Financial Times: Donald Trump „apoplectic” în discuția telefonică cu Boris Johnson referitoare la decizia Marii Britanii de a permite Huawei să joace un rol în rețelele sale de telefonie mobilă 5G. Corectitudinea politică: Regatul Unit comparativ cu SUA. În Regat încă mai poți spune cam tot ce vrei, însă în unele părți ale Americii liberale reprimarea exprimării a luat o întorsătură întunecată. Les Echos: De ce supra-îndatorarea familiilor continuă să producă îngrijorare. Deși numărul dosarelor depuse la comisia de supraîndatorare este cel mai mic din ultimii 30 de ani, proporția gospodăriilor îndatorate continuă să crească. Știri pe scurt.
Financial Times: Donald Trump „apoplectic” în discuția telefonică cu Boris Johnson despre Huawei
Donald Trump s-a arătat furios , la limita „apoplexiei” în discuția avută cu Boris Johnson referitoare la decizia Marii Britanii de a permite Huawei să joace un rol în rețelele sale de telefonie mobilă 5G, potrivit oficialilor de la Londra și Washington.
Premierul britanic a vorbit săptămâna trecută cu președintele SUA, la scurt timp după ce și-a anunțat decizia de a permite producătorului chinez să participe la rețeaua de telefonie de viitoare generație din Marea Britanie. O persoană care a dat detalii despre conținutul apelului a cnfirmat tonul „apoplectic” al dlui Trump în timp ce un al doilea oficial a confirmat că apelul Trump-Johnson a fost „foarte dificil”. Oficialii britanici apropieți ai administrației au spus și ei că limbajul președintelui american a fot unul foarte colorat.
Mike Pence, vicepreședintele SUA, a declarat că administrația Trump a fost dezamagită de decizia Regatului Unit, însă nu se bănuia amploarea acestei dezamăgiri a dlui Trump. Downing Street, departamentul de stat american, Consiliul de Securitate Națională al SUA și Casa Albă au refuzat să comenteze discuția.
”Semnificația apelului telefonic este aceea că, pe lângă faptul că arată un Trump foarte supărat, mai spune și că decizia Regatului Unit va avea implicații asupra negocierilor comerciale”, spune Thomas Wright, de la Brookings Institute.
Casa Albă a furnizat doar o scurtă declarație oficială despre apelul de marțea trecută. Declarația oficială arată că „Astăzi, președintele Donald J Trump a vorbit cu premierul Boris Johnson din Regatul Unit. Cei doi lideri au discutat despre problemele regionale și bilaterale, inclusiv securitatea telecomunicațiilor”
Londra și Washingtonul conveniseră să colaboreze pentru reducerea utilizării echipamentelor Huawei în Marea Britanie. William Barr, procurorul general al SUA, a sugerat joi că SUA ar trebui să ia în considerare cumpărarea unui pachet de control la Ericsson și Nokia pentru a ajuta la construirea unui jucător internațional mai puternic.
Domnul Barr a spus că America și aliații săi ar trebui să „ia în considerare în mod activ” propunerile pentru „deținerea unor pachete de control deținute de SUA” în companiile europene, „direct sau prin intermediul unui consorțiu de companii private americane sau aliate”. El a adăugat: „este foarte bine să le spunem prietenilor și aliaților noștri că nu ar trebui să instaleze Huawei.”
Fractura în cazul Huawei se adaugă celorlalte tensiuni transatlantice tot mai mari între SUA și Marea Britanie pe mai multe dodosare politice. Domnul Trump se opune impozitului pe servicii digitale propus de domnul Johnson, iar oficiali ai administrației americane amenință cu represalii. Cele două țări au, de asemenea, opinii separate cu privire la acordul nuclear din Iran, din care domnul Trump s-a retras în 2018.
Mike Pompeo, secretarul de stat american, a fost unul dintre cei mai vocali membri ai administrației Trump care s-a opus deciziei UK privind Huawei. El îl sunase anterior pe domnul Johnson încercând să-l convingă să-și reconsidere poziția și avertizând că conservatorii vor trăda moștenirea lui Margaret Thatcher deschizând ușa producătorului chinez.
Domnul Pompeo a descris decizia privind Huawei drept una „suverană” a Marii Britanii, dar a recunoscut că SUA nu sunt de acord cu ea. „Prietenia nu înseamnă să fim de acord în toate privințele”, a adăugat domnul Pompeo.
Alte articole din FT:
Corectitudinea politică: Regatul Unit comparativ cu SUA
În Regat încă mai poți spune cam tot ce vrei, însă în unele părți ale Americii liberale reprimarea exprimării a luat o întorsătură întunecată.
Când m-am mutat la o universitate americană, în 1993 (dar tot pare c-a fost săptămâna trecută), am ajuns acolo cu tentația britanică de a-i lua peste picior pe acei americani lipsiți de umor.
Mai exact, mă aflam în căutarea unor exemple absurde ale unei noi mode americane despre care citisem și care se chema „corectitudine politică” – a le spune oamenilor grași „provocați orizontal”, celor scunzi „provocați vertical”, etc.
Asemenea rețineri erau complet absente la universitatea mea britanică, unde „Băi lache!” trecea drept o replică hazlie.
Dar, spre surpriza mea, am descoperit că-mi place corectitudinea politică americană. Americanii cu care m-am împrietenit aveau simțul umorului. Numai că nu foloseau insulte etnice ori sexiste pe post de recuzită satirică.
De atunci, corectitudinea politică a evoluat atât în Regatul Unit cât și în SUA. În Regat – și Europa de Vest în general – s-a ajuns gradual la ceva similar cu versiunea de corectitudine politică din SUA anului 1993: acum se ripostează la insultele la adresa minorităților.
Între timp însă, în segmentul liberal de stânga din SUA a prins rădăcini o formă extremă de corectitudine politică – haideți să-i spunem „reprimarea exprimării”. Ea reverberează mult dincolo de lumea universitară, jurnalistică și a editurilor și a contribuit probabil la alegerea lui Donald Trump.
În prezent mini-războaie culturale ritualizate pe tema reprimării exprimării punctează discuțiile la nivel național din America. Cel mai nou scandal a fost provocat de romanul „American Dirt” [„Mizerie Americană”] de Jeanine Cummins, despre mexicanii care se refugiază în SUA. Atacatorii lui Cummins o acuză că vehiculează stereotipuri despre mexicani și au afirmat că o persoană albă oricum nu are dreptul de a scrie despre Mexic.
Scriitoarea americană de origine mexicană Myriam Gurba a calificat-o pe Cummins drept „cineva care vrea să ne uzurpe vocea”, fiindcă, evident, toți mexicanii nu vorbesc decât cu o singură voce și ceea ce contează în literatură este obârșia autorului. Editura lui Cummins, Flatiron, a anulat un turneu de prezentare a cărții în SUA în urma unor „amenințări explicite la adresa librăriilor și scriitoarei”. Gurba însăși a primit ulterior amenințări cu moartea.
Bătăliile pentru reprimarea exprimării îi opun în mod tipic pe tineri de stânga împotriva unor liberali mai bătrâni. În această eco-sferă închisă, un artist care practică aproprierea culturală [„însușirea”, văzută ca jignitoare, a unor elemente dintr-o altă cultură – n.trad.] îi poate lua fața unui președinte misogin care folosește atacuri verbale rasiste. De fapt, reprimarea exprimării și ascensiunea lui Trump sunt legate.
Patru din cinci americani cred că „corectitudinea politică este o problemă în țara noastră”, conform cercetărilor făcute de More in Common, o organizație de lobby contra extremismului. „Corectitudinii politice” (prin care respondenții păreau să înțeleagă restricționarea limbajului de zi cu zi) i se opun 87% dintre hispanici și trei sferturi dintre afro-americani.
Și dacă corectitudinea politică este o problemă, Trump poate părea o soluție. Republicanii nu pot câștiga alegeri cu reduceri de impozite pentru bogați și lăsarea populației fără asistență medicală, dar le pot câștiga cu corectitudinea politică.
Nu-i de mirare că războinicii culturali europeni de dreapta fac caz de fiecare focar care chipurile mai apare și pe aici. Deși unele cazuri sunt într-adevăr reale. În Germania, la sosirea imigranților sirieni în 2015, majoritatea presei a eliminat punctele de vedere anti-imigranți din cauza tabuurilor naționale de a nu spune nimic care poate să pară rasist.
În certurile din Regat dintre transsexuali și feministele din „valul al doilea” apare frecvent reprimarea exprimării. The Daily Mail a sărit în sus de încântare în cazul lui Selina Todd, profesoară de istorie la Oxford specializată în feminism, după ce ea și-a adus agenți de pază la cursuri în urma amenințărilor primite de la activiști transsexuali.
Londra, orașul european cu cele mai mari influențe americane, are enclave de reprimare a exprimării: o editură britanică și-a retras oferta de a publica o carte a unui prieten de-al meu pe motiv că relatarea cu compasiune a experiențelor unor imigranți săraci ar fi constituit chipurile „apropriere culturală”.
În Marea Britanie, Boris Johnson, care încă mai spune glumele etnice din vechile vremuri, s-a ridicat în parte și pentru că s-a prezentat drept un erou al rezistenței anti-corectitudine politică. În orice caz, corectitudinea politică europeană reală nici nu se apropie măcar de nivelurile atinse în America de Nord. Țara anglofonă cu cele mai multe căutări pe Google după „apropriere culturală” este Canada (posibil să fie și lider mondial la corectitudine politică). Căutările din SUA sunt la 82% din nivelul celor canadiene; cele britanice sunt la 55%.
În Europa poți spune cam orice vrei. Ai voie să faci apropriere culturală (mulțumesc Cerului!) și poți fi chiar și rasist, sexist ori homofob. Vei fi combătut și uneori chiar atacat verbal, dar nu vorbim de cenzură.
Priviți cariera filozofului britanic Roger Scruton, care după moartea sa de luna trecută a început să fie dat drept exemplu de martir din cauza corectitudinii politice.
E adevărat, el a fost revocat (și ulterior numit din nou) ca președinte neremunerat al comisiei guvernamentale Building Better, Building Beautiful din cauza unor declarații ce ar putea fi considerate rasiste. Însă guvernele au dreptul de a-i lăsa pe rasiști fără funcții onorifice.
Altfel, Scruton a dus-o bine decenii la rând în presa și universitățile britanice, așa cum și polemiștii anti-islamici Éric Zemmour și Thilo Sarrazin sunt scriitori foarte bine vânduți în Franța și Germania.
Johnson (vorbind în mod evident și despre el însuși) l-a elogiat pe Scruton drept unul „care nu numai că a avut curajul de a spune ce gândea, dar o spunea și frumos”.
Pentru a înțelege distincția transatlantică, citiți comunicatul editurii britanice a lui Cummins, Headline, după necazurile ei din America: „Suntem mândri să publicăm «American Dirt» […] Respectăm și luăm la cunoștință faptul că ea a provocat o dezbatere cu privire la legitimitate legat de cine are dreptul ce povești să spună și de dreptul la liberă exprimare pentru toată lumea”. Atât timp cât va prevala acest gen de raționalitate, războaiele culturale europene nu vor atinge proporțiile celor americane.(RADOR)
Les Echos: De ce supra-îndatorarea familiilor continuă să producă îngrijorare
Deși numărul dosarelor depuse la comisia de supraîndatorare este cel mai mic din ultimii 30 de ani, proporția gospodăriilor îndatorate continuă să crească. Situația îngrijorează autoritățile.
Bătălia împotriva excesului de îndatorare pare să dea roade. Cel puțin pe hârtie. Conform celor mai recente cifre ale Banque de France publicate joi, numărul dosarelor depuse la comisia de specialitate a continuat să scadă în 2019. Niciodată nu a fost atât de scăzut numărul din 1990, când lupta împotriva acestui fenomen a început cu adevărat, spune instituția.
În ultimele doisprezece luni, „doar” 141.013 gospodării au depus dosare pentru a obține amânarea, reprogramarea sau anularea datoriilor. În total, acestea sunt cu peste 20.000 de dosare mai puțin față de 2018 (162.936). „Declinul început în 2010 continuă”, remarcă Stéphane Tourte, directorul direcției de persoane fizice a Banque de France, care amintește că 94% din dosare au fost acceptate.
Numărul gospodăriilor care au depus pentru prima dată un dosar este, în mod clar, în scădere, de la 87.500 la 81.000 de gospodării- nivel minim al ultimilor 30 de ani. Legile Lagarde (2010) și Hamon (2014) au făcut posibilă reducerea acestor cifre, cele două legi reducând masiv ponderea creditelor de consum accesate de populație.
Având pe masă aceste cifre, Banque de France vrea să-și consolideze sistemele. După anunțul în urmă cu câteva luni despre deschiderea a 400 de „puncte de consiliere bugetară” până la sfârșitul anului, instituția dorește, de asemenea, să simplifice procedurile de depunere a dosarelor, acestea urmând a fi depuse printr-o platformă online. Va fi asta suficient?
Unii se îndoiesc. În special în cadrul Banque de France. „S-au înregistrat progrese, este de necontestat”, explică unul dintre consilierii pentru reducerea datoriilor dintr-un centru din regiunea Centre-Val de Loire. Dar nu toți oamenii au acces la asta. Există gospodării în afara radarului. ”
Acesta ar putea fi cazul anumitor gospodării, adesea formate din tineri sau antreprenori, care nu realizează că sunt supra-îndatorați. În plus, numărul gospodăriilor aflate în pragul îndatorării excesive continuă să crească. „Acestea sunt familiile care în prezent nu sunt acolo, dar e nevoie de un singur accident pentru a ajunge supra-îndatorați”, a spus un alt consilier dintr-o filială departamentală a Banque de France.
Nu există cifre cu privire la aceste situații pe care unii oameni nu ezită să le descrie drept „zonă gri”. Datoria gospodăriilor a depășit 1.440 miliarde de euro în 2019. Aceasta este o „situație unică în zona euro”, spune Banque de France, concluzionând că, în cazul unui șoc economic, cum ar fi o contracție a activității sau o creștere a ratelor dobânzii, solvabilitatea gospodăriilor ar putea scădea foarte puternic.
Știri pe scurt:
- Subiectul zilei în presa internațională este procesul președintelui Donald Trump, care s-a încheiat fără surprize miercuri prin achitarea șefului Administrației. Anchetat de o lună sub acuzația de abuz de putere, la inițiativa Congresului, președintele a fost achitat de Senat, cu 52 voturi contra 48, inclusiv de acuzația de obstrucționare a acțiunilor Congresului, care era cel de-al doilea cap de acuzare – scrie Washington Post. Potrivit publicației americane, votul de miercuri a fost conform aproape în totalitate cu numărul de mandate republicane și democrate, cu o excepție: Mitt Romney, senator republican de Utah, care a votat pentru vinovăția lui Trump. La Repubblica redă intervenția acestuia: „Întrebarea importantă la care au fost chemați să răspundă senatorii, potrivit Constituției, este dacă președintele a comis sau nu o acțiune extremă și dacă este vinovat sau nu de o infracțiune gravă. Da, a comis-o și, în consecință, președintele este vinovat de abuz de încredere” – a subliniat senatorul republican Romney, citat de cotidianul italian. The Guardian citează primele declarații ale președintelui, rostite cu ocazia bine-cunoscutului eveniment Mic Dejun cu Rugăciune. Președintele le-a mulțumit republicanilor pentru, cităm, „votul lor plin de înțelepciune” și nu a ezitat să îi numească pe democrați „persoane corupte”, care „au rănit profund națiunea noastră”. Reporterii prezenți pe holurile Senatului afirmă în paginile New York Times că „În privat, senatorii republicani recunosc că l-au achitat pe Trump de frică”. Frică de pierderea privilegiilor, frică de marginalizare în partid și altele asemenea. După cum spunea prima femeie senator a statului Washington, Patty Murray, „Putem acţiona împinși de frică” sau „Putem rămâne credincioşi principiilor noastre”. Din nefericire, în Senatul actual, frica este cea care şi-a croit drum – conchide editorialistul New York Times.
- O altfel de frică străbate știrile legate de răspândirea coronavirusului în estul Asiei. Washington Post a aflat că într-o singură zi – miercuri – s-au înregistrat în China 3.700 de noi cazuri și 73 decese, ceea ce face ca numărul total de îmbolnăviri să ajungă acum la cifra de 28.000 de persoane, din care 3.800 în stare critică. Experții au declarat un focar nou de infecție în orașul Hong Kong, unde virusul se răspândește fără să existe persoane venite de pe continent.
- Atenția presei europene este atrasă de o evoluție politică inedită: „Scandal după alegerea unui președinte regional din Germania cu ajutorul voturilor extremei drepte”, titrează Le Soir, și explică: „Alegerea pentru prima dată a unui lider de stat regional datorită voturilor combinate ale extremei drepte și ale dreptei moderate a partidului Angelei Merkel a provocat, miercuri, un cutremur național în Germania”. Conducerea națională a mișcării conservatoare a cancelarului a condamnat imediat comportamentul filialei sale, care distruge un tabu postbelic în Germania, și a solicitat convocarea unor noi alegeri la fața locului. „Noul guvernator liberal, Thomas Kemmerich, a luat decizia să demisioneze”, aflăm din La Repubblica. O decizie „inevitabilă”, după cum subliniază publicația italiană, care a fost determinată de presiunile exercitate de liderul național al Partidului Liberal (FDP) și de cancelarul Merkel. „Politicienii democratici au nevoie de majorități democratice”, a ținut să precizeze Kemmerich la anunțul demisiei sale.
- El Periódico publică un articol consacrat procesului de extindere a Uniunii Europene. „Comisia Europeană înăspreşte normele de aderare la UE și impune o metodologie care complică încorporarea țărilor care nu respectă reformele promise”. Extinderea Uniunii Europene către Balcanii de Vest este o „prioritate absolută” pentru Comisia Europeană, deși procesul a fost paralizat în toamna anului trecut, când Franța, Olanda și Danemarca au respins începerea discuțiilor cu două țări candidate: Macedonia de Nord și Albania. Pentru a depăși acest „impas” și a debloca situația, Bruxelles-ul a propus, miercuri, o nouă metodologie, care vizează să acorde mai multă greutate guvernelor și să faciliteze suspendarea fondurilor de preaderare sau paralizarea procesului, dacă țările candidate paralizează sau inversează reformele promise – precizează publicația El Periódico. La rândul său, Kathimerini reține răspunsul premierului albanez la această decizie: „Albania nu poate sta plângând la poarta Europei și să aștepte ca cineva să deschidă. Noi vom continua să mergem pe calea statului de drept şi a reformelor”, a reiterat premierul de la Tirana. Cotidianul grec reamintește că cei 27 de membri ai Uniunii cer Tiranei să întărească măsurile de combatere a corupţiei şi a crimei organizate, precum şi statul de drept. Pentru a-i convinge pe partenerii europeni de seriozitatea eforturilor sale, Albania a adoptat o ordonanţă pentru consolidarea combaterii criminalităţii, care prevede confiscarea averilor dobândite ilegal, mai precizează Kathimerini.
- Actualitatea de la București se regăsește și ea în paginile presei internaționale. „Ludovic Orban, renominalizat ca premier român”, titrează Politico, reamintind că guvernul a căzut miercuri în urma pierderii votului la moţiunea de cenzură. La doar o zi după aceea, preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a desemnat tot pe Ludovic Orban pentru a forma un nou guvern, pentru a favoriza calea alegerilor anticipate. Pe același subiect, US News scrie că este de așteptat ca, în urma organizării de alegeri anticipate, să câștige Partidul Liberal al premierului Orban, partid din rândurile căruia a făcut parte și președintele Klaus Iohannis. În fine, Irish Times reține că sondajele de opinie indică faptul că PNL este acum de departe cel mai popular partid al României, cu 47,4%, iar fostul partid de guvernământ, social-democrat, se bucură de doar 20,6% intenții de vot din partea populației.
