Connect with us

Actualitate

​SONDAJ Fapta bună de azi – ziua 4. Tu decizi ONG-ul caștigător – O fapta buna pe zi

Publicat

pe

​​Campania BCR-HotNews.ro, care își propune ca în fiecare zi să răsplătească cu 1.000 de euro o organizație sau o asociație care face fapte bune, a început. Este a patra zi a campaniei și invităm cititorii să se implice în număr cât mai mare și să voteze ONG-ul dorit. La ora 20.00 votarea se va opri, iar ONG-ul cu cele mai multe voturi va fi beneficiarul micro-finanțării de 1.000 de euro.

Descriere ONG-uri*:

Asociația Atelierul de Bine are ca misiune principală prevenirea abandonului școlar și familial, implicarea societății civile în educarea directă a copiilor din mediul rural, precum și a părinților acestora și informarea lor despre drepturile pe care au în comunitatea din care fac parte.

Mesaj primit la înscriere: Va putea continua să ofere gratuit alimente, medicamente, produse de igienă personală și curățenie persoanelor vulnerabile și izolate la domiciliu din mediul rural.

Asociația Dăruiește Aripi luptă pentru îmbunătățirea șanselor de vindecare ale pacienților, creșterea ratei de supraviețuire a copiilor cu cancer din România, cultivarea compasiunii, a empatiei și a altruismului și încurajarea oamenilor care vor să ajute

Mesaj primit la înscriere: A decis să se implice activ în această luptă împotriva epidemiei de Coronavirus în România. În 20 de zile au sprijinit 8 spitale și au făcut donații de echipamente medicale și consumabile necesare spitalelor care au cerut ajutorul, în valoare de peste 100.000 euro.

Asociația INSERT construiește întreprinderi sociale care angajează persoane defavorizate în țara europeană cu cea mai severă problemă: România. Încurajează cumpărarea etică, promovând producătorii de bunuri și furnizorii de servicii care au impact social.

Mesaj primit la înscriere: Are ca scop inserția profesională a persoanelor dezavantajate. Realizăm acest lucru prin ateliere de terapie ocupaționale amplasate în județul Brașov. Deținem un atelier în care persoanele cu dizabilități mintale accentuate și grave învață să realizeze produse cosmetice de îngrijire. Având în vedere criza actuală, vrem să realizăm dezinfectant în cadrul terapiei și să donăm toate produsele rezultate. Banii vor fi folosiți atât pentru asigurarea siguranței dezinfectantului, pentru achiziționarea materiei prime și pentru inserția persoanelor dezavantajate.

*Descrierile sunt preluate de pe site-urile ONG-urilor. Ordinea ONG-urilor în descriere și în sondaj este aleatorie.

Mențiuni:

  • ONG-urile eligibile pentru aceste micro-finanțări trebuie să fie înregistrate în Registrul Entităților și Unităților de Cult, aflat în evidența Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).
  • ONG-urile care vor fi nominalizate drept beneficiare la finalul fiecărei zile vor fi contactate de către reprezentații BCR.
  • Sondajele zilnice vor fi disponibile pe subsecțiunea O faptă bună pe zi.

Votează mai jos ONG-ul favorit. Dacă ai probleme în a vizualiza sondajul de pe dispozitivele mobile, atunci dă click aici.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized8 ore ago

Detartraj în Sector 6 la Dentago: investiția în sănătatea ta

Descoperă cum un detartraj profesional la Dentago, Sector 6, poate preveni problemele gingivale și menține zâmbetul sănătos. Află de ce...

Termopane Ambient Plast Termopane Ambient Plast
Uncategorized2 zile ago

Alege un producător local pentru termopane premium

Alegerea unor ferestre noi nu mai înseamnă doar schimbarea tâmplăriei vechi. Într-o perioadă în care eficiența energetică, confortul și durabilitatea...

Uncategorized3 zile ago

Cât durează încălzirea unui jacuzzi și ce poți face pentru a reduce timpul de așteptare?

Sursă imagine: https://www.magnific.com/   Încălzirea unui jacuzzi durează, de regulă, câteva ore, însă timpul exact depinde de volumul apei, temperatura...

Nicușor Dan Nicușor Dan
PoliticO săptămână ago

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică –...

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
PoliticO săptămână ago

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un...

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare Poate corpul meu să respingă implanturile mamare
DiverseO săptămână ago

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare?

Cuvântul respingere l-am împrumutat cu toții din povestea transplanturilor. Ne imaginăm un rinichi primit de la un donator, tratament luat...

vestiar metalic vestiar metalic
DiverseO săptămână ago

Ce este un vestiar metalic cu uși scurte tip NEST și când merită ales

În orice spațiu colectiv, fie că este vorba despre o fabrică, un atelier, o sală de sport, o instituție de...

UncategorizedO săptămână ago

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul....

UncategorizedO săptămână ago

Zyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)

Pe măsură ce amenințările cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) iau amploare și reglementările privind securitatea cibernetică devin tot mai...

gardul potrivit gardul potrivit
DiverseO săptămână ago

Cum economisești zeci de ore de muncă alegând gardul potrivit

În timp ce piața imobiliară pune accentul pe designul interior și pe tehnologiile Smart Home, o mare parte dintre proprietarii...

UncategorizedO săptămână ago

Cum recunoști un brand coreean

Piața e plină de branduri care „arată” coreean: ambalaj minimalist, ingrediente la modă, estetica dewy, promisiunea de glass skin. Dar,...

vase sparte vase sparte
SocialO săptămână ago

Picioare grele, vase sparte și senzația de arsură: semnele pe care multe femei le ignoră ani întregi

Pentru multe femei, problema începe discret. Câteva vinișoare fine în spatele genunchilor. O rețea subțire de vase roșiatice pe coapse....

DiverseO săptămână ago

Peste 40 de comunități organizează „Zilele Diasporei” în această vară

În urmă cu zece ani, RePatriot lansa inițiativa „Zilele Diasporei”, pornind de la o convingere simplă: românii plecați peste hotare...

UncategorizedO săptămână ago

Dincolo de capacitatea bateriei: cum regândește HONOR Magic V6 autonomia unui telefon pliabil

Tehnologia siliciu-carbon aduce 6.660 mAh într-un design ultra-subțire, construit pentru utilizare pe termen lung   București, 30 iulie 2026 – Există...

Uncategorized2 săptămâni ago

Studiu Xiaomi: 9 din 10 români spun că o cameră de supraveghere este cel mai util dispozitiv atunci când pleacă în vacanță

Peste 74% dintre respondenții unui studiu Xiaomi declară că monitorizarea locuinței de pe telefon este foarte utilă atunci când nu...

Uncategorized2 săptămâni ago

De ce HONOR Magic V6 continuă să stabilească standardul în segmentul telefoanelor pliabile

București, 29.07.2026 – Pe măsură ce segmentul smartphone-urilor pliabile premium evoluează și noi modele apar pe piața locală, diferențierea nu mai...

Diverse2 săptămâni ago

Cum alegi parfumul potrivit pentru vară? Ingredientele care rezistă în sezonul cald

Vara schimbă tot: hainele pe care le purtăm, rutina de îngrijire și chiar parfumul pe care îl alegem în fiecare...

Diverse2 săptămâni ago

„Micul miracol” din Parlament. PSD, PNL, AUR și USR au votat la fel pentru a ține prețul motorinei sub 10 lei / Cum arată măsura

Dacă în privința noului guvern nu se înțeleg, în prima zi a sesiunii extraordinare social-democrații și liberalii au căzut de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Tehnologia Dyson: aliatul tău pentru o vacanță fără compromisuri

Vacanțele sunt despre relaxare, spontaneitate și timp petrecut cu cei dragi, nu despre lista nesfârșită de lucruri pe care trebuie...

Uncategorized2 săptămâni ago

Ultimele zile de reduceri pentru HONOR Magic V6 și HONOR Watch 6

Reduceri de până la 1.500 de lei pentru HONOR Magic V6 și până la 200 de lei pentru HONOR Watch...

Top Stiri Comisarul