Connect with us

Actualitate

​VIDEO Aerosmith, 50 de ani de existență sărbătoriți alături de Johnny Depp, Alice Cooper și Foo Fighters – Muzica

Publicat

pe

Trupa Aerosmith a celebrat 50 de ani de existență într-un concert la Los Angeles în care Johnny Depp, Alice Cooper și Foo Fighters au fost alături de ei pe scenă, relatează Mediafax citând Reuters.

Cooper și Depp, care cântă împreună cu chitaristul Aerosmith, Joe Perry, în trupa Hollywood Vampires, s-au numărat printre artiștii care au ținut să fie alături de rockeri aniversarea unei jumătăți de secol de activitate, și înmânarea titlului MusiCares Personalitatea anului.

Pe scenă au mai fost Foo Fighters, Sammy Hagar și John Legend care au cântat cele mai cunoscute piese Aerosmith.

Evenimentul a fost organizat de Recording Academy, și a strând 6 milioane de dolari pentru serviciile medicale oferite industriei muzicale.

Gazda serii a fost comicul britanic Russell Brand, care a glumit pe tema experiențelor pe care rockerii de la Aerosmith le-au avut în trecut cu substanțele interzise.

“E o minune că mai e viu!”, a spus Brand despre solistul Steven Tyler, în vârstă de 71 de ani, numindu-l “cel mai sexy setuagenar din istorie”.

Din trupă fac parte Steven Tyler, Joe Perry, Brad Whitford și Tom Hamilton. Tyler și Perry a fost botezați multă vreme “gemenii toxici” din cauza abuzului de substanțe interzise. De-a lungul timpului, cei doi au fost internați de mai multe ori pentru dezintoxicare și au trecut prin multe momente delicate. Unul dintre acestea a avut loc în 2009, când Tyler a căzut de pe scenă și colegii de trupă l-au amenințat că îl vor înlocui. “În caz că mai cad, dar n-o să se mai întâmple, o să mă puneți iar pe picioare și vă iubesc tare pentru asta”, a spus Tyler publicului adunat vineri. Neînțelegerile dintre membrii trupei nu au încetat nici acum. Bateristul Joey Kramer a pierdut în instanță dreptul de a cânta cu colegii săi la concertul de vineri. Totuși Kramer a urcat pe scenă pentru a primi trofeul.

Legend a entuziasmat publicul interpretând balada “I Don’t Want to Miss a Thing”, iar Kesha a oferit o variantă proprie a hitului “Janie’s Got a Gun”.

Aerosmith s-a format la Boston, în 1970, și a ajuns cunoscută ca varianta americană a trupei Rolling Stones, remarcându-se prin combinația de hard-rock și blues din muzica lor. Muzica formaţiei include elemente de pop, heavy-metal, glam, R&B şi a inspirat numeroşi alţi artişti rock. Trupa a fost recompensată cu patru premii Grammy, zece MTV Video Music Awards şi a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în 2001, în timp ce, în 2005, s-a clasat pe poziţia 57 în topul 100 al celor mai mari artişti ai tuturor timpurilor realizat de revista Rolling Stone. Printre cele mai cunoscute piese ale grupului american se numără „Walk This Way”, „Cryin'”, „Janie’s Got A Gun”, „Dude (Looks Like A Lady)”, „Dream On” şi „I Don’t Wanna Miss A Thing”. Trupa Aerosmith a concertat la Bucureşti în 2010.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized35 de minute ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized2 ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

UncategorizedO zi ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized6 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized7 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Companii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video

Studiile arată că Genetec continuă să câștige cotă de piață, pe măsură ce piețele VMS și VSaaS se extind la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Zyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului

Rețeaua WiFi gestionată în cloud, cu monitorizare bazată pe inteligență artificială, asigură conectivitatea personalului și buna desfășurare a operațiunilor. Zyxel...

Uncategorized2 săptămâni ago

Garmin își extinde gama de ceasuri inteligente de top cu modelele fēnix 9 și fēnix 9 Pro

Modelul Pro, robust și rafinat, are prima carcasă de ceas din titan și cel mai mare ecran AMOLED de pe un...

Top Stiri Comisarul