Iulia, fiica Eroului Martir Roșca Grigore Tiberiu, care avea 33 de ani când a fost ucis în 1989, iar ea doar 9 ani când și-a pierdut tatăl, a postat pe Facebook un mesaj despre cum unii ”dintre urmașii eroilor au renunțat să mai spere, sătui de minciuni, impostură și complicitate a celor ce trebuiau să scoată adevărul la lumină cu cei ce au ucis”. ”Ce descurajare ne cuprinde când vedem că, după atâta timp, cei care au ucis sunt tot liberi și ne mai și râd în față, cu un cinism imposibil de calificat”, a scris Iulia care îndeamnă în final la apărarea valorilor umane, la vot, la tragerea la răspundere a decidenților politici și la a milita pentru dreptate, adevăr și respectarea drepturilor omului.
Mesajul complet al Iuliei:
Sunt Iulia, copilul cel mare al Eroului Martir amintit în poză de coperta a evenimentului. Aveam 9 ani atunci. N am vorbit niciodată nimic despre revoluție în spațiul public și nici n am crezut că o greșeală corectată pe un carton inscripționat cu numele tatălui meu, agățat pe acel gard, mă va face să spun mai mult decât am spus vreodată.
De ce vorbesc azi? Pentru că niște oameni tineri și frumoși, ce au moștenit elanul celor uciși la revoluție, m au convins că, doar spunând lumii durerea noastră, mai putem impulsiona efortul societățîi și al politicului în aflarea adevărului despre măcelul din decembrie ‘89. Le mulțumesc, în numele familiei mele, acestor tineri pentru implicare și mă impresionează demersurile lor în încercarea de a nu i lasă uitării pe cei ce au murit nevinovați.
Mulți dintre noi, urmașîi eroilor, am renunțat să mai sperăm, sătui de minciuni, impostură și complicitate a celor ce trebuiau să scoată adevărul la lumina cu cei ce au ucis. S-a închegat în noi un amalgam de sentimente de durere, negare, furie, iertare, renunțare…într o ordine aleatorie și într un timp prea lung pentru a mai ști care e sentimentul dominant.
Ne am privit celălalt părinte rămas în viață umilit de statul mafiot, instaurat în locul celui comunist, l am văzut măcinat de durere, de întrebări, de greutățile viețîi, apoi de dezamăgire și de boală. Ne am înghițit lacrimile și ne am continuat viață, fără că cineva să se intereseze vreodată de noi.
Vorbesc acum pentru că am tăcut 30 de ani, exersand încă din fragedă copilărie, de milioane de ori, lecția iertării că să pot merge mai departe. Am vrut să le spun oamenilor liberi de azi ce durere cruntă simțim când îmbrățișăm crucea aia rece de marmură albă din cimitir, căreia îi povestim, în liniște, suferințele noastre.
Sau ce descurajare ne cuprinde când vedem că, după atâta timp, cei care au ucis sunt tot liberi și ne mai și rad în față, cu un cinism imposibil de calificat.
Am vrut să le mai spun oamenilor liberi de azi că acești eroi n au vrut să fie eroi ci doar oameni liberi. Ei nu sunt doar niște poze alb-negru pe niște cruci într un cimitir-monument, ce a fost cândva un parc. Ei nu sunt doar o lista cu nume rostite doar o dată pe an într o tristă aducere aminte.
Acești eroi au fost cândva niște oameni că noi, care au trăit, au iubit, au sperat, au visat, au însemnat ceva pentru familiile lor. Ei trăiesc acum prin noi, în inima și în amintirile noastre și avem datoria să spunem povestea fiecăruia dintre ei, indiferent cine și ce au fost, avem obligația de a află cine i a ucis, pentru că sufletele lor să se poată odihni în pace. Despre criminali, voi lasă justiția aia oarbă și dreapta să vorbească. E datoria ei!
Aceste victime, aflate în floarea vârstei în acel decembrie blestemat, au îndurat frigul, foamea, cenzură, tortură psihică, frică și întunericul celor mai grei ani ai comunismului. De aceea au vrut să trăiască liber, așa cum trăim noi azi.
Doar că, spre deosebire de noi, acei oameni curajoși nu avut posibilitatea să plece în lumea largă, să scrie lozinci online, să își pună plăcută suedeză sau să “își facă nevoile pe el de vot”, în semn de revoltă.
Ei au putut doar să iasă cu pieptul gol în bătaia glonțului și sub senilă tancului, deși trăiau vremuri de pace. Au înfruntat cu un curaj incredibil sistemul monstruos de la acea vreme, după alte și alte încercări înăbușite în sânge cu ceva ani înainte.
S au eliberat de tiranie murind, cu speranța că ai lor o vor duce mai bine, că neamul asta ținut în beznă, căruia comunismul i a răpit valorile și identitatea, se va trezi și va deprinde democrația mult visată.
Idealul lor nu a fost sută de lei pe care o promitea tiranul, sută pe care ne o bagă pe gât și azi, în campanie electorală, rebuturile politice inculte care ne conduc, după ce au furat jertfă tinerilor și s au premiat cu beneficii nenumărate.
Cei ce au ieșit atunci pe străzi nu au vrut nici casă mai mare, mașînă mai scumpă și concediul mai exotic… nimic din ce abundă azi fără a ne mai satisface. N au mai apucat să vadă nimic din ceea ce avem cu toții acum.
Au murit pentru lucruri pe care azi le bagatelizăm, pentru ceea ce azi batjocorim cu sarcasm. Au strigat din suflet și din disperare, strapunsi de gloate, “Jos comunismul, “Libertate”, “Alegeri libere”…
Ce a însemnat strigătul lor? Cât a contat lupta lor, moartea lor? Câți dintre noi am mai face asta astăzi, în clantanitul ucigaș al mitralierelor?
Aș vrea să ne imaginăm, cu toții, dacă am putea trăi că înainte de ‘89, sau că am fi putut trăi că în Coreea de Nord astăzi!
Poate doar așa vom înțelege ce am câștigat și ce batjocorim azi. Poate vom învață că democrația și civilizația modernă nu înseamnă doar a vorbi liber despre tot și despre nimic, sau a colindă lumea în vacanță.
Ar fi ideal să învățăm că înseamnă a apară valorile umane, a respectă legea, a vota, a trage la răspundere decidenții politici atunci când o iau razna, a milita pentru dreptate, pentru adevăr și pentru respectarea drepturilor omului, a învață istoria și a nu repetă greșelile ei, a evolua că societate, a învață toleranță și iubirea față de tot ce ne înconjoară. Asta înseamnă libertate! Asta ne a interzis comunismul! Pentru asta au murit ei! Dumnezeu să i ierte și să ne ierte că am lăsat să treacă atâta timp fără să aflăm adevărul…”
Numele eroului este cel din fotografie. Datorită corecției făcute în decembrie 2018 de Sofia Iulia inițiatorii marșului de astăzi au avut ideea să facem să se rostească ASTĂZI toate numele cunoscute ale eroilor în cadrul ceremoniei comemorative din față fostului CC începând cu ora 18:30.
Veniți și voi la marș și comemorare. Ne vedem la 16:00 în Piața Victoriei!
Duminică de la ora 16.00 are loc un marș de comemorare al eroilor Revoluției, la care vor participa și rudele celor care au murit în 1989.
Potrivit organizatorilor, cei care vor să fie alături de familiile celor care și-au pierdut părinții, copiii, soțiile, soții, frații și surorile, se vor aduna la ora 16.00 în Piața Victoriei până la ora 17.00, când vor pleca în marș spre Piața Universității, unde se va ține un moment de reculegere. Ulterior, potrivit programului, mulțimea va merge spre Piața Revoluției – Ministerul de Interne, iar până la 20.30, vor fi citite numele celor peste 1100 de Eroi ai Revoluției din 1989.
