Financial Times: Ministrul de Finanțe polonez vrea taxarea Airbnb. Tadeusz Koscinski a declarat că încearcă să se asigure ca polonezii care își închiriază apartamentele prin intermediul unor site-uri precum Airbnb vor plăti impozite, ● Les Echos: Dacia și Lada au salvat vânzările Renault. Grupul francez a înregistrat un recul de 3,4% al vânzărilor ● The New Yorker: Intenţionata ambiguitate a ultimei tentative a lui Putin de acaparare a puterii ● Știri pe scurt.
Financial Times: Ministrul de Finanțe polonez vrea taxarea Airbnb
Noul ministru al Finanțelor din Polonia dorește ca site-ul de închiriere de locuințe Airbnb să plătească impozit pe veniturile pe care le obține în Polonia, intervenția lui fiind cea mai recentă în dezbaterea privind impozitarea companiilor digitale.
Tadeusz Koscinski a declarat că încearcă să se asigure ca polonezii care își închiriază apartamentele prin intermediul unor site-uri precum Airbnb vor plăti impozite, iar colectarea datelor cu privire la acest business ar oferi autorităților o perspectivă asupra ce înseamnă veniturile generate într-o țară de grupuri cum ar fi Airbnb.
„În caz contrar, acest tip de afacere denaturează piața. Companiile cu sediul în Polonia plătesc impozite, iar marjele lor sunt mai mici. Deci este o practică nedreaptă. Nu intervin nici pentru a-i favoriza pe unii, nici pentru a-i pedepsi pe alții. Vreau doar să mă asigur că piața nu va fi perturbată”, a spus el.
Problema impozitării companiilor digitale cu sediul într-o țară dar care au activitate economică și înafara țării respective a devenit un subiect din ce în ce mai controversat pe ambele părți ale Atlanticului. După ce a încercat o abordare comună la nivelul UE dar care a eșuat anul trecut, Franța a reluat discuțiile privind un asemenea proiect, izbindu-se de reacția SUA, care a amenințat cu taxarea supliemntară a unor mărfuri cum e șampania.
Polonia a avut în vedere și o taxă digitală proprie, dar după un lobby intens făcut de către SUA -sediul multora dintre cele mai mari companii digitale globale – guvernul lui Mateusz Morawiecki a ales să aștepte rezultatul negocierilor la OCDE în cadrul unei abordări internaționale la impozitarea digitală
Dl Koscinski, fost bancher și aliat apropiat al domnului Morawiecki, a declarat că Polonia va continua să participe la discuțiile OCDE. Acesta e de părere că nu ar trebui să existe ”o singură taxă” pentru grupurile digitale. „Unele companii au marje de 60%, iar altele au 6%, iar dacă vei începe să aplici același impozit pe cifra de afaceri, le veți răstigni pe unele. Noi nu vrem să crucificăm companiile”, a spus el.
„Aș prefera mult să stau de vorbă cu Airbnb, Google și Amazon și cu toți ceilalți și să le spun: „știi că trebuie să plătești impozit în Polonia, altfel nu vor fi drumuri, nici poliție, nici școli. Cât sunteți pregătit să plătiți? ”
Un purtător de cuvânt al Airbnb, care operează în întreaga UE prin hub-ul său din Irlanda și care este de așteptat să lanseze un IPO la sfârșitul acestui an, a declarat: „Respectăm regulile și plătim toate taxele pe care le datorăm în locurile în care facem afaceri”.
Dl Koscinski, un vorbitor fluent de limba engleză care a lucrat anterior în ministerele dezvoltării și tehnologiei, a devenit ministru al Finanțelor în noiembrie, după ce partidul său a câștigat alegerile, preluând portofoliul Finanțelor unei țări care nu a trecut prin recesiune de aproape 30 de ani.
Cu toate acestea, în ultimul an, odată cu război comercial între SUA și China dar și cel cu economia germană – principala piață de export a Poloniei – economia Poloniei dă semne de răceală.
Cu toate acestea, domnul Koscinski a declarat că rămâne optimist în ceea ce privește perspectivele economice ale Poloniei și nu crede că încetinirea Germaniei ar putea avea un efect negativ asupra Poloniei.
„Nu cred că încetinirea Germaniei va fi la fel de rea cum cred unii,” a spus el, menționând că tensiunile dintre SUA și China par să se calmeze ușor, ceea ce ar ușura revenirea puternicii mașini de export germane.
„Dar cred că este mai important să spunem că economia poloneză va continua să crească și va rămâne una dintre cele mai performante economii globale. Consumul continuă să crească. Și cred că cea mai importantă creștere o vom vedea în exporturi, odată cu intrarea pe noi piețe”.
Les Echos: Dacia și Lada au salvat vânzările Renault
Grupul francez a înregistrat un recul de 3,4% al vânzărilor în 2019, livrând 3,75 milioane de vehicule, în timp ce vânzările mașinilor marca Renault au scăzut cu 6,9%. Grupul pariază pe lansarea de noi modele, precum și pe autovehiculul electric în speranța recuperării.
Dacă există un indicator pe care noul director general Renault îl va urma fără îndoială cu lupa în mână acesta va fi cel al vânzărilor de noi modele Clio și Captur. Grupul Renault a publicat vineri rezultatele comerciale: după șase ani consecutivi de creștere, livrările sale globale au scăzut cu 3,4%, la 3,75 milioane de vehicule, pe o piață care a scăzut cu 4,8%.
Concurenții de la PSA au anunțat o scădere de 10% a vânzărilor, cu 3,4 milioane unități vândute.
Dacă grupul Renault și-a menținut cota de piață la nivel global, aceasta se datorează mărcilor Dacia (+ 5,1%, la 736.570 vânzări) și Lada (+ 3,6%, la 412 889 vânzări). Brandul Renault a pierdut teren, vânzările scăzândcu 6,9%, la 2,36 milioane de vânzări (scăderea fiind de – 8,4% dacă excludem vehiculele comerciale). O parte din acest recul se datorează cu siguranță Iranului, unde Renault a vândut peste 100.000 de vehicule în 2018 și unde Rhombus a trebuit să înceteze toată activitatea după embargoul impus de Statele Unite. Dar chiar și pe piața sa principală, Europa, vânzările de autoturisme au scăzut ușor (cu 0,1%).
Renault conta în special pe lansarea noilor sale modele pentru a stimula vânzările în a doua jumătate a anului trecut. Însă întârzierile legate de noul Clio, lansat vara trecută, au redus din așteptări. „Am livrat anumite modele prea târziu în anumite țări. Prin urmare, nu suntem în grafic „, a recunoscut Clotilde Delbos, directorul general al Renault.
„Vânzările grupului au început să crească din nou în ultimul trimestru”, spune însă Olivier Murguet, directorul comercial. În plus față de ascensiunea Clio 5, grupul mizează pe noul Captur, micul SUV urban, a cărui a doua generație a fost lansată la sfârșitul lui 2019. „Sperăm că el va oferi un nou impuls în 2020”, a spus lider. De asemenea, Renault se ocupă de electrificarea gamei sale pentru a stimula vânzările.
Grupul mizează pe mașina sa 100% electrică, ZOE, a cărei nouă versiune a fost lansată în noiembrie. „Sperăm la o creștere de 70% a vânzărilor, după cele 50.000 vândute în acest an”, subliniază Olivier Murguet. Ceea ce este însă detul de puțin, spun specialiștii.
De asemenea, grupul anunță lansarea Twingo-ului într-o versiune 100% electrică, ale cărei detalii vor fi dezvăluite în luna martie la Salonul Auto de la Geneva. Mai important, Renault speră că hibridizarea modelelor sale considerate vârfuri ale vânzărilor îi va majora substanțial veniturile. Clio va fi oferit într-o versiune hibridă, în timp ce Captur și Megane vor introduce și ele variantele hibrid. „Lansările vor avea loc spre mijlocul anului”, a spus Olivier Murguet. Există un potențial mare. Renault reușește să vândă versiuni mai scumpe ale modelelor sale. „Aproape jumătate din vânzările noului Clio sunt versiunile de ultimă generație, ceea ce arată că clienții sunt gata să plătească pentru interiorul său revoluționar”, a spus el, spunând că grupul a reușit să aplice și o anumită „disciplină comercială”. Peste câteva săptămâni, când grupul va publica rezultatele financiare, vom afla cât de bine a reușit Renault să limiteze declinul profitabilității sale.
The New Yorker: Intenţionata ambiguitate a ultimei tentative a lui Putin de acaparare a puterii
Există trei modalităţi pentru a descrie ceea ce s-a întâmplat miercuri în Rusia: referindu-ne strict la ceea ce s-a întâmplat oficial, referindu-ne la ceea ce atât observatorii din Rusia cât şi cei din străinătate cred că s-a întâmplat sau referindu-ne la ceea ce s-a întâmplat în realitate. Cea de-a treia modalitate este de departe cel mai greu de transpus în cuvinte.
Versiunea oficială este aceea potrivit căreia Vladimir Putin, care se află la putere în Rusia de peste 20 de ani, a început un nou an (vacanţa rusească de sărbători tocmai s-a încheiat) propunând nişte modificări ale Constituţiei care ar slăbi preşedinţia şi ar întări parlamentul, pe guvernatorii celor 85 de circumscripţii care alcătuiesc Federaţia Rusă şi guvernele locale. Putin, al cărui mandat prezidenţial se va încheia în anul 2024, a declarat că puterea politică trebuie distribuită mai echitabil între diversele ramuri şi niveluri ale guvernului. Trei ore mai târziu, întregul cabinet rus, condus de Dmitri Medvedev, care s-a aflat alături de Putin din vremuri imemoriale şi chiar i-a încălzit lui Putin scaunul prezidenţial în perioada când el a lipsit, între anii 2008-2012, şi-a înaintat demisia. Imediat, Putin a propus candidatura unui nou premier -pentru ca ea să fie confirmată de parlament – şi a format totodată un larg şi autorizat grup de lucru care să formuleze amendamentele la Constituţie propuse de el şi pe care ruşilor li se va cere să le aprobe prin referendum.
Cu alte cuvinte, oficial vorbind, aproape s-a părut că Putin propune democratizarea Rusiei. Acest lucru este în puternic contrast cu istoria guvernării sale, când sistemul electoral rus a fost dezmembrat, presa a fost subjugată, iar tot mai numeroşii contestatari au fost arestaţi din motive politice. De fapt, firava democratizare a dispărut în timp ce Putin continua să-şi susţină reformele propuse. În realitate, el a anunţat că Rusia nici nu va mai pretinde că respectă legislaţia internaţională sau că va respecta deciziile instanţelor internaţionale.
Toate aceste lucruri le-au permis observatorilor, atât celor din Rusia, cât şi celor din străinătate, să afirme că, practic, asistăm la eforturile lui Putin de a-şi consolida puterea şi mai mult, probabil, pregătindu-şi terenul pentru o nouă funcţie din momentul când mandatul său – ultimul pe care i l-ar mai permite actuala Constituţie – va expira. Această funcţie ar putea fi (sau nu) în fruntea Consiliului de Stat, un organism care există deja, dar al cărui rol constituţional rămâne a fi definit. Imediat după demisia guvernului, unii chiar au descris evenimentul ca fiind o lovitură de stat: miniştrii guvernului le-au declarat reporterilor că demisia în masă a fost şi pentru ei o surpriză, dar Putin o aştepta în mod clar: el avea deja pregătit un nou premier, gata de drum.
E însă o problemă cu aceste două interpretări ale evenimentelor. Cu siguranţă că propunerile lui Putin nu reprezintă o democratizare. Dar nu reprezintă nici o lovitură de stat, dacă nu cumva cineva poate da o lovitură de stat împotriva lui însuşi. Ne-am înşela şi dacă am spune că Putin îşi consolidează puterea sau că pregăteşte cadrul legal pentru viitorul său post-prezidenţial: Putin dispune de atâta putere sub toate aspectele guvernării ruse încât cu greu ar mai fi posibilă vreo consolidare: instanţele ruse primesc directive de la preşedinte şi respectă legea aşa cum vrea el – mai mult, parlamentul e mereu gata să parafeze instantaneu orice lege propusă – deci, în această situaţie, ar fi inutil să se stabilească un cadru legal, indiferent pentru ce.
Ceea ce pare să facă Putin acum este să preîntâmpine posibilitatea unei schimbări. El începe din pripă, cu patru ani înainte de expirarea mandatului. Şi pare să-şi creeze mai multe căi prin care să rămână la putere. Probabil, opţiunea lui preferată ar fi aceea de a rămâne preşedinte. Când a fost ales pentru prima oară, în anul 2000, Constituţia stabilise pentru preşedinţie numai „două mandate consecutive de patru ani”. Putin a preferat să interpreteze această prevedere ambiguă, spunând că ar însemna „nu mai mult de două mandate” şi a părăsit funcţia în 2008, schimbând temporar locul cu protejatul său, Medvedev, care a devenit din premier preşedinte.
Alocuţiunea de miercuri a lui Putin a avut un pasaj indescifrabil:
„Ştiu că oamenii discută despre prevederea constituţională potrivit căreia o persoană nu poate ocupa postul de Preşedinte al Federaţiei Ruse mai mult de două mandate succesive. Eu nu consider că este vorba despre o problemă de principiu, dar cu toate astea sprijin şi împărtăşesc această opinie”
În mod bizar, traducerea oficială a Kremlinului a omis cuvintele „mai mult de” schimbând cu totul înţelesul acestui pasaj, dacă se poate spune că pasajul ar fi avut într-adevăr un înţeles. Ce opinie împărtăşeşte Putin? Opinia potrivit căreia o persoană nu poate deţine funcţia mai mult de două mandate consecutive? Sau opinia potrivit căreia această prevedere ar trebui revizuită? Considerând că întreaga armată de observatori ai Kremlinului au ascultat ce a spus Putin despre limitarea termenului, nici măcar cei care scriu discursurile la Kremlin nu pot fi atât de incompetenţi încât să elaboreze din întâmplare un pasaj atât de ambiguu. Acest mesaj e făcut să fie confuz.
Mesajul este destinat celor 75 de membri ai grupului însărcinat să formuleze noile amendamente constituţionale. Unii dintre ei sunt oameni ai legii, jurişti sau oficiali ai guvernului. Restul sunt membri marcanţi ai publicului (dacă se poate vorbi despre „public” într-o ţară în care sfera publică e ca şi dispărută): un regizor de teatru, un regizor de film, şefi a două centre medicale importante, şefii a două importante muzee, şefi ai unor organizaţii umanitare. Toţi aceşti oameni au două caracteristici în comun: sunt iubiţi şi respectaţi de public, iar activitatea lor depinde de fondurile guvernului şi de bunăvoinţa lui Putin. În cultura sovietică, genul acesta de oameni sunt cei care îl proslăvesc pe liderul atotputernic şi care îl roagă să trăiască şi să conducă ţara pentru eternitate. Acesta e probabil şi scopul pentru care vor lucra şi acum: ei vor trebui să fie cei care să se pronunţe în favoarea eliminării termenului-limită şi să îl facă pe Putin preşedinte pe viaţă. (Înlocuirea guvernului nu e decât ceva subsidiar: Putin l-a schimbat pe incapabilul Medvedev cu Mihail Mişustin, un economist cu reputaţia de a fi eficient şi care, potrivit speranţelor lui Putin, ar putea spori cumva bunăvoinţa maselor prin vreo scamatorie economică) . (RADOR)
Știri pe scurt:
- Summitul de la Berlin dedicat crizei libiene dar şi dosarul iranian se află printre principalele subiecte urmărite de presa internaţională. Lideri din mai multe ţări, dar şi principalii actori implicaţi în criza libiană, încearcă să identifice la Berlin o soluţie politică pentru a obţine încetarea focului şi instaurarea unei păci durabile în ţara măcinată de lupte interne. „Pentru o soluţie politică în Libia, este necesar ca Haftar să renunţe la atitudinea agresivă”, a arătat preşedintele Turciei, citat de ziarul Sabah de la Istanbul. „Refuzul generalului pucist Haftar de a semna acordul de încetare a focului arată însă că acesta nu susţine o soluție politică, ci una militară”, a atras atenţia Recep Tayyip Erdoğan. Cu o zi înainte de începerea conferinţei de la Berlin, preşedintele turc avertizase că în cazul în care guvernul de la Tripoli şi-ar pierde susţinerea internaţională şi ar fi răsturnat, Europa s-ar putea confrunta cu o creştere a riscului terorist. Potrivit liderului de la Ankara citat de siteul Politico, „în caz de cădere a guvernului legitim libian, Europa va fi confruntată cu o nouă serie de probleme și de amenințări. Organizațiile teroriste precum ISIS și Al – Qaida, care au suferit o înfrângere militară în Siria și în Irak, vor găsi un teren fertil pentru a se regrupa”, a avertizat liderul turc. Şansele de reuşită ale summitului de la Berlin sunt puse în pericol de cele mai recente evoluţii din Libia, unde forţele loiale generalului Haftar au blocat principalele porturi prin care este exportat petrolul, scrie The Guardian. Blocarea porturilor este „o nouă demonstraţie de forţă” din partea generalului Haftar, confruntat cu presiuni crescânde ale comunităţii internaţionale pentru a semna acordul de încetare a focului. „Haftar atacă administraţia de la Tripoli din luna aprilie iar Europa a făcut prea puţin pentru a preveni atacurile. Turcia şi Rusia au profitat de neglijenţa Europei, cauzată de diviziuni, trimiţând forţe şi transformând ţara într-un loc de joacă pentru forţele internaţionale de intervenţie, similar cu ce s-a întâmplat în Siria”, mai comentează The Guardian.
- „Africa vrea să îşi facă vocea auzită”, titrează publicaţia franceză Le Point şi comentează că reuniunea de la Berlin nu trebuie să fie doar despre Libia, ci despre problemele cu care se confruntă în general nordul Africii. „Este puţin spus că Africa a fost traumatizată de situaţia generată de intervenţia internațională din perioada post-Gaddafi. În ochii africanilor, haosul din Sahel şi puterile tot mai mari ale grupărilor teroriste jihadiste sunt efectul direct al acestei intervenţii. Ţările africane sunt cu atât mai nemulțumite cu cât nu au făcut un mister din faptul că nu sunt de acord cu intervenţia străină în Libia”, mai arată Le Point.
- Noi evoluţii în dosarul nuclear iranian, presa internaţională arătând că preşedintele Parlamentului de la Teheran a avertizat în legătură cu posibilitatea modificării termenilor acordului cu Agenţia Internaţională Pentru Energie Atomică. După ce Franţa, Germania şi Marea Britanie au activat un mecanism referitor la încălcarea acordului nuclear de către Teheran, decizie ce ar putea duce la reimpunerea sancţiunilor ONU, Ali Larijani a cerut statelor europene să adopte o poziţie justă faţă de Iran, scrie Reuters. Cele trei ţări europene cosemnatare ale acordului nuclear din 2015 cu Iranul au declanşat Mecanismul de Reglementare a Diferendelor, prevăzut în document, pentru a convinge Teheranul să îşi respecte angajamentele asumate şi să înceteze operaţiunile de îmbogăţire a uraniului, notează AFP. Într-o declaraţie a Parlamentului de la Teheran, citată de agenţia oficială de ştiri iraniană IRNA, se arată că declanșarea mecanismului de către cele trei ţări europene arată că acestea „ascultă de administraţia americană” şi că „nu Iranul este de vină” pentru situaţia actuală.
- Cu mai puţin de două săptămâni înainte de data programată pentru separarea Marii Britanii de UE, aproape un milion de cetăţeni europeni nu au solicitat încă așa-numitul „statut de rezident”, care le permite şederea şi după Brexit, scrie La Razon din Spania. Ultimele cifre ale Ministerului de Interne arată că doar puțin peste 2,7 milioane de cetățeni ai blocului comunitar, dintre cei aproximativ 3,6 milioane care locuiesc în prezent în țară, au finalizat procedurile. Cetăţenii altor state europene care locuiesc în Regatul Unit trebuie să solicite „statutul de rezident” înainte de 30 iunie 2021, aminteşte La Razon. Marea Britanie nu îi va deporta însă automat pe cetățenii din cele 27 de state membre UE care nu au solicitat statutul de rezident în perioada prevăzută. Acestora li se va accepta o perioadă de grație pentru a explica de ce nu au finalizat un proces pentru care mai au la dispoziţie aproximativ un an și jumătate, scrie un alt ziar spaniol, El Mundo.
- Şi tot din actualitatea britanică reţinem că premierul Boris Johnson „vrea să trimită Camera Lorzilor în nord”, după cum scrie Sunday Times. Premierul plănuieşte să mute camera superioară a parlamentului în oraşul York, notează publicaţia arătând că Partidul Conservator „este foarte hotărât să îşi cimenteze câştigurile în oraşul care era cândva inima fiefului Laburist”. York ar fi prima alegere pentru mutare, în detrimentul celui de al doilea oraş britanic ca mărime, Birmingham, mai scrie Sunday Times. Liderul grupului Conservator, James Cleverly, citat de The Independent, susţine că mutarea Camerei Lorzilor la York este luată în calcul ca parte a unui plan de măsuri „pentru ca fiecare parte a Marii Britanii să fie conectată corespunzător la politică”. (RADOR)
