„În ultimii 20 de ani, regimul lui Putin a omorât prea mulți oameni și a deturnat prea multe miliarde ca să mai poată fi plauzibil că el ar putea vreodată renunța de bunăvoie la putere”, arată The Economist, care notează că singura necunoscută în acest joc este „funcția pe care se va muta în 2024”.
Care ar fi opțiunile? Revenirea ca prim-ministru (Putin a spus că dorește acordarea unor puteri sporite pentru această funcție) dar și menținerea puterii în fruntea unui organism vag definit, dar puternic, numit Consiliul de Stat.
„În realitate, detaliile nu prea contează. Rusia este o dictatură și o mascaradă a democrației”, arată The Economist, care menționează că succesele electorale ale lui Putin se datorează anilor de creștere economică (acum oprită de corupție, lipsă de competitivitate, sfârșitul boom-ului petrolier și de sancțiunile care au urmat anexării Crimeei în 2014), dar și controlului aproape total al statului asupra televiziunilor, blocarea candidaților populari ai opoziției (vezi cazul Navalnîi) sau intimidarea opoziției.
O alternativă este calea aleasă de Xi Jinping, care și-a înscris pur și simplu numele și ideologia în Carta Partidului Comunist Chinez, scăpând astfel de limita teoretică de 68 de ani impusă membrilor Biroului Politic.
„America va trebui odată să vorbească împotriva unor astfel de schingiuiri ale regulilor. Sub Donald Trump n-o va face; președintele american nu face un secret din admirația sa pentru bărbați puternici. Nici Uniunea Europeană nu este de așteptat să facă mai mult decât să murmure când dl Putin se va lipi de tron. Este înfricoșată de ascensiunea Chinei și dependentă de gazele rusești. Autocrații lumii vor urmări evenimentele de la Moscova cu interes, pentru a vedea dacă dl Putin le poate oferi ponturi utile pentru a-și continua propriile domnii. Pentru democrații de pretutindeni, singura consolare rămâne aceea că nici conducătorii pe viață nu trăiesc etern”, mai arată The Economist.
