Connect with us

Actualitate

Noua Comisie Europeană îşi începe mandatul pe 1 decembrie şi nu duce lipsă de provocări – International

Publicat

pe

​Noua Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen îşi preia prerogativele pe 1 decembrie, cu un program care se anunţă foarte încărcat şi cu mai multe propuneri concrete în primele 100 de zile de la preluarea mandatului, scrie Agerpres.

În lipsa unui comisar desemnat al Marii Britanii, noua Comisie Europeană va fi formată din 27 de comisari, cu tot cu preşedinta Ursula von der Leyen, şi va avea opt vicepreşedinţi, inclusiv Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, funcţie care va fi deţinută de spaniolul Josep Borrell.

Vicepreşedinţii sunt responsabili pentru priorităţile majore ale noii Comisii Europene, iar trei dintre ei – Frans Timmermans, Margrethe Vestager şi Valdis Dombrovskis – vor fi atât vicepreşedinţi responsabili pentru una dintre cele trei teme principale de pe agenda preşedintelui ales, cât şi comisari. Ceilalţi patru vicepreşedinţi sunt Vera Jourova, Margaritis Schinas, Maros Sefcovic şi Dubravka Šuica.

Pe lista lista viitorilor comisari europeni, validată luni de Consiliul Uniunii Europene şi aprobată miercuri de Parlamentul European cu o majoritatea confortabilă, se mai află şi Thierry Breton, Helena Dalli, Elisa Ferreira, Mariya Gabriel, Paolo Gentiloni, Johannes Hahn, Phil Hogan, Ylva Johansson, Stella Kyriakides, Janez Lenarcic, Didier Reynders, Nicolas Schmit, Kadri Simson, Virginijus Sinkevicius, Jutta Urpilainen, Adina Vălean, Olivér Varhelyi şi Janusz Wojciechowski.

Printre promisiunile pe care le-a făcut în Parlamentul European înainte de votul de confirmare din iulie sunt propunerea unui Pact ecologic european după aplicarea căruia Europa ar urma să devină primul continent neutru din punctul de vedere al impactului asupra climei până în 2050, propunerea unui instrument legal privind instituirea unui salariu minim corect la nivelul UE, propunerea de măsuri de transparenţă privind salarizarea menite să asigure echitatea de gen, precum şi iniţierea unei legislaţii asupra „implicaţiilor umane şi etice” ale inteligenţei artificiale.

Într-un articol intitulat „Provocarea reală de 100 de zile a Ursulei von der Leyen”, publicația Politico.eu prezintă calendarul primelor 100 de zile ale noii Comisii Europene, în care, pe lângă sarcinile asumate de preşedinta sa, echipa executivului comunitar va trebui să gestioneze şi numeroase alte chestiuni aflate sau nu în afara controlului său.

Deşi mandatul oficial al noii Comisii începe pe 1 decembrie, prima întâlnire oficială a Colegiului Comisarilor va avea loc pe 4 decembrie, în care vor fi luate mai multe decizii birocratice, printre care metodele de lucru, inclusiv ordinea de succesiune în executiv, respectiv ordinea în care vicepreşedinţii îi vor prelua atribuţiile în absenţă.

Pe 11 decembrie se aşteaptă deja ca Ursula von der Leyen să-şi prezinte Pactul ecologic european sau „European Green Deal”, scrie politco.eu, un pachet foarte ambiţios de propuneri pentru combaterea schimbării climatice, care se anticipează că va fi piesa de rezistenţă a preşedinţiei ei.

Calendarul nu este unul sigur, dar toate semnele arată că acesta este un termen crucial. Conferinţa anuală a ONU privind combaterea schimbării climatice va avea loc la Madrid, între 2 şi 13 decembrie, iar Von der Leyen speră ca liderii UE, care se vor aduna la Consiliul European pe 12 decembrie, se vor pune de acord asupra obiectivului de neutralitate din punctul de vedere al impactului asupra climei până în 2050. Mulţi militanţi ai cauzei susţin că sunt necesare obiective şi mai ambiţioase, dar liderii UE nu au adoptat nici măcar obiectivul referitor la 2050 la summitul din luna iunie din cauza opoziţiei unor ţări din Europa Centrală şi de Est.

Iar a doua zi, la Consiliul European, se aşteaptă o discuţie tensionată privind noul Cadru Financiar Multianual, care se va aplica pe o perioadă de şapte ani începând cu 1 ianuarie 2021. Ursula von der Leyen şi echipa ei vor depune eforturi pentru a schimba gândirea liderilor statelor membre pentru a face loc priorităţilor ei politice, care nu au fost luate în considerare când Comisia Europeană şi-a prezentat propunerea ei iniţială de buget, în mai 2018.

Politici ambiţioase precum Pactul ecologic european necesită o creştere cu 30% a alocărilor UE pentru ajutor extern de pildă, iar ţările UE care poartă povara cea mai grea a bugetului nu sunt de acord cu noi creşteri, mai ales în contextul în care Brexit-ul va lăsa o gaură în buget care ar putea necesita alocări suplimentare doar pentru acoperirea programelor existente. Însă fără resurse financiare, multe dintre propunerile noii Comisii nu vor ajunge prea departe, comentează Politico.eu.

Înainte de a ridica o cupă de şampanie de Anul Nou, Comisia Von der Leyen, împreună cu experţii naţionali în securitate cibernetică, trebuie să finalizeze o listă de măsuri pe care ţările le pot lua pentru a reduce riscurile asupra reţelelor 5G.

Comisia lui Jean-Claude Juncker a lansat o mare revizuire a regulilor de securitate pentru reţelele 5G, în contextul presiunilor din partea omologilor americani care vor ca Europa să înceteze să achiziţioneze echipamente de la liderul de piaţă chinez Huawei.

Obţinerea unui consens până la sfârşitul anului asupra aşa-numitului „5G security toolbox” nu va fi uşoară. Printre ideile propuse sunt recomandări de a institui o evaluare de securitate naţională asupra acordurilor din domeniul telecomunicaţiilor şi de a implementa condiţii stricte, la nivelul UE, pentru companii precum Huawei.

31 ianuarie, ziua a 62-a dintre primele o sută ale mandatului ei, ar putea fi ziua Brexitului sau a unei noi amânări. În funcţie de evoluţiile din Marea Britanie, Ursula von der Leyen şi echipa ei ar putea începe în sfârşit negocierile privind un acord comercial cu Londra, dacă nu cumva liderii UE vor fi acceptat o nouă amânare.

Luna februarie ar urma să fie pentru noua Comisie una a activităţilor dedicate sectoarelor digital şi tehnologic. Eforturile de a contura o legislaţie asupra inteligenţei artificiale vor fi conduse de vicepreşedintele executiv Margrethe Vestager.

Von der Leyen a promis personal legislaţie privind inteligenţa artificială în primele 100 de zile, despre care atât ea, cât şi Vestager au spus că este necesară pentru a se asigura că tehnologiile sunt utilizate etic.

Dar există un lobby intens de la Bruxelles şi până la Berlin, mulţi avertizând împotriva „grabei de a reglementa”. Unii lideri, precum cancelarul german Angela Merkel văd reglementarea inteligenţei artificiale drept parte a efortului UE de a impune ritmul în materie de protecţie a cetăţenilor de riscurile avansului tehnologic, cum a procedat blocul comunitar în cazul Regulamentului general de protecţie a datelor.

Însă Margrethe Vestager ar putea fi pusă în situaţia de a intra în conflict cu Thierry Breton, comisarul francez responsabil pentru piaţa unică. Breton, care a fost CEO al firmei Atos din domeniul tehnologiei, a dat de înţeles că nu este de acord cu reglementări rapide în domeniu.

După 1 martie, se anticipează că noua CE va prezenta un pachet de primăvară privind clima, care să transforme mai multe propuneri cruciale în legi europene. Asta ar putea include o lege care să angajeze asupra neutralităţii continentului până în 2050 din punctul de vedere al impactului asupra climei, dar şi o aducere la zi a obiectivelor pentru 2030, un proces de consultare asupra pactului ecologic european şi prezentarea unui cadru privind strategia de combatere a schimbării climatice. În esenţă, ideile care ar urma să fie prezentate în decembrie ar trebui să prindă contur, dând startul bătăliei privind ceea ce ar trebui să facă ţările şi care va fi costul.

Însă chiar dacă va reuşi să-şi respecte angajamentele pentru primele 100 de zile, reuşind să mobilizeze majorităţi în Parlamentul European foarte divizat şi să depăşească diviziunile şi tensiunile între capitalele europene, şi chiar să treacă peste capcana Brexit-ului şi pericolele sale, noua şefă a executivului comunitar tot va mai avea în faţă 94% din mandat şi o sumedenie de probleme.

Printre acestea, relaţia UE cu China, în contextul în care în primăvară este programat un summit la Beijing, sau dezacordul privind declanşarea negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord şi Albania, pe care UE speră să le rezolve înainte de summitul din mai dedicat Balcanilor de Vest, mai scrie Politico.eu.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized7 ore ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized7 ore ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized8 ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

UncategorizedO zi ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized5 zile ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized7 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized7 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Top Stiri Comisarul