Connect with us

Actualitate

Business report: Soluția găsită de BNR pentru a sprijini băncile care permit amânarea ratelor; Momentul 02.2020: cum va schimba Covid lumea – Business

Publicat

pe

Momentul 02.2020: cum va schimba Covid lumea. a), O criză e amplificată întotdeauna de reacțiile la ea. Cu cât măsurile anticriză sunt mai riguroase, cu atât reacțiile sunt mai iraționale – lucru care produce efectul de turbion.În cazul Covid, nu măsurile sunt exagerate, ci iraționaitatea cu care sunt asimilate și aplicate. Efectul iraționalității se multiplică în economie – adică acolo unde sunt elaborate resursele luptei cu criza, scrie Curs de Guvernare.
Ședință la Banca Națională, în contextul Coronavirus: Soluția găsită de BNR pentru a sprijini băncile care permit amânarea ratelor. Ieri au avut loc negocieri între reprezentanţii BNR, ARB, CPBR şi Ministerul Finanţelor. Decizia finală va fi supusă aprobării Consiliului de Administraţie al BNR. Surse din piaţa bancară spun că va fi vorba cel mai probabil de modificarea cadrului de interpretare al condiţiilor în care băncile vor putea acorda amânarea plăţii ratelor bancare pentru persoane fizice şi juridice fără să facă provizioane, după cum le cere IFRS 9, intrat în vigoare anul trecut, notează Economica.net.

Băncile americane anunță oprirea programelor de răscumpărări. Operațiunile cad exact când piața ar fi avut cel mai mult nevoie de ele. O organizație bancară concentrând mari nume de corporații financiare americane anunță că, în contextul epidemiei de coronavirus, jucătorii din industrie vizează sistarea operațiunilor de răscumpărare a acțiunilor proprii, unul din motoarele principale ale trendului ascendent bursier post-criză, potrivit Profit.ro

Chinezii, cu un pas mai aproape să livreze trenuri noi în România, după ce instanța a respins contestațiile Siemens și Alstom.
Curtea de Apel București (CAB) a respins luni, 16 martie, contestațiile giganților europeni Siemens și Alstom la mega-licitația pentru 80 de trenuri noi în România. Anterior acestor contestații, prin care s-a cerut eliminerea chinezilor, era declarată pe primul loc oferta asocierii CRRC Qingdao Sifang – Astra Vagoane Călători, notează Economica.net.

Cum își despăgubesc operatorii aerieni clienții de pe cursele anulate din cauza coronavirusului. Ce au anunțat Wizz Air, Tarom și Blue Air. Wizz Air a anunțat, marți, că, din cauza volumului semnificativ mai mare de zboruri anulate ca urmare a restricțiilor de călătorie impuse pentru combaterea pandemiei COVID-19, a automatizat procesul de rambursare a clienților afectați. Compania de stat Tarom a anunțat că toti pasagerii afectati de suspendarea unor curse pot opta pentru reprogramarea pe date ulterioare a calatoriilor fara penalizare sau rambursarea integrala a biletelor/tronsoanelor neutilizate, scrie InCont.ro

Măsuri pentru salvarea mediului de afaceri. Jumătate din companiile active în România riscă să intre în insolvență în trei luni. Măsurile de carantină și instituirea stării de urgență la nivel național pentru prevenirea diseminării accelerate a COVID-19 au deja consecințe economice importante asupra mediului de afaceri. Scăderi masive ale veniturilor sunt înregistrate în sectoare precum turismul, horeca, transporturi, organizarea de evenimente, construcții (în special zona de imobiliare rezidențiale) și afacerile de retail (cu excepția comercializării produselor alimentare sau medicamentelor), conform Republica.

Erste a revizuit în scădere prognoza de creştere pentru România, pentru a doua oară într-o săptămână. Analiştii grupului bancar austriac preconizează acum un avans economic de doar 2% în acest an, faţă de o creştere de 3% estimată anterior. Săptămâna trecută, proprietarul BCR a redus estimarea de creştere a economiei româneşti cu 0,5 puncte procentuale, ca urmare a răspândirii rapide a COVID-19 în Europa, scrie Adevărul.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized16 ore ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized16 ore ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized17 ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

Uncategorized2 zile ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse5 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized6 zile ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized6 zile ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorized6 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic7 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

UncategorizedO săptămână ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

UncategorizedO săptămână ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Top Stiri Comisarul