Connect with us

Actualitate

Brexit și călătoriile în Marea Britanie: iată ce se va schimba după victoria lui Boris Johnson – International

Publicat

pe

Odată cu victoria conservatorului Boris Johnson la alegerile din 12 decembrie, divorțul Regatului Unit de Uniunea Europeană la 31 ianuarie 2020 pare evident. Pentru Johnson, de altfel, a existat un plebiscit electoral. Un rezultat care, în realitate, legitimează şi mai mult Brexitul. Însă ce va însemna această schimbare pentru călători? Cum se va intra în Marea Britanie? De ce documente va fi avea nevoie? Va fi ușor de petrecut un weekend la Londra?

În ultimele luni, principalele companii aeriene britanice au furnizat permanent informații pasagerilor. Iar cadrul, chiar dacă este complicat și în evoluție, pare totuşi destul de clar. Desigur că odată cu Brexit, anumite lucruri se vor schimba. Însă, după toate probabilitățile, nu începând cu 31 ianuarie 2020, data de ieșire din UE, ci din ianuarie 2021, când se va încheia perioada de tranziție în care Regatul Unit și Uniunea Europeană vor negocia un nou acord post-Brexit, scrie IlSole24, citat de Rador.

Viza şi paşaportul

Prima schimbare reală va privi viza. Înainte de alegeri, conservatorii au prezentat un plan de imigrare foarte detaliat. Pe care acum îl vor pune în aplicare. Turiștii care vor sosi în Marea Britanie din țările UE, deci și din Italia, vor trebui să aibă o viză electronică, luată cu cel puțin trei zile înainte de plecarea spre Marea Britanie. Pentru a o obține, trebuie urmată o procedură online foarte similară cu cea în vigoare în prezent pentru a obține ESTA (Sistemul Electronic de Autorizare de Călătorie) care permite intrarea în Statele Unite. Viza SUA costă 14 dolari, în timp ce costul viitoarei vize pentru Regatul Unit nu este încă definit. Odată ce va avea această viză, un turist se va putea opri – eventual la Londra – timp de maximum 3 luni, după care va trebui să se întoarcă în țara de origine. Pentru a rămâne în Marea Britanie mai mult de trei luni, va fi necesar un permis de muncă.

Dar mai există o noutate. Cu noua lege a imigrației, intrarea în Marea Britanie nu va mai fi posibilă doar cu cartea de identitate. Pentru a obține o viză electronică, de fapt, va fi necesar un pașaport biometric (pașapoarte noi eliberate peste tot, în Italia, deja de câțiva ani). Același pașaport va fi solicitat la vamă, după ce ajungeți la destinație.

Când vor intra în vigoare viza şi paşaportul?

Teoretic, aceste noi reguli ar putea intra în vigoare încă din 31 ianuarie 2020. Pentru Boris Johnson și oamenii săi, de fapt, monitorizarea intrărilor este un punct fundamental pentru Brexit. Cu toate acestea, este foarte probabil ca după 31 ianuarie să înceapă o perioadă de tranziție de 11 luni, timp în care se va lucra pentru ca noile reguli să fie pe deplin eficiente. Prin urmare, vizele și pașapoartele electronice ar putea fi necesare începând cu 1 ianuarie 2021. Cu toate acestea, datele încă trebuie definite. Iar pentru cei care au decis să călătorească în Marea Britanie în lunile următoare, cel mai bine este să se informeze constant.

Permisele de lucru

Cu o viză turistică care va dura doar 3 luni, se vor înăspri condiţiile pentru obţinerea unei vize de lucru în Marea Britanie. În esență, vor fi privilegiați lucrătorii calificaţi. Pentru medici, cercetători sau profesori, nu ar trebui să fie dificil să obțină vize de durată medie-lungă (5 ani) înainte de a putea obține rezidenţa. Pe de altă parte, pentru cei care lucrează ca barmani, chelneri, pizzer și altele meserii similare, situaţia a va fi mai complicată (adică, pentru majoritatea tinerilor italieni care pleacă în Londra în căutarea unei vieţi mai bune), în sensul că vor trebui să aibă un contract de muncă în buzunar. În caz contrar, viza electronică durează doar 3 luni, după care vor trebui să părăsească țara.

Zborurile

„Indiferent de rezultatul Brexitului, veţi putea continua să zburați cu noi între Marea Britanie și UE și în interiorul UE” specifică site-ul EasyJet și cel al companiei British Airways (pagina este actualizată la 29 octombrie). Chiar și în cazul Regatului Unit în afara Europei, atât Comisia Europeană, cât și guvernul britanic au confirmat că companiile aeriene britanice vor putea continua să opereze. Cu toate acestea, „documentul de călătorie și valabilitatea permisului de conducere vor fi modificate, de aceea vă sfătuim să vizitați site-ul web al propriului guvern național sau cel al Comisiei Europene pentru a afla mai multe informații despre cum puteți călători în Regatul Unit post-Brexit”.

Asigurare de sănătate

Până în prezent, noutățile referitoare la valabilitatea acoperirii medicale europene în Regatul Unit sunt următoarele: în cazul – astăzi foarte probabil – al concretizării Brexitului, cardurile europene de asigurări de sănătate înregistrate în UE (adică cele pe care le cunoaștem ca fiind carduri de sănătate) nu vor mai fi valabile. Și aici vine în ajutor Uniunea Europeană, care în FAQ-urile sale privind posibilitatea Brexit-ului explică: „Cetățenii UE nu vor mai putea avea acces la asistența medicală în Marea Britanie cu cardul lor de asigurare de sănătate european. Verificaţi împreună cu propria compania de asigurări dacă cheltuielile medicale de urgență sunt rambursate într-o țară din afara UE. Dacă nu sunt, puteți decide să încheiaţi o asigurare privată de călătorie”. Pe parcursul perioadei de tranziție (care ar trebui să se extindă până la 31 decembrie 2020), nu este planificată nicio modificare în ceea ce privește îngrijirile de sănătate. De aceea, este necesar să aveți un card de sănătate italian. Acest document permite cetățenilor europeni aflaţi pe pământul britanic să primească îngrijiri de bază și asistență în spitale publice. Intenția este de a face modificări care vor depinde de acordurile încheiate între Marea Britanie și UE la sfârșitul perioadei de tranziție.

Costurile roamingului telefonic

Un alt capitol spinos se referă la costurile de roaming telefonic. De ceva timp, cetățenii italieni din Marea Britanie (ca și în restul țărilor europene) își pot folosi planurile tarifare ca și cum ar fi în Italia, adică fără taxe. Uniunea Europeană a stabilit acest lucru printr-o lege care a intrat în vigoare la 15 iunie 2017. Odată cu Brexit, lucrurile s-ar putea schimba. Fără acord, de fapt, garanția de roaming gratuit ar fi pierdută, iar Regatul Unit va deveni într-adevăr o țară în afara acordului UE. Aşa cum sugerează Ambasada Italiei, cetățenii italieni (deținători de carduri SIM italiene) care vizitează Anglia, vor trebui să se adreseze operatorului lor de telefonie pentru a afla tarifele de roaming. (lucru valabil şi pentru restul cetăţenilor din UE care vor să călătorească în Marea Britanie).

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized9 ore ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

UncategorizedO zi ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

UncategorizedO zi ago

Companii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video

Studiile arată că Genetec continuă să câștige cotă de piață, pe măsură ce piețele VMS și VSaaS se extind la...

UncategorizedO zi ago

Zyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului

Rețeaua WiFi gestionată în cloud, cu monitorizare bazată pe inteligență artificială, asigură conectivitatea personalului și buna desfășurare a operațiunilor. Zyxel...

UncategorizedO zi ago

Garmin își extinde gama de ceasuri inteligente de top cu modelele fēnix 9 și fēnix 9 Pro

Modelul Pro, robust și rafinat, are prima carcasă de ceas din titan și cel mai mare ecran AMOLED de pe un...

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat
Business::Marketing2 zile ago

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat?

Discuția asta apare de fiecare dată când cineva primește prima ofertă serioasă de colaborare și se uită la ea cu...

Uncategorized2 zile ago

1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil

Ecranul de 7,95 inci, funcțiile AI și conectivitatea între dispozitive susțin un mod de lucru flexibil pentru profesioniștii aflați mereu...

Diverse2 zile ago

Pre-check-in digital: ce poate face o unitate de cazare înainte de sosirea oaspetelui

Experiența unui oaspete începe înainte ca acesta să ajungă la hotel, pensiune sau apartament. Înainte de sosire există informații care...

Uncategorized2 zile ago

Axis lanseaza AI Assistant: acces 24/7 la informatii tehnice despre produse si solutii

Axis Communications lanseaza Axis AI Assistant, un instrument digital bazat pe inteligenta artificiala, care le ofera partenerilor si clientilor acces...

Uncategorized3 zile ago

BenQ Creative Pro prezintă seria PV50: monitoare concepute pentru fluxurile de post-producție

Noile monitoare profesionale PV3250U de 32 de inch și PV2750U de 27 de inch oferă rezoluție 4K, precizie cromatică și...

Uncategorized3 zile ago

Roborock continuă să sărbătorească cea de-a 12-a aniversare prin noi campanii promoționale la eMAG și Altex

București, România – 25 august 2026 – Roborock continuă campania aniversară dedicată celor 12 ani de activitate prin două noi promoții,...

Uncategorized3 zile ago

BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș

București, 2026 – Cum ar arăta literatura pentru Bacalaureat dacă adolescenții n-ar mai fi nevoiți doar să o memoreze, ci...

aerocrop aerocrop
Diverse4 zile ago

AEROCROP aduce serviciile agricole cu drona mai aproape de fermierii din sudul României

Compania intervine în culturi cu tratamente fitosanitare, fertilizare, aplicare granulară și monitorizare multispectrală, inclusiv atunci când accesul utilajelor terestre este...

Uncategorized4 zile ago

Ce valabilitate are un certificat constatator ?

Certificatul constatator este un document oficial emis de către Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) care atestă anumite date și...

Uncategorized5 zile ago

Snagov Monastery Tour – Discover History, Legend and Tranquility Near Bucharest

Just outside the busy rhythm of Bucharest, travelers can discover a completely different side of Romania. Surrounded by water and...

Uncategorized5 zile ago

De la rutine simplificate prin tehnologie la timp investit pentru ceea ce contează: Samsung deschide conversația despre SmartTime

52% dintre respondenții Samsung Members spun că folosesc AI pentru a economisi timp, iar 48% pentru a-și optimiza activitățile zilnice;...

Uncategorized5 zile ago

Synology® lansează RackStation RS1226+ și RS1226RP+, concepute pentru infrastructuri edge și locații remote aflate în dezvoltare

București, România — 24 august 2026 — Synology a lansat RackStation RS1226+ și RS1226RP+, două sisteme de stocare 2U cu 8 bay-uri,...

Curățarea facială Curățarea facială
Diverse6 zile ago

Curățarea facială agresivă poate afecta bariera pielii? Ce alternative moderne există pentru tenul sensibil și congestionat

Mult timp, ideea de „curățare profundă a tenului” a fost asociată cu proceduri agresive, extracții mecanice dureroase și iritații care...

UncategorizedO săptămână ago

Geamuri 4 anotimpuri păreri: merită să alegi

Pe piață ferestrelor termopan există și variante cu tratamente speciale, cum sunt geamurile 4 anotimpuri. Acestea sunt promovate de producători...

UncategorizedO săptămână ago

Cum scrii o melodie corporate

O melodie corporate poate fi mult mai mult decât un simplu jingle publicitar. Dacă este bine concepută, poate deveni parte...

Top Stiri Comisarul