Connect with us

Actualitate

De ce tânărul de 20 de ani a fost transferat la Viena la 3 zile după ce s-a electrocutat: El a fost supus sâmbătă unei intervenții chirurgicale în lipsa căreia risca să moară în timpul zborului – Sanatate

Publicat

pe

Tânărul de 20 de ani care s-a electrocutat vineri dimineață în gara Chitila după ce s-a urcat pe o locomotivă și a suferit arsuri pe 70% din suprafața corpului, fiind transferat la Viena 3 zile mai târziu, a fost supus, în cursul zilei de sâmbătă, la Spitalul Universitar, o intervenție chirurgicală care să elimine aerul apărut în cavitatea pleurală în urma politraumei suferite după ce a căzut de la o înălțime de 5 metri, a explicat marți ministrul Sănătății, Victor Costache. În lipsa acestei intervenții, pacientul nu putea fi transportat pe cale aeriană, riscând decesul.

Victor Costache a explicat că „s-a preferat să mergem pe această variantă de transfer în străinătate pentru a asigura toate șansele tânărului pacient”, în condițiile în care ministrul Sănătății admite că „în România avem doar jumătate din necesarul de paturi de arși de care avem nevoie”.

„Era un caz deosebit de grav. Era un loc liber la Spitalul de Arși, am transferat pacientul în străinătate, iar locul de la Spitalul de Arși s-a ocupat imediat”, a precizat Victor Costache.

Victor Costache a explicat că este vorba despre „un tânăr de 20 de ani care a avut o arsură prin arc electric, urmată de o cădere de la aproximativ 5 metri. Deci a fost o arsură severă asociată unui politraumatism. Echipele Ministerului Sănătății s-au mobilizat exemplar, era vorba ca acest pacient să fie transferat în Belgia. Din păcate, din cauza politraumatismului existau fracturi costale care au înțepat pleura parietală și a apărut un colaps progresiv al plămânului, apariția de aer în cavitatea pleurală. Acest lucru s-a agravat de vineri până sâmbătă, iar în acest context a fost imposibilă deplasarea pe căi aeriene a pacientului, deoarece diferența de presiune aeriană duce la colaps total pulmonar și la decesul pacientului. Sâmbătă a avut loc o mini-intervenție chirurgicală în care s-au montat un dren și o valvă care au permis extragerea aerului. O să mă întrebați de ce nu se pune de la început: sunt niște criterii în care se face această intervenție, în unele cazuri plămânul se relipește de cavitatea toracică atunci când pacientul este ventilat și intubat.”

Ministrul Sănătății mai spune că „pacientul trebuia să fie primit în Belgia duminică dimineață. Din păcate secția din Belgia este o secție adaptată și specializată în marii arși, dar nu girează cazuri de politraumă complexe. Astfel, nu am putut realiza transferul în Belgia și s-a transferat în Viena. Fiind vorba de o arsură de 70%, și, din experiența pe care o am în domeniul arșilor, aceste arsuri pot progresa, ați văzut că a fost 50% în prima zi, după care s-a extins la 70%”.

Tânărul care s-a electrocutat vineri dimineață, suferind arsuri pe mai mult de jumătate din suprafața corpului, și a fost transferat astăzi la Spitalui AKH din Viena are 20 de ani și studiază Robotica în afara țării, a povestit luni mama acestuia, într-o întâlnire cu jurnaliștii. Femeia a acuzat faptul că transferul tânărului la Viena, cu toate că în România nu există condiții pentru tratarea unui astfel de pacient, s-a realizat „categoric la presiunea publică”.

Citește și:

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized17 ore ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized18 ore ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized19 ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

Uncategorized2 zile ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse5 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized6 zile ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized6 zile ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorized6 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic7 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

UncategorizedO săptămână ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

UncategorizedO săptămână ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Top Stiri Comisarul