Connect with us

Actualitate

Cinteză, BNR: În momentul de față facem verificări la 16-17 bănci care par a fi implicate într-o tranzacție destul de ciudată/E inițiată deja o acțiune penală la nivelul DIICOT – Finante & Banci

Publicat

pe

”În momentul de față facem verificări la 16-17 bănci care par a fi implicate într-o tranzacție destul de ciudată, tranzacție al cărei mecanism e detaliat într-o scrisoare trimisă de Florin Georgescu (prim-viceguvernatorul BNR-n.n.) către Asociația Română a Băncilor (scrisoare consultată de HotNews.ro-n.n.). E inițiată deja o acțiune acțiune penală la nivelul DIICOT și cel puțin una dintre aceste bănci pare a fi foarte implicată în a favoriza spălarea de bani. Operațiunile s-au făcut printr-o singură unitate și există suficiente indicii privind încălcarea legii”, a spus miercuri Nicolae Cinteză, directorul Direcției de Supraveghere din Banca Centrală.

”Cel mai mult mă îngrijorează un risc pe care îl văd ca fiind foarte periculos, legat de spălarea banilor. Mă refer la ceea ce primim de pe plan extern referitor la tranzacții făcute în România pentru clienți externi sau la tranzacții făcute în România cu sume provenite din străinătate. Asta în ciuda avertismentelor pe care le-am dat și pe care continuăm să le transmitem. Ultima scrisoare a plecat sub semnătura primviceguvernatorului Florin Georgescu în 20 februarie. Capătă amploare riscul de fraudă făcută pe teritoriul României, chiar dacă frauda este externă. Dar, prin felul în care (nu) s-au aplicat normele privind cunoașterea clientelei s-a favorizat un mecanism de spălare de bani inițiat undeva în străinătate și continuat pe teritoriul țării noastre”, spune Cinteză.

Nu ezitați să închideți conturi atunci când aveți cea mai mică suspiciune că prin acele conturi se fac tranzacții care vă pot cauza necazuri. Nu ezitați în a NU accepta să deschideți sau să închideți anumite conturi, mai avetizează supraveghetorul șef din BNR.

Ceea ce s-a întâmplat la această bancă din România îmi aduce aminte de ce s-a întâmplat în cazul Danske sau de complicitățile despre care s-a tot vorbit în cazul Danske Bank. Să dea Dumnezeu să nu fie ceva de felul acela!, mai spune Cinteză.

Băncile ce operează în România se confruntă în această perioadă cu un nou risc în creştere, atât pe plan local cât şi la nivel global: riscul de spălare a banilor. Problema e deja cunoscută în cadrul Asociaţiei Române a Băncilor și desigur a BNR. Pentru că măsurile de prevenire a acestui fenomen trebuie să fie din ce în ce mai ferme iar atenţia bancherilor trebuie sporită.

Cazul Danske Bank se referă la faptul că prin branch-ul acestei bănci daneze din Estonia au fost spălate aproximativ 200-220 miliarde de euro, provenind din Rusia (pe listă a intrat ulterior şi Letonia). Aceasta în condiţiile în care autorităţile de supraveghere din cele două ţări- Estonia şi Danemarca – fuseseră avertizate de către Rusia încă din 2007 că urmează să fie spălate importante sume de bani prin Danske Bank din Estonia. Dar se pare că implicarea personalului de acolo a fost foarte puternică, mergând până la falsificare de documente. Nu se poate face însă o acuzaţie de Spălare de Bani întrucât nu se poate dovedi originea criminală a banilor. În aceste condiţii se pot aplica doar sancţiuni privind neaplicarea adecvată a politicilor de cunoaştere a clientelei.

Traseul banilor a fost identificat de către Trezoreria SUA care poate urmări circulaţia oricăror sume în dolari americani care circulă pe canale bancare. Banii au tranzitat 24 de ţări, printre care şi România. „Sume din afacerea Danske au trecut şi prin bănci din România. Una dintre ele a derulat sume mai măricele, a fost descoperită şi sancţionată de BNR, dar angajaţii de acolo nu s-au grăbit să închidă. Acţiunile sale sunt acum subiectul unui dosar trimis la Parchet spre instrumentare. În ceea ce priveşte celelalte două bănci, prin care au trecut sume minore, una a închis conturile suspecte după şase luni iar cealaltă după o lună de la deschidere ” spune oficialul BNR.

Avertismentele nu sunt de dată recentă. „Încă din februarie 2018 am atras atenţia băncilor să urmărească transferurile făcute de anumiţi clienţi de tip platforme de tranzacţionare sau procesatoare de plăţi. Acestea nu sunt înregistrate în România ci operează sub incidenţa paşaportului comunitar emis de statele membre UE (deci nu sunt sub supravegherea BNR). Băncile trebuie să aplice şi în cazul acestora aceleaşi regulamente de cunoaştere a clientelei ca şi în cazul altor altor clienţi persoane juridice. În iunie 2018 Direcţia Supraveghere a emis şi o scrisoare către bănci prin care acestora li se solicită să urmărească atent anumite tranzacţii ale unor astfel de entităţi, spune Cinteză într-o discuție cu Piața Financiară.

”Se pare că nu au făcut-o prea temeinic iar două bănci mari au devenit ţinta celor care se ocupă cu operaţiuni de spălare de bani. Sumele nu sunt mari, dar prejudiciul de imagine, în cazul în care presa internaţională ar scrie că banii unor clienţi nu au fost administraţi corespunzător ar fi imens! Senzaţia noastră este că se încearcă acum compromiterea acestor instituţii. Iar convingerile ne sunt întărite de faptul că vin plângeri trase la indigo de la clienţi străini ai unor astfel de platforme, prin intermediul unor case de avocatură din Bulgaria. Sunt prea multe coincidenţe la mijloc. Pare un atac concertat care să compromită respectivele bănci la nivel internaţional” a detaliat Nicolae Cinteză în revista Piața Financiară.

Astăzi, Cinteză a mai spus că nu pricepe cum se face că unele bănci deschid o serie de conturi deși văd că în spatele lor sunt cetățeni din aceeași localitate, având domiciliul la același avocat și că toți se prezintă la deschiderea contului având cetățenii ucraineni sau ruși în spatele lor. ”Totuși, continui sa deschizi asemenea conturi iar sumele care alimentau aceste conturi veneau de la un SRL din străinătate care avea drept asociați oameni din aceeași localitate!

De fapt, se pare că erau clonat conturi de email ale unor executivi ale unor celebre multinaționale executivi care aparent își dădeau acordul pentru efectuarea unor plăți din contul firmei către anumite persoane fizice.În final, banii au ajuns în băncile din România.

La finalul anului trecut, Autoritatea Bancară Europeană a înștiințat autoritățile române că va trimite o echipă de control pentru a vedea cum s-au aplicat la noi reglementările în domeniul cunoașterii clientelei și a prevenirii spălării banilor.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized47 de minute ago

Ce caută românii pe Google de Black Friday

Black Friday are deja o tradiție în România, dar comportamentul românilor legat de acest moment al cumpărăturilor s-a schimbat de-a...

Uncategorized2 ore ago

Câți ani poate rezista un telefon pliabil?

Cu o balama testată pentru 500.000 de plieri și tehnologii avansate de protecție, HONOR Magic V6 reflectă experiența acumulată de...

Uncategorized5 ore ago

Roborock anunță ofertele de Black Friday la eMAG

București, România – 5 noiembrie 2026 – Roborock anunță ofertele de Black Friday la eMAG, începând cu 6 noiembrie, cu...

Uncategorized6 ore ago

PC Garage anunță produsele la ofertă din cadrul Black Friday de Gaming 2026

București, România, 5 noiembrie 2026  – PC Garage, unul dintre cele mai importante magazine online de produse IT și electronice...

Uncategorized2 zile ago

Scuze, fani ai genului Horror – Samsung face experiența de vizionare de Halloween înfricoșător de bună!

Samsung colaborează cu psihologul Emma Kenny pentru a vă oferi cele mai bune sfaturi despre cum să profitați la maximum...

Uncategorized2 zile ago

Next Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde

Noul model oferă trei poziții de condus, reglaje fără unelte și compatibilitate cu echipamente Direct Drive. București, România – 3...

Uncategorized3 zile ago

Black Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri

BLACKFRIDAY.ro, site-ul oficial Black Friday în România, monitorizează 268 de magazine și centralizează informațiile despre campaniile organizate între 19 octombrie...

Uncategorized3 zile ago

Novo România a adus discuția despre sănătate și wellbeing în prim-plan la Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week 2026

București, 30 octombrie 2026. Novo România a fost partener strategic al Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week (MBBFW), cel mai relevant eveniment dedicat...

Uncategorized3 zile ago

Zyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere

Noile switch-uri multi-gigabit de 10G combină conectivitatea la viteză maximă cu o gestionare flexibilă, ajutând IMM-urile să  utilizeze cele mai...

Actualitate4 zile ago

Echipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare

Deplasarea pe motocicletă oferă libertate și mobilitate, dar presupune și o atenție sporită la siguranță. Indiferent dacă motocicleta este folosită...

Uncategorized4 zile ago

Masaj de relaxare: 10 beneficii pentru corp, minte și reducerea stresului

Ritmul alert al vieții moderne, orele petrecute la birou și responsabilitățile zilnice pot contribui la acumularea stresului și a tensiunii...

Uncategorized4 zile ago

Mobilă la comandă București: cum alegi producătorul potrivit pentru casa ta

Amenajarea unei locuințe este un proces în care fiecare alegere contează. De la organizarea bucătăriei până la compartimentarea dressingului și...

Uncategorized4 zile ago

Pilates București: cum alegi studioul potrivit și ce beneficii oferă antrenamentele

Într-un oraș dinamic, unde programul încărcat, stresul și orele petrecute la birou fac parte din rutina zilnică, tot mai multe...

Diverse5 zile ago

Black Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători

Black Friday are talentul de a transforma un simplu „mă uit puțin” într-un wishlist foarte serios. Mai ales când în...

Diverse7 zile ago

După o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă

După o toamnă cu deficit de apă în mai multe regiuni agricole, grâul nu a pornit la fel peste tot....

UncategorizedO săptămână ago

Încrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027

69% dintre respondenții care au evaluat Samsung îl asociază cu inovația constantă, iar indicatorul de încredere crește la 67%, potrivit...

DiverseO săptămână ago

TUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie

TUYA Bucharest, restaurant premium dining situat în Parcul Herăstrău, în zona de nord a Capitalei (Șoseaua Nordului nr. 1), lansează...

Uncategorized2 săptămâni ago

Revelionul într-o destinație exotică și cum îți pregătești vacanța

Pentru mulți turiști, trecerea dintre ani înseamnă temperaturi scăzute, petreceri în spații închise și câteva zile libere petrecute aproape de...

Uncategorized2 săptămâni ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 săptămâni ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Top Stiri Comisarul