Connect with us

Actualitate

Business report: Iohannis va promulga legea de eliminare a supraaccizei, chiar dacă încalcă legislația UE; Valorile impozabile pentru clădiri ar putea crește cu până la 60% în 2020; Cod rutier 2019: amenzi noi pentru bicicliști – Business

Publicat

pe

Iohannis va promulga legea de eliminare a supraaccizei, chiar dacă încalcă legislația UE: Guvernul poate face corecții explicând în prealabil. Președintele Klaus Iohannis a anunțat că va promulga legea care cuprinde, printre altele, eliminarea supraaccizei, chiar dacă încalcă legislația UE, susținând că, în cazul în care sunt necesare corecții, Guvernul va reglementa acest lucru. Cu alte cuvinte, până pe 1 ianuarie, Guvernul va trebui să emită o ordonanță de urgență de modificare a legii proaspăt promulgate, prin care să crească nivelul accizei atât la motorină, cât și la benzină, cu minimum 5 bani pe litru, până la nivelul minim impus de Uniunea Europeană, informează Profit.ro.

Ce ar face oamenii de afaceri români dacă ar avea țara pe mână: reforma educației, dezvoltarea infrastructurii, o nouă Constituție. Dar nu ar modifica taxele! Educația, infrastructura și organizarea autorităților publice pe criterii de eficiență sunt cele trei mari priorități de care s-ar ocupa în primul rând antreprenorii români, dacă aceștia ar avea timp de un an puterea și resursele necesare pentru a schimba lucrurile, arată un sondaj efectuat de platforma de afaceri, networking și dezvoltare profesională Business Days. Ce doresc șefii marilor companii? Fără corupție, infrastructură funcțională, reforme ample, titrează Capital.ro.

Valorile impozabile pentru clădiri ar putea crește cu până la 60% în 2020. Efectele majorăriii prețurilor materialelor de construcții, precum și efectul în lanț al creșterii salariului minim în sectorul construcțiilor conform OUG 114/2019, se regăsesc în modalitatea de stabilire a valorilor impozabile pentru anul 2020, care pot crește cu până la 60%, potrivit unei analize realizate de către compania de consultanță Veridio. „Aceste creșteri pot părea surprinzătoare, dar se încadrează în previziunile făcute la începutul anului 2019 de Comisia Națională de Statistică și Prognoză, care estima o creștere a costului cu 47,9% – 57,9% ca urmare a creșterii manoperei in constructii”, potrivit analizei Veridio, citate de wall-street.ro.

Dezechilibrele creditării: Companiile pierd competiția pentru banii băncilor, în favoarea statului şi a populaţiei. Dezechilibrele politicilor guvernamentale au contaminat economia, inclusiv prin intermediul băncilor, care sunt tot mai puțin interesate să finanțeze companiile, în absența aplicării vreunui plan coerent de dezvoltare economică a ţării. În schimb, băncile au profitat de apetitul pentru îndatorare tot mai mare al guvernelor şi al populaţiei, care sunt clienţi mai puţin riscanţi. Ponderile din total ale creditelor noi acordate companiilor au scăzut în ultimii 12 ani. În schimb cele ale creditelor guvernamentale și pentru populație au crescut, relatează cursdeguvernare.ro.

Majorarea salariului minim creşte cu 540 de lei, la peste 8.000 lei, asigurarea la pensii şi la sănătate a oamenilor fără venituri. Majorarea salariului minim la 2.230 de lei de la 1 ianuarie va creşte cu 540 de lei asigurarea socială la sănătate şi la pensie a oamenilor care fie n-au venituri, fie au doar venituri extrasalariale, aflate sub plafonul de 12 salarii minime brute în 2020. Aceştia vor plăti, în total, peste 8.000 de lei dacă vor să se asigure la sistemul public de pensii şi la sănătate anul viitor. Asigurarea la sistemul public de pensii a oamenilor fără venituri şi a persoanelor care au doar venituri extrasalariale nete situate sub plafonul de 12 salarii minime brute pe economie este opțională, potrivit economica.net.

Cod rutier 2019: amenzi noi pentru bicicliști. Parlamentul a adoptat o serie de modificări ale Codului Rutier, care vizează exclusiv bicicliștii. Motivele pentru care s-au propus aceste modificări legislative sunt încurajarea mersului pe bicicletă ca mijloc alternativ de transport prin oraș și încurajarea polițiștilor de a-i amenda pe bicicliști în cazul încălcării regulilor de circulație. În viziunea Parlamentului, locuitorii orașelor evită să folosească biciclete pentru că amenzile sunt prea mari, iar polițiștii ezită să dea amenzi bicicliștilor pentru că, din nou, sancțiunile sunt descurajator de mari, anunță Auto Bild.

Sprijin de 200 de milioane de euro pentru fermieri. Banii vin de la Comisia Europeană. Fermierii europeni vor primi anul viitor 200,9 milioane de euro de la Comisia Europenă pentru promovarea produselor agro-alimentare atât în interiorul Uniunii Europene, cât și afara ei. Anunțul a fost făcut de europarlamentarul Daniel Buda săptămâna aceasta într-o postare pe pagina sa de Facebook, acesta prezentând declarația fostului comisar european pentru agricultură, Phill Hogan. Printre sectoarele care pot aplica pentru finanțare se numără lactatele, brânzeturile și uleiurile, conform agrointel.ro.

Procter & Gamble va deschide o nouă fabrică în România. Grupul Procter & Gamble a anunţat că va finaliza, în 2021, o nouă fabrică la Urlaţi, de capsule de detergent. Începând cu 2010, România găzduieşte la Urlaţi, Prahova, şi una dintre cele mai avansate fabrici P&G din punct de vedere tehnologic şi al protecţiei mediului la nivel global. Această fabrică pentru produse pentru îngrijirea părului deserveşte peste 1 miliard de consumatori din mai mult de 40 de pieţe din Europa, Turcia, Israel, Asia Centrală şi Regiunea Caucaz, informează Adevărul.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse8 ore ago

RePatriot recomandă includerea diasporei în strategiile locale, județene și regionale de dezvoltare și extinderea „Zilelor Diasporei” la nivel național

În urmă cu 10 ani, comunitatea RePatriot lansa o idee simplă, dar cu impact profund: ca perioada din jurul zilei...

curs pilates curs pilates
Sport12 ore ago

ABC Fitness School lansează un nou curs de calificare pentru ocupația de Instructor de Pilates – Level 4

     ABC Fitness School își extinde portofoliul de programe acreditate prin lansarea cursului de calificare pentru ocupația de Instructor...

Uncategorized4 zile ago

Michaelia Hotel, Petra – cazare în Grecia aproape de plajă și de centrul localității

Michaelia Hotel este o cazare în Grecia situată în Petra, pe insula Lesbos, foarte aproape de mare și de zona...

Uncategorized2 săptămâni ago

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice...

Uncategorized2 săptămâni ago

CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă

O companie cu un dosar de înlocuire judiciară pe masă este propusă să gestioneze una dintre cele mai sensibile proceduri...

Uncategorized2 săptămâni ago

De ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026

Fotografie de Melike  B pe Pexels.com Te-ai întrebat vreodată unde ajung bijuteriile rafinate sau ceasurile de colecție după ce proprietarii...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI

  București, 25 mai 2026 – Samsung Electronics lansează o nouă campanie, desfășurată în perioada 25 mai – 7 iunie 2026,...

Diverse3 săptămâni ago

Donații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice

În practica zilnică, o donație contestată în familie apare mai des decât ar admite majoritatea celor care semnează un act...

Diverse3 săptămâni ago

Ce impresie lasă Lunare în experiențele publicate de clienți români

Recenziile publicate de utilizatorii din România oferă, de regulă, o perspectivă mai utilă decât o simplă descriere a serviciului. În...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26

One UI 9 beta oferă o experiență mobilă mai intuitivă și personalizată, cu îmbunătățiri în ceea ce privește creativitatea, accesibilitatea...

Diverse3 săptămâni ago

Repatriot Inspiră 2026 – generează încredere în România în perioada unei crize politice majore

Comunitatea Repatriot a reunit aseară, în București, antreprenori, lideri din business, parteneri și susținători ai proiectelor dedicate conectării românilor de...

Diverse3 săptămâni ago

Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro

ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest...

Diverse3 săptămâni ago

Diferența dintre leasing financiar și leasing operațional pe înțelesul tuturor

Pentru foarte mulți oameni și chiar pentru multe firme, termenul „leasing” este folosit generic, fără să existe o înțelegere clară...

Actualitate3 săptămâni ago

Fenomenul din Prahova: Dominic Alexandru Pop, micul campion care a transformat disciplina de fier în eleganță pe ringul de dans

Povestea succesului nu are întotdeauna nevoie de decenii pentru a se scrie, iar exemplul lui Dominic Alexandru Pop este dovada...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung Electronics lansează serviciul prioritar Premium Plus în România, oferind reparații în următoarea zi lucrătoare pentru anumite modele de televizoare

Noul serviciu este conceput pentru a minimiza neplăcerile cauzate de defectarea unui televizor din casă Clienții care dețin televizoare din...

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni
Actualitate4 săptămâni ago

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni?

Primești un buchet de trandafiri de săpun, îl așezi pe noptieră sau pe masa din sufragerie, și prima săptămână e...

testul poligraf testul poligraf
Uncategorized4 săptămâni ago

Descoperă un nou „ceas fitness” cu HUAWEI WATCH FIT 5 Pro, aliatul tău perfect pentru un stil de viață activ

Dacă ești în căutarea unui smartwatch de înaltă calitate, care să îți susțină nevoile de fitness, sănătate și lifestyle, HUAWEI WATCH...

Diverse4 săptămâni ago

Iluminat pe șină în magazine de cosmetice: cum evidențiezi corect produsele

Într-un magazin de cosmetice, modul în care cade lumina pe produse influențează direct decizia de cumpărare. Texturile, culorile și ambalajele...

Pensiile Pensiile
Diverse4 săptămâni ago

Pensiile nu vor putea fi indexate în 2027 așa cum s-a promis. Cât vor pierde pensionarii?

Promisiunea privind indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027 este imposibil de aplicat în actualele condiții economice și bugetare, avertizează...

Diverse4 săptămâni ago

Bogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT, invitat special la gala 40 under 40 din New York

Bogdan Dumitrache, fondatorul și CEO-ul CITY PROTECT GROUP, își continuă parcursul internațional început odată cu recunoașterea obținută în cadrul Business...

Top Stiri Comisarul