O boală misterioasă a lovit şapte pacienţi dintr-un spital, iar un medic a încercat să îşi avertizeze colegii de breaslă. „Este carantină în secţia de urgenţe”, a scris medicul Li Wenliang pe un chat, pe 30 decembrie, referindu-se la aceşti pacienţi. „Este înfricoşător”, i-a răspuns un coleg, după care a întrebat de epidemia care a izbucnit în China în 2002 şi care a ucis aproape 800 de persoane. „Revine SARS (Sindromul Acut Respirator Sever, n.r.)?”.
Apoi, în mijlocul nopţii, autorităţile din Wuhan l-au convocat pe Li, pentru a le spune de ce a răspândit „zvonuri”, iar, trei zile mai târziu, acesta a fost forţat să semneze o declaraţie potrivit căreia avertismentul său constituie „comportament ilegal”.
Boala nu era SARS, ci ceva similar, o maladie provocată de un nou tip de coronavirus, care ulterior a dus la decesul a 304 persoane și infectarea a 14.380 de oameni la nivel mondial.
Modul în care Guvernul chinez a gestionat etapa inițială a epidemiei – alegând să secretizeze totul în loc să confrunte în mod deschis criza în creștere, pentru a evita avertismentul public și stânjeneala politică – a permis virusului să se răspândească rapid, scriu jurnaliștii de la The New York Times.
În acele săptămâni, autorităţile au încercat să reducă la tăcere medici şi alte persoane care au încercat să avertizeze publicul, au minimalizat pericolul, iar cei 11 milioane de locuitori ai orașului Wuhan au fost incapabili să se protejeze, pentru că nu au fost informaţi la timp.
Autoritățile au închis o piață agro-alimentară presupusă a fi zona de unde s-a răspândit virusul, dar au informat că au luat acea măsură pentru a o renova. Ezitarea de a face publică problema a avut și motivare politică, pentru că oficialii se pregăteau pentru congresul anual al Partidului Comunist, din ianuarie. Chiar și când numărul pacienților a început să crească, oficialii au declarat în mod repetat că nu se vor înregistra infecții noi.
Prin faptul că nu au avertizat publicul și personalul din sănătatea publică, spun experții, Guvernul chinez a pierdut una dintre cele mai mari șanse de a controla boala astfel încât să nu devină o epidemie.
În prezent, epidemia a devenit o urgență globală, a dus la impunerea de restricții de călătorie în lumea întreagă, a zguduit piețe financiare și a creat poate cea mai mare provocare pentru liderul chinez Xi Jinping, potrivit publicației newyorkeze. Criza s-ar putea menține pe agenda lui Xi mai multe luni și ar putea să îi submineze viziunea unui sistem politic care oferă securitate și dezvoltare în schimbul unei supuneri totale. În ultima zi a anului 2019, după ce mesajul lui Li a fost răspândit, autoritățile s-au concentrat pentru a controla informațiile. Poliția a anunțat că investighează opt persoane pentru răspândire de informații despre epidemie.
În aceeaşi zi, Comisia de sănătate publică din Wuhan, pe fondul răspândirii „zvonurilor”, s-a văzut obligată să anunţe că 27 de persoane suferă de o pneumonie cu cauze necunoscute, dar că nu este un motiv de îngrijorare. „Boala poate fi prevenită şi controlată”, potrivit unui comunicat emis la acel moment. Li, de profesie oftalmolog, s-a întors la muncă, după ce a fost mustrat, iar, pe 10 ianuarie, a tratat o femeie de glaucom. Nu ştia că aceasta fusese deja infectată cu coronavirus, transmis probabil de fiica sa. Ambele, dar şi medicul s-au îmbolnăvit. Hu Xiaohu, un vânzător de carne din piaţa din Huanan, de unde s-ar fi răspândit virusul, a declarat că a simţit încă de la sfârşitul lunii decembrie că se petrece ceva.
Oamenii se plângeau de febră. Nimeni nu ştia, a mai spus acesta, dar mai mulţi pacienţi erau în carantină în spital. Piaţa unde erau comercializate diverse tipuri de carne, inclusiv exotice, precum reptile şi vânat, este situată într-un carter nou şi, potivit Centrului pentru controlul bolilor, nu îndeplinea normele sanitare veterinare. La spital, medicii au remarcat că pneumonia virală nu ceda la tratamente convenţionale şi că pacienţii lucrau toţi în această piaţă.
Pe 1 ianuarie, piaţa a fost închisă de autorităţi, sub pretextul renovării. Angajaţi în costume speciale au început să dezinfecteze zona, lucru care, în ochii publicului, a echivalat cu primul răspuns oficial al guvernului în ceea ce priveşte controlarea răspândirii bolii. Cu o zi înainte, autorităţile naţionale au avertizat biroul din Beijing al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii despre o posibilă epidemie.
Mesajele erau însă optimiste, sugerând că au stopat răspândirea virusului de la sursă, că focarul era limitat și că agentul patogen nu era transmisibil de la om la om. La nouă zile după ce piaţa a fost închisă, un bărbat care făcea frecvent cumpărăturile acolo a murit. În vârstă de 61 de ani, acesta suferea de o boală cronică a ficatului şi avea o tumoare abdominală şi a fost internat în spitalul Wuhan Puren cu febră puternică şi probleme respiratorii.
Autorităţile au făcut public decesul la două zile după şi nu au menţionat un detaliu crucial în înţelegerea răspândirii bolii, respectiv că soţia acestuia a dezvoltat simptomele bolii la cinci zile după ce s-a îmbolnăvit bărbatul. Femeia nu fusese niciodată în acea piaţă. Între timp, cercetătorii de la Institutul de virusologie dn Wuhan studiau mostre de la pacienţii care fuseseră internaţi în spital. Unul dintre cercetători, Zheng-Li Shi, făcuse parte şi din echipa care a monitorizat originea virusului care a provocat epidemia de SARS, izbucnită în provincia Guangdong în 2002.
În timp ce publicul nu fusese încă informat despre gravitatea situaţiei, cercetătoarea şi colegii ei şi-au dat seama că noua epidemie este înrudită cu SARS, componenta genetică sugerând o gazdă iniţială comună, liliacul, a cărui carne este considerată o delicatesă în unele ţări asiatice. În aceeaşi perioadă, doctorul Li şi alţi medici încercau să îşi avertizeze colegii.
În prima săptămână din ianuarie, secţia de urgenţe din Spitalul nr. 5 din Wuhan era plină de pacienţi, inclusiv membri ai aceloraşi familii, ceea ce sugera că virusul se răspândea deja prin contact de la om la om, idee pe care Guvernul chinez o respinsese. Chiar şi medicii spun că nimeni nu şi-a dat seama cât de serioasă este situaţia decât atunci când a fost prea târziu. La Institutul de virusologie, Shi şi colegii ei au izolat secvenţa genetică şi tulpina virală în prima săptămână a lui ianuarie, folosind mostre de la şapte pacienţi, dintre care şase vânzători din piaţă. Pe 7 ianuarie, cercetătorii au dat noului coronavirus un nume, 2019-nCoV. Patru zile mai târziu, au făcut publice informaţiile despre structura genetică, astfel încât cercetători din lumea întreagă să îl poată studia. Nici în acel moment, liderii politici chinezi nu au acționat ferm. Era plin sezon politic, congresul Partidului comunist, nu era vreme pentru vești proaste.
Mai mult, a fost organizzat un bachet pentru 40.000 familii din Wuhan, semn că liderii politici nu au considerat problema atât de importantă. Oficialii le-au transmis medicilor din spital „să nu folosească cuvinte precum pneumonie virală în rapoartele lor de imagine”, iar mulți oameni au tratat situația cu ușurință, tocmai pentru că informațiile oficiale nu arătau că sunt probleme, mai scriu cei de la The New York Times. De alfel, şi comunicatele biroului din Beijing al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii din acea perioadă erau similare celor ale autorităţilor locale. Atenţia autorităţilor de la Beijing a fost atrasă în momentul în care au fost raportate primele decese, dar şi primele cazuri de îmbolnăvire din afara Chinei.
Guvernul l-a trimis la faţa locului pe Zhong Nanshan, un epidemiolog renumit care a lucrat şi în combaterea epidemiei de SARS, pentru a evalua situaţia. Pe 18 ianuarie, acesta a sosit la Wuhan, unde autorităţile schimbaseră deja tonul. La o conferinţă medicală organizată în acea zi, angajaţii din domeniul medical au primit ordinul de a trata ca prioritate această boală şi au fost informaţi că virusul se poate răspândi prin salivă. Pe 20 ianuarie, la mai mult de o lună după apariţia primelor simptome, totul a devenit public, Zhong anunţând într-un interviu pentru televiziunea de stat că nu este niciu dubiu asupra faptului că noul coronavirus se transmite prin contact uman. De asemenea, un pacient ar fi infectat 14 cadre medicale, a mai spus acesta.
Preşedintele chinez a făcut şi el prima declaraţie publică şi a emis un set de instrucţiuni. Abia la acel moment, aparatul birocratic a fost pus în funcţiune. Boala ucisese trei persoane, iar, în următoarele 11 zile, aceasta avea să mai răpună 200. În Wuhan, a fost interzis accesul turiştilor, iar localnicii au început să poarte măşti. Câteva zile mai târziu, oraşul era închis, mişcare cel mai probabil aprobată de administraţia de la Beijing. Şi abia atunci publicul larg şi-a dat seama de gravitatea situaţiei. Mulţimi de oameni au invadat aeroportul şi gările pentru a pleca din oraş până la expirarea termenului, 23 ianuarie. Spitalele erau pline de oameni disperaţi să afle dacă au fost infectaţi.
Primarul oraşului şi-a asumat ulterior responsabilitatea privind întârzierile în raportarea nivelului epidemiei, dar a spus că a fost ţinut în loc de legislaţia naţională în domeniul bolilor infecţioase. Potrivit acestora, o provincie poate declara stare de epidemie doar după ce primeşte aprobarea administraţiei centrale. Pe măsură ce criza se adâncește, eforturile medicului Li nu mai sunt văzute ca nechibzuite. Un comentariu pe contul de social media al Partidului Comunist critica poliția pentru că a anchetat oameni pentru răspândire de „zvonuri”.
Li are 34 de ani, un copil, iar soția sa este însărcinată. În prezent, medicul se recuperează în spitalul în care lucrează. Acesta a declarat pentru publicaţia americană că se simte îndurerat din cauza acţiunilor poliţiei. „Dacă oficialii ar fi făcut publice informaţiile despre epidemie mai devreme, ar fi fost mai bine. Ar trebui să fie mai multă deschidere şi transparenţă”, a mai spus acesta.
