Connect with us

Actualitate

[P] Un an „pe plus” pentru Timișoara, marcat de inaugurarea Iulius Town, cel mai amplu proiect de real estate din vestul țării – Companii

Publicat

pe

​2019 a fost de bun augur pentru Timișoara și pentru vestul țării din punct de vedere al proiectelor de real-estate. La sfârșitul lunii august a fost inaugurat, nu departe de centrul orașului, ansamblul Iulius Town Timișoara, cel mai mare proiect de regenerare urbană din acest an.

Un proiect mixed-use în valoare de 442 milioane de euro, „crescut” în jurul mall-ului Iulius existent în Timișoara din 2005. Un ansamblu complex și amplu, care a devenit un reper pentru timișoreni și nu numai. De altfel, clienții au fost cei care au stimulat dezvoltarea acestuia.

Orașul din inima Timișoarei

Iulius Town este un oraș în oraș, un cumul de recorduri, dacă este să ne uităm fie și doar la cifre. Reprezintă, în același timp, cea mai mare suprafață de retail – 120.000 mp și peste 450 de magazine, multe dintre ele în premieră în această parte a țării; un pol de business regional, modern și inovator, devenit sediul a numeroase companii de calibru, românești și internaționale – peste 100.000 mp spațiu de birouri; cel mai mare centru de fitness și sănătate din România, cu piscină semiolimpică acoperită; cea mai tânără și spațioasă grădină, locul în care pot fi admirate laolaltă zeci de mii de plante decorative, arbuști și arbori, într-o suprafață amenajată de aproape 44.000 mp.

Anul viitor, odată cu finalizarea United Business Center 0, Iulius Town va găzdui și cea mai înaltă clădire de birouri din România. Cu o înălțime de 155 de metri și 27 de etaje, UBC 0 va deveni o emblemă pentru Timișoara.

Dincolo de cifrele amețitoare, este interesant de știut că în cele trei clădiri de birouri clasa A operaționale, cu o suprafață de peste 50.000 mp, dezvoltate conform celor mai moderne standarde internaționale în materie de office, s-au instalat deja peste 30 de companii, pentru care lucrează mai mult de 5.000 de persoane. După finalizarea și celei de-a patra clădiri, cea mai impozantă, care va livra pe piață 52.000 mp de office, în Iulius Town își vor avea locul de muncă aproximativ 16.000 de oameni – 13.000 în zona de birouri și 3.000 în cea de retail.

Echilibrul perfect între „work – live – shop – play”

Pentru toți aceștia, dar și pentru timișoreni și locuitorii din regiune, Iulius Town a fost gândit ca o soluție pentru un stil de viață simplificat, mai puțin consumator de timp, o rețea care te conectează la tot ceea ce ai nevoie în rutina urbană zilnică: muncă, relaxare în natură, sport, shopping, loisir. Și multe alte servicii care sunt disponibile, toate, sub aceeași umbrelă: școală și grădiniță la mall, 12 săli moderne de cinema, trei dintre ele în regim VIP cu film și cină all inclusive, centru de conferințe și evenimente, toate serviciile de care ai nevoie, inclusiv birouri ale instituțiilor publice, precum Pașapoarte și Permise.

Un astfel de proiect creează, inevitabil, un furnicar în centrul Timișoarei, așa că dezvoltarea a avut în vedere și soluții pentru fluidizarea traficului, cum este și tunelul auto realizat de la zero, și amenajarea de spații mari de parcare, cu peste 4.000 de locuri, astfel încât și în cele mai aglomerate zile, cum sunt cele din perioada sărbătorilor de iarnă, parcarea să nu fie o problemă. Locuri de parcare securizate sunt valabile și pentru cei care se deplasezază cu bicicleta, circa 800, deoarece compania IULIUS și partenerul său, Atterbury Europe, autorii acestui proiect, încurajează sportul. Este același scop pentru care clădirile office sunt prevăzute cu vestiare și dușuri dedicate celor care aleg mijloacele alternative de transport.

„Credem că punctul forte al Iulius Town este inovația, căutăm continuu să adăugăm funcționalități noi celor tradiționale pentru a răspunde cerințelor unei comunități lărgite. Avem shopping, relaxare, business, socializare, recreere, sport, servicii medicale, educație care se îmbină armonios în acest proiect, într-o relație de vecinătate confortabilă, menită să simplifice lucrurile. Toate într-un singur loc, fără stresul timpului pierdut în trafic. Nu asta căutăm cu toții? Acesta este viitorul în real-estate, vor avea de câștigat cei care vor asculta vocea comunității și vor dezvolta proiecte pe măsura așteptărilor ei”, au transmis reprezentanții companiei IULIUS.

Business la înălțime – centrul office al regiunii

În ceea ce privește segmentul office, companiile țin tot mai mult cont de ceea ce își doresc angajații – este foarte important locul, cât mai bine conectat la transportul public, dar și la zone de shopping și loisir, cu spații de parcare și de recreere. Acestea sunt, deja, condiții de bază și orice se adaugă este un „plus”.

Conceptul mixed-use, croit pe gustul comunității, și-a făcut cu ușurință loc în viața orașului. O confirmă, de pildă, cifra de afaceri generată de zona de retail în primele trei luni de la deschidere, cu peste 21% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut. Și traficul este în creștere cu 15% față de același interval din 2018, fără a include însă zona de cafenele și restaurante cu acces direct din parc și nici spațiile de retail de la parterul celor trei clădiri de business operaționale astăzi – UBC 1, 2 și 3. Anul trecut, Iulius Mall Timișoara a avut un trafic de peste 16 milioane de persoane, iar estimările indică faptul că, prin Iulius Town, se va depăși 20 de milioane.

Proiect mixed-use cu „inimă” verde Dincolo de cifre, Iulius Town are și alte puncte forte: spațiile generoase de birouri în stil open space, scăldate în lumină naturală și cu o panoramă superbă asupra Timișoarei, sunt amplasate în „clădiri verzi” din punct de vedere al sustenabilității. Iar verdele și-a făcut loc și în clădiri, spre bucuria angajaților care, când ies din birou, descoperă un adevărat „parc” chiar în recepție, cu măslini și băncuțe, încât ai senzația că te afli pe malul Mediteranei.

Grădina este un superb loc de întâlnire pentru comunitate, locul unde copiii sunt răsfățați cu spații de joacă și un carusel etajat, iar cei dornici de relaxare sunt întâmpinați cu restaurante și cafenele cu specific internațional. Este un magnet pentru întreaga comunitate, care a cucerit imediat preferințele de petrecere a timpului liber ale întregii familii. Aici sunt organizate evenimente inedite: proiecții de cinema în aer liber, festivaluri de știință și artă, concerte, competiții sportive, activități pentru copii și multe altele.

La trei luni de la inaugurare, Iulius Town Timișoara este locul în care vrei să fii, indiferent dacă vrei să îți dezvolți afacerea, să lucrezi, să faci cumpărături sau să te relaxezi. Este imboldul care oferă avans economic orașului și care aduce plus-valoare comunității, setând un nou stil de viață și generând oportunități variate.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

UncategorizedO zi ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

DiverseO zi ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

UncategorizedO zi ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse3 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized4 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized4 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized6 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul