Connect with us

Actualitate

Guardian: Ce înseamnă pentru Brexit rezultatul alegerilor din Irlanda? – International

Publicat

pe

O coaliţie sub conducerea Sinn Féin îi va irita pe unionişti, ei considerând că acordul lui Boris Johnson cu UE reprezintă o trădare

În urma alegerilor generale irlandeze de sâmbătă, Sinn Féin a fost prima opţiune a electoratului, ceea ce a reprezentat un şoc pentru peisajul politic al ţării după decenii întregi în care scena a fost dominată de cele două partide rivale de centru – Fine Gael şi Fianna Fáil.

Totuşi, rezultatele vor duce la formarea unui parlament instabil, în care niciun partid nu se apropie de ocuparea a 80 de fotolii or, asta înseamnă că, înaintea formării oricărui guvern, vor urma săptămâni întregi, dacă nu chiar luni, de negocieri între liderii de partid.

Orice s-ar întâmpla, Leo Vadradkar, premierul din partea partidului Fine Gael, cel care a ajutat la depăşirea impasului pe tema Brexitului în urma discuţiilor din octombrie, purtate cu Boris Johnson la Wirral, nu va putea supravieţui, ceea ce, pentru Downing Street şi pentru Bruxelles va însemna apariţia unui nou set de politicieni cu care să discute tocmai în momentul critic în care Brexitul trece la următoarea fază a tratativelor.

Se vor schimba oare politicile irlandeze cu privire la Brexit?

Toate cele trei partide irlandeze principale sunt pro-UE, astfel încât oricine s-ar afla la guvernare va adera la acordul pe tema Brexitului şi la protocolul vizând Irlanda de Nord, care implică un control de-a lungul întregii frontiere irlandeze.

Dar Sinn Féin este avantajat de acordul pe tema Brexitului mai mult decât oricare alt partid, din cauză că Irlanda de Nord rămâne de facto membră a pieţei unice a UE, ceea ce ar însemna o politică economică mai apropiată de Republica Irlanda.

Jonathan Tonge, profesor de politică britanică şi irlandeză la Universitatea din Liverpool, afirmă: „Cu cât vor exista mai multe fricţiuni pe tema comerţului cu Irlanda de Nord, cu atât va fi mai bine pentru Sinn Féin, deşi partidul nu va recunoaşte asta în mod public”.

Ce se va întâmpla cu unioniştii din Irlanda de Nord?

O coaliţie Sinn Féin i-ar speria pe unionişti, iar ei l-au acuzat deja pe Johnson că i-a trădat în tratativele pe tema Brexitului. O asemenea coaliţie „ar avea efect asupra securităţii unioniste”, a declarat Etain Tannam, profesor de studii internaţionale la Colegiul Trinity din Dublin.

Dar Bruxelles-ul?

Michel Barnier s-a întâlnit în diverse ocazii cu Mary Lou McDonald şi echipa ei, astfel încât partidul Sinn Féin nu este o necunoscută. Totuşi, în calitate de partid naţionalist cu politici de stânga, „ei vor avea o serie de dileme, dată fiind propria ideologie în materie de politică comercială, astfel încât la tratative ei se vor declara împotriva neoliberalismului”, spune Tannam.

Asta ar face ca visul Irlandei unite să devină mai apropiat?

Nu. Sinn Féin a declarat public că doreşte un referendum pe tema frontierei în termen de cinci ani, dar, după cum subliniază Tannam, acest lucru nu este înscris în platforma lor. Fianna Fáil şi Fine Gael nu au făcut nici ele nimic explicit pe această temă din cauza delicateţei subiectului. Orice asemenea demers va fi considerat un gest de ostilitate faţă de unioniştii din Irlanda de Nord. „Ministerul Afacerilor Externe, care a fost foarte influent, se va pronunţa împotrivă”, spune Tannam.

Ce repercusiuni vor avea rezultatele asupra Regatului Unit?

Partidul Sinn Féin a fost înfiinţat în 1905, înaintea proclamării statului irlandez, fiind activ zeci de ani în Irlanda de Nord, dar a refuzat să ocupe fotolii în parlamentul de la Westminster.

Totuşi, atunci când MacDonald a preluat de la Adams preşedinţia partidului, acesta a depus noi eforturi pentru a-şi întări influenţa la Londra, atât în politică, cât şi în presă.

În timp ce Fine Gael şi Fianna Fáil au tratat zeci de ani cu Partidul Conservator, Sinn Féin nu a făcut asta, având în vedere că obiectivul lor de viitor, o Irlandă unită, ar rupe efectiv Regatul Unit. Cei din Downing Street nu prea vor saluta rezultatul (alegerilor)”, afirmă Tonge. (The Guardian – preluare Rador)

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

UncategorizedO zi ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

DiverseO zi ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

UncategorizedO zi ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse3 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized4 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized4 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized6 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul