Connect with us

Actualitate

CM de spadă: Românii participanți la competiția de la Budapesta trebuie să intre de urgență în autoizolare – Alte sporturi

Publicat

pe

Federaţia Română de Scrimă a anunţat, vineri, că sportivilor români care au participat în această lună la Cupa Mondială de spadă de la Budapesta li s-a cerut să se autoizoleze la domiciliu şi să fie testaţi pentru depistarea Covid-19, după ce unii concurenţi sud-coreeni şi chinezi au fost găsiţi infectaţi cu coronavirus, scrie News.ro.

La Cupa Mondială de la Budapesta a participat şi Ana Maria Popescu.

“Federaţia Internaţională de Scrimă a notificat azi Federaţia Română de Scrimă şi toate forurile naţionale care au avut reprezentanţi la Cupa Mondială de spadă de la Budapesta, între 6 – 8 martie 2020, că mai mulţi scrimeri sud-coreeni şi chinezi care au concurat în Ungaria au fost testaţi pozitiv la virusul COVID – 19. Sportivii au fost testaţi la întoarcerea în Asia dar, conform comunicatului primit de la FIE, numele acestora nu a fost dezvăluit, precizându-se că cei mai mulţi dintre aceştia sunt asimptomatici.

În consecinţă, în regim de urgenţă, Federaţia Română de Scrimă a notificat sportivii care au participat pentru România la acestă competiţie. La Budapesta au fost prezenţi 17 sportivi români: 7 spadasine şi 10 spadasini. Alături de ei au făcut deplasarea şi 6 tehnicieni.

Acestora le-a fost transmisă recomandarea Federaţiei Internaţionale de Scrimă care le-a indicat tuturor celor care au participat la Cupa Mondială de la Budapesta, feminin sau masculin, următoarele:

– să intre de urgenţă în autoizolare la domiciliu

– să se testeze împotriva virusului COVID -19

-să acorde atenţie simptomelor în familiile lor, prietenilor şi persoanelor din anturaj, în special a celor în vârstă care au şi alte probleme de sănătate”, se arată în comunicatul forului.

Federaţia a precizat că a recomandat tuturor celor 23 de persoane care au făcut deplasarea la Budapesta să anunţe telefonic Direcţia de Sănătate Publică.

“Federaţia Română de Scrimă a luat act de situaţia naţională încă de săptămâna trecută, respectă hotărârile autorităţilor şi a oprit din 9 martie 2020 toate competiţiile de pe teritoriul României. Din 12 martie 2020 au fost întrerupte şi antrenamentele comune la nivelul loturilor olimpice şi naţionale, precum şi la CNOPT, CNOPJ, BOPJ. Tuturor componenţilor loturilor de mai sus li s-a modificat şi adaptat planul de pregătire astfel încât să poată fi făcută individual, acasă, sub directa îndrumare a antrenorilor. Medicii loturilor verifică telefonic starea de sănătate a tuturor sportivilor şi o prezintă antrenorilor. Tehnicienii informează conducerea FR Scrimă asupra stării de săntate şi a stadiului pregătirii. Menţionăm că starea de sănătate a tuturor scrimerilor din loturi este foarte bună”, se menţionează în comunicatul federaţiei de scrimă.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized15 ore ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized15 ore ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized16 ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

Uncategorized2 zile ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse5 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized6 zile ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized6 zile ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorized6 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic7 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

UncategorizedO săptămână ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

UncategorizedO săptămână ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Top Stiri Comisarul