni de peste 20.000 de lei. Banii îi vor plăti diferite firme sau administratorii de drum care nu au semnalizat corespunzător gropile și șanțurile. Asemenea neglijente au provocat adesea accidente extrem de grave. Atunci când se execută lucrări pe șoselele publice, fie că e vorba de modernizări sau de reparații în carosabil, constructorul și administratorul drumului trebuie să ceară un aviz și de la poliție. De exemplu, înainte să sape o groapă în șosea, executantul trebuie să ducă poliției rutiere 10 documente din care să reiasă cât durează lucrarea, cum afectează circulația și, mai ales, cum va fi semnalizată zona de lucru, conform Știrile Pro Tv.
Nou scandal în Franţa: Armata, „indignată” de caricaturile din Charlie Hebdo despre soldaţii ucişi în Mali. Şeful de stat major al Forţelor terestre franceze şi-a exprimat vineri „profunda indignare” după publicarea de către săptămânalul de satiră Charlie Hebdo a unor caricaturi parodice privind moartea luni, în cursul unei operaţiuni în Mali, a 13 soldaţi din forţa franceză Barkhane. Săptămânalul satiric cu o lungă tradiţie antimilitaristă a publicat online cinci caricaturi care asociază aceste decese cu o campanie de recrutare lansată recent de armata franceză. Aceste caricaturi nu figurează în versiunea tipărită a ziarului, apărută miercuri, scrie Digi24.
De Ziua Națională ne distrugem istoria: azi au intrat cu buldozerul peste mai multe planoare istorice de la IAR Brașov! O hală veche de 80 de ani din fosta fabrică IAR Braşov a fost demolată astăzi cu buldozerul, fără ca nimeni să fi verificat dacă mai este ceva în podul hangarului. Printre avioanele distruse odată cu hangarul se află şi prototipul planorului IS-3, un tip de aeronave româneşti produse în serie în anii ‘60. Reacţia directorului fabricii: “Un fuselaj de planor nu mă interesează, era un rahat, despre asta e vorba. Pentru mine nu prezintă importanţă, pentru că de la IS-3 de care ziceţi dumneavoastră noi am construit încă vreo 36 de modele.” Aeroclubul Braşov s-a mobilizat şi a reuşit să salveze de sub dărâmături mai multe componente. Ei speră să poată recondiţiona cel puţin unul dintre planoare, notează Libertatea.
„Opriţi toate exporturile de animale vii!“ Comisia Europeană avertizează România după moartea în chinuri a 14.000 de oi. 14.000 de oi au murit în chinuri după ce nava pe care se aflau s-a răsturnat în Portul Midia. Incidentul a stârnit indignarea organizaţiilor pentru protecţia animalelor şi a atras un avertisment sever din partea comisarului european pentru Sănătate şi Siguranţa Alimentelor, Vytenis Andriaukaitis. Oficialul a fost revoltat de imaginile filmate la faţa locului de voluntari în care se vede cum în timpul acestor transporturi multe dintre animale stau să se sufoce din cauza înghesuielii şi atunci când nava este lovită de furtună, îşi rup picoarele şi apoi mor. Cadavrele sunt aruncate direct în mare sau în ocean, potrivit Adevărul.
CTP: „Imperialist american, cădea-ți-ar bomba în ocean! Asta este doamna Volguța.” Partidul-cacealma, așa s-a hotărât Cristian Tudor Popescu să se refere la PSD de-acum înainte. Situația în care PSD a adus România este foarte asemănătoare cu situația de la sfârșitul anilor 80 în care a adus-o Nicolae Ceaușescu, a declarat gazetarul, vineri seara, la Digi24. El s-a referit la situația economică lăsată de PSD și la încercările foștilor guvernanți de a cosmetiza cifrele. Nu în ultimul rând, gazetarul a taxat-o ironic pe Lia Olguța Vasilescu, fostul ministru al muncii, care s-a arătat indignată că guvernul liberal a făcut plățile pentru rachetele Patriot contractate de România în urmă cu doi ani, relatează Digi24.
Povestea din spatele fotografiei cu copiii duși cu căruța la școală: puștii stau fără părinți, școala nu-i ajută cu microbuzul, iar unchiul se descurcă cum poate ”E un inconștient, e o rușine!”, a sunat valul de indignare pe plan local. În satul Tisa-Silvestri, unde a fost surprinsă căruța cu copii, descoperi cum autoritățile și comunitatea s-au întors împotriva căruțașului, practic singurul care nu doar că are grijă de nepoții lui, ci a și găsit o soluție după ce școala a refuzat să-i ia și pe copiii din sat cu microbuzul. Miercuri, o fotografie devenea virală pe internet: în anul 2019, o căruță încărcată de copii merge la 7 dimineața pe drumul național 2F Vaslui-Bacău. Dacă ajungi în cea mai săracă regiune a României în căutarea poveștii din spatele imaginii, descoperi cum autoritățile și comunitatea au ales să-l certe pe căruțaș ”pentru că ne faci de râs”, potrivit Libertatea.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized9 ore ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized10 ore ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized11 ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

UncategorizedO zi ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized5 zile ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized7 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized7 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Top Stiri Comisarul