Connect with us

Actualitate

Instanța supremă va ataca la Curtea Constituțională legea privind eliminarea pensiilor speciale pentru magistrați – surse – Esential

Publicat

pe

Instanța supremă va ataca la Curtea Constituțională actul normativ adoptat marți de către deputați care vizează eliminarea pensiilor de serviciu ale judecătorilor și procurorilor, au declarat pentru HotNews.ro surse oficiale. De altfel, magistrații au deja de partea lor o decizie a CCR din 2010 care le-a „sigilat” pensiile și pe care au invocat-o frecvent în ultimele două luni, de când s-a pus problema unui act normativ de abrogare a pensiilor de serviciu.

Conform surselor citate, sesizarea către CCR ar fi fost deja pregătită, fiind invocate mai multe obiecții de neconstituționalitate. Sesizarea ar viza strict eliminarea pensiilor judecătorilor și procurorilor, nu și pe cele ale personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor, au mai declarat pentru HotNews.ro surse oficiele.

Un astfel de demers este anticipat și de către judecătorul Cristi Danileț.

„Nu îmi exprim acum nici susținerea, nici dezacordul față de aceste pensii, fiind un domeniu unde trebuie făcute ajustări, fără îndoială. Fac însă următoarea remarcă: cine știe puțin drept anticipează cu ușurință ce se va întâmpla. Și anume:

  • ICCJ va sesiza CCR:
  • CCR va decide că legea este neconstituțională;
  • proiectul de lege votat astăzi va pica;
  • politicienii vor da vina pe justiție, ei știind dintr-un bun început cele trei puncte expuse de mine mai sus.

Așadar, campania electorală continuă, numai că de data aceasta pe spatele magistraților și grefierilor. Adică într-un mod profund nedrept”, a scris pe Facebook Cristi Dănileț.

Ce spunea președintele ICCJ despre eliminarea pensiilor de serviciu

De altfel, președintele instanței supreme, Corina Corbu, a transmis încă din decembrie că „va lua cu fermitate toate măsurile permise de Constituția României și de lege pentru protejarea autorității judecătorești împotriva oricărui demers apt a-i afecta independența și, mediat, a dreptului cetățenilor la un act de justiție modern, eficient și în acord cu standardele europene privind calitatea unui serviciu public”.

  • „Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție reamintește că indemnizația tuturor judecătorilor și procurorilor din România are natura juridică a unui drept salarial, calculându-se și plătindu-se integral contribuția de asigurări sociale, precum în cazul oricărui alt salariat, astfel încât susținerea că pensiile magistraților nu sunt bazate, fie și în parte, pe principiul contributivității, motiv pentru care s-ar impune să fie eliminate, este inacceptabilă.
  • Demersul puterilor executivă și legislativă este și în vădită contradicție cu jurisprudența anterioară a Curții Constituționale, care a invalidat o inițiativă cu efect similar, arătând tocmai faptul că pensiile de serviciu ale magistraților fac parte din ansamblul de garanții de natură inclusiv financiară care dau caracter efectiv, iar nu iluzoriu, statutului de independență și imparțialitate al autorității judecătorești în ansamblu și al fiecărui magistrat în parte.
  • Un astfel de demers legislativ afectează grav echilibrul sistemului judiciar și garanțiile de independență ale acestuia și este cu atât mai nepotrivit cu cât autoritatea legiuitoare a decis doar cu câteva zile în urmă amânarea intrării în vigoare a dispozițiilor legale privind pensionarea anticipată a magistraților cu doi ani, recunoscând astfel din nou, implicit, rațiunea și necesitatea existenței pensiilor de serviciu ale acestora.
  • Intenția de mai sus a Executivului și a Legislativului, combinată cu reluctanța Guvernului de a respecta autonomia instanței supreme în adoptarea propriului proiect de buget vin în contradicție nu numai cu valorile fundamentale asumate de întreaga arhitectură instituțională a României pentru susținerea independenței justiției și a statului de drept, dar, prin efectele lor indirecte, acestea sunt de natură a veni în contradicție cu voința exprimată cu claritate de poporul român la referendumul din 2019, al cărui spirit, dacă nu chiar literă, a fost tocmai evitarea oricăror ingerințe ale ramurilor cu încărcătură politică ale puterii de stat în justiție.
  • Facem un apel la celelalte puteri ale statului să își asume valorile apărării independenței justiției și garantării unui serviciu public al justiției de calitate nu numai la nivel declarativ, ci în mod efectiv și concret, inclusiv în ceea ce privește corecta finanțare a sistemului judiciar și dreptul la pensie de serviciu al judecătorilor și procurorilor, drept care nu constituie un privilegiu, ci o compensație pentru incompatibilitățile și interdicțiile la care aceștia sunt supuși tocmai pentru asigurarea independenței și imparțialității lor, dar și pentru condițiile concrete în care se desfășoară activitatea judecătorilor (supraîncărcare, sedii improprii, boli profesionale, inflație legislativă ș.a.m.d) și care le afectează în mod real sănătatea, cu impact direct asupra duratei vieții profesionale.
  • Susținerea publică nu trebuie obținută prin mijloace populiste, de natură să producă efecte grave pe termen mediu și lung asupra unui serviciu public care deservește milioane de cetățeni; ea trebuie realizată onest, loial și prin cooperarea tuturor puterilor statului.
  • Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție va convoca Secțiile Unite pentru analizarea acestei situații și va lua cu fermitate toate măsurile permise de Constituția României și de lege pentru protejarea autorității judecătorești împotriva oricărui demers apt a-i afecta independența și, mediat, a dreptului cetățenilor la un act de justiție modern, eficient și în acord cu standardele europene privind calitatea unui serviciu public”, a transmis președintele ICCJ printr-un comunicat de presă din 17 decembrie.
Camera Deputaților a adoptat marți proiectul de lege care elimină pensiile speciale. Măsura îi vizează pe deputați și senatori, judecători și procurori, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor, funcționarii publici cu statut special, funcționarii publici parlamentari, membrii corpului diplomatic și consular, membrii Curții Constituționale, precum și personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă.

Intenția de eliminare a pensiilor de serviciu pentru magistrați a generat proteste ale mai multor instanțe din țară, care și-au suspendat activitatea, asigurând doar judecarea cauzelor urgente.

Decizia CCR care consfințește pensiile de serviciu pentru magistrați

Abrogarea pensiei de serviciu a magistraților a fost declarată neconstituțională prin decizia Curții Constituționale nr. 873 din 25 iunie 2010.

Curtea arăta că acordarea pensiei de serviciu pentru cadrele militare şi magistrați constituie o compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună magistrații. Raportat la principiul independenței justiției, Curtea Constituțională a constatat că ”dispozițiile art.1 lit.c) din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor – prin care se elimină pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor și judecătorilor, respectiv magistraților asistenți ai Curții Constituționale – sunt neconstituționale.” Curtea Constituțională a reținut că ”atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii, potrivit dispozitiilor art.147 alin.(4) din Constituție , şi se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept şi, în consecință, așa cum a statuat şi în jurisprudența sa, atât Parlamentul, cât și Guvernul, respectiv autoritățile şi instituțiile publice urmează să respecte cele stabilite de Curtea Constituțională în considerentele şi dispozitivul deciziei”.

CCR a invocat statutul și restricțiile magistraților în protejarea pensiei de serviciu, concluzionând că „independenţa justiţiei include securitatea financiară a magistraţilor, care presupune şi asigurarea unei garanţii sociale, cum este pensia de serviciu a magistraţilor”.

„În concluzie, Curtea constată că principiul independenţei justiţiei apără pensia de serviciu a magistraţilor, ca parte integrantă a stabilităţii financiare a acestora, în aceeaşi măsură cu care apără celelalte garanţii ale acestui principiu. Atât în jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, cât şi în jurisprudenţa altor Curţi Constituţionale s-a statuat că stabilitatea financiară a magistraţilor reprezintă una dintre garanţiile independenţei justiţiei”, se arată în decizia din 2010 a Curții Constituționale.

„În ceea ce privește decalajul dintre cea mai mică și cea mai mare pensie plătită de stat, – având în vedere că pensia de serviciu a magistraţilor este în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării – se poate analiza de către legiuitor necesitatea luării unor măsuri pentru evitarea eventualelor practici de acordare nejustificată a unor drepturi salariale suplimentare în ultima lună de activitate înainte de data pensionării, în scopul măririi substanţiale a bazei de calcul a pensiei de serviciu”, se mai preciza în motivarea deciziei Curții Constituționale.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized3 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities4 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized4 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse4 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized4 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized4 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized4 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized4 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized5 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
Diverse6 zile ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

Diverse7 zile ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum alegi sistemul de sonorizare potrivit pentru evenimentul tau

Descoperiți cum să selectați echipamentele audio ideale pentru evenimente corporate, private sau concerte, cu ajutorul soluțiilor complete de închiriere oferite...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Peugeot – piese second-hand pentru reparații rapide și accesibile

Când cauți dezmembrez Peugeot, de cele mai multe ori ai deja o problemă concretă: o piesă defectă, o daună de...

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca magazin de haine de lux in Cluj-Napoca
DiverseO săptămână ago

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa...

UncategorizedO săptămână ago

Wegovy, prima pastilă GLP-1 pentru slăbit, primește undă verde de la Comisia Europeană

Comisia Europeană a aprobat Wegovy sub formă de comprimat, administrat o dată pe zi, acesta devenind primul tratament oral GLP-1...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Magic V6: construit pentru a fi folosit, proiectat să reziste

Un design ultra-subțire, materiale avansate și un scenariu extrem care pune în valoare durabilitatea noului flagship pliabil HONOR   București,...

Diverse2 săptămâni ago

Aplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună

Inteligența artificială redefinește modul în care românii caută și aleg o locuință, iar aplicația North Bucharest, dezvoltată de North Bucharest Investments, confirmă...

Top Stiri Comisarul