Connect with us

Actualitate

Coronavirus: Un nou studiu în Franţa despre hidroxiclorochină şi noi controverse – Coronavirus

Publicat

pe

Institutul de cercetare al profesorului francez Didier Raoult a publicat un rezumat al unui nou studiu în care susţine eficacitatea hidroxiclorochinei în tratarea bolnavilor de Covid-19, a cărui metodologie a stârnit noi critici din partea lumii medicale, relatează vineri AFP, citată de Agerpres.

„Hidroxiclorochina (substanţă derivată din clorochină folosită pentru tratarea malariei) asociată cu (antibioticul) azitromicină, administrată imediat după diagnostic, este un tratament fără riscuri şi eficient împotriva Covid-19”, se arată în concluzia rezumatului.

Studiul a fost prezentat joi şi preşedintelui francez Emmanuel Macron, care a vizitat institutul profesorului Raoult, specializat în boli infecţioase.

În cadrul acestei cercetări, 1.061 de pacienţi testaţi pozitiv pentru noul coronavirus au primit acest tratament timp de cel puţin trei zile. După zece zile, mai mult de nouă din zece pacienţi (91,7%) aveau o încărcătură virală nulă, adică în probele lor nu mai exista coronavirusul, şi în total cinci persoane (0,5%) au decedat, acestea din urmă având vârste între 74 şi 95 de ani.

Acest procent al deceselor este semnificativ mai mic decât cel al pacienţilor cărora li s-au administrat alte forme de tratament, se mai menţionează în rezumatul studiului, care mai susţine că „nu a fost observată nicio toxicitate cardiacă”.

Profesorul Raoult a mai publicat studii despre eficacitatea acestui tratament, dar şi-a atras criticile unor alţi medici care i-au reproşat în special eşantionul mic de pacienţi testaţi.

De data aceasta, mai mulţi cercetători au salutat numărul important al pacienţilor incluşi în analiză, dar atrag atenţia că, dat fiind modul în care a fost realizat studiul, nimic nu ne permite să considerăm că acest tratament „evită agravarea simptomelor şi împiedică persistenţa virusului şi contagiozităţii”, contrar celor susţinute în concluziile studiului, care nu a fost încă publicat în varianta integrală.

„În absenţa unui grup comparativ (grup martor care să primească un placebo) este extrem de dificil de stabilit dacă tratamentul este sau nu eficient”, explică Arnaud Fontanet, epidemiolog la Institutul Pasteur şi membru al consiliului ştiinţific asupra Covid-19.

„Aceste rezultate sunt pur şi simplu nule şi neavenite, nu aduc nimic nou despre eficacitatea tratamentului”, afirmă indignată Catherine Hill, de asemenea epidemiolog, care la rândul ei sesizează absenţa grupului martor şi faptul că, potrivit datelor publice disponibile, cel puţin 85% dintre bolnavii de Covid-19 se vindecă spontan fără niciun tratament.

Folosirea hidroxiclorochinei ca tratament împotriva noului coronavirus se află în centrul unei dezbateri mondiale. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a inclus această substanţă activă pe lista sa cu tratamentele experimentale prioritare şi ea este testată în mai multe ţări europene în cadrul proiectului denumit „Discovery”.

Compania farmaceutică franceză Sanofi a început distribuirea prin donaţie a 100 de milioane de doze de Plaquenil (medicament pe bază de hidroxiclorochină) către 50 de ţări. Această companie atrage totuşi atenţia că medicamentul are efecte secundare serioase şi „testele clinice actuale sunt insuficiente pentru a trage concluzii asupra eficacităţii clinice şi siguranţei în utilizare”.

La rândul ei, Agenţia franceză a medicamentului (ANSM) a avertizat vineri asupra efectelor secundare, în special a celor de natură cardiacă, semnalate în cazul bolnavilor de Covid-19 trataţi cu hidroxiclorochină. Este vorba despre „tulburări de conducţie”, o anomalie electrică vizibilă la electrocardiogramă care poate conduce la tulburări de ritm cardiac şi chiar la deces. Este un efect secundar cunoscut al hidroxiclorochinei, dar care pare să fie amplificat în cazul pacienţilor Covid-19, ei având un deficit de potasiu, element esenţial pentru contracţia muşchilor şi mai ales a muşchiului inimii, notează ANSM.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized8 ore ago

Wawsome lanseaza campania „Cunoaste-ti drepturile” pentru a informa consumatorii despre dreptul la accesibilitate digitala

9 din 10 site-uri analizate de Wawsome prezinta probleme importante de accesibilitate digitala Wawsome dezvolta parteneriate pentru educare si constientizare...

Uncategorized9 ore ago

Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cu o baterie de 7.500 mAh, un ecran generos de 6,9 inch și rezistență pentru utilizarea zilnică

București, 18 august 2026 – Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cea mai nouă generație a gamei sale de smartphone-uri...

Uncategorized12 ore ago

3 zile. 15 ani de Summer Well. Un weekend care ramane cu noi.

Summer Well si-a incheiat editia aniversara de 15 ani dupa trei zile in care muzica, arta, designul si energia publicului...

DiverseO zi ago

Eveniment parfumat la malul mării: Oriflame lansează două noi parfumuri de nișă create în colaborare cu Givaudan Paris la Hotel Carmen International

În această vară, parfumurile Top Scents by Oriflame se regăsesc într-unul dintre cele mai elegante decoruri de pe litoralul românesc. Pentru al...

UncategorizedO zi ago

Lens învinge PSG cu 1-0 și câștigă Supercupa Franței, deși a jucat peste 45 de minute în inferioritate numerică

Credit foto: Andrei Plesnilă Echipa Lens a obținut o victorie surprinzătoare cu 1-0 împotriva PSG în finala Supercupei Franței, disputată...

Diverse3 zile ago

Shaorma Fest 2026 are loc la Divertiland Water Park, lângă București, pe 26 și 27 septembrie

În toamna acestui an, România marchează o premieră națională: lansarea Shaorma Fest, primul festival dedicat exclusiv shaormei, cel mai apreciat street-food...

Uncategorized4 zile ago

Un singur telefon îți poate simplifica întreaga zi?

HONOR 600 Smart 5G combină autonomia extinsă, funcțiile inteligente și conectivitatea fără griji într-un smartphone accesibil   București, 14 august...

Diverse4 zile ago

ANALIZĂ NBI | Bucureștiul câștigă teren în CEE: prețuri competitive, ofertă limitată și potențial de convergență

Bucureștiul intră într-o nouă etapă de maturizare imobiliară. Diferența de preț față de principalele capitale din Europa Centrală și de...

Uncategorized4 zile ago

Aromaterapia acasă: cum creezi o atmosferă plăcută în fiecare cameră

Sursă imagine: https://www.pexels.com/ro-ro/@mareefe/   Mirosul este singurul simț care ajunge direct la sistemul limbic, zona creierului responsabilă cu emoțiile și...

Uncategorized4 zile ago

Suplimente pentru inimă – ce trebuie să știi despre magneziu, CoQ10 și omega-3

Sursa foto: Pexels.com  Mulți oameni ajung la cardiolog cu palpitații, fac Holter, EKG, analize și primesc același răspuns: „Totul e...

Uncategorized4 zile ago

Dezmembrări Citroen – piese originale pentru întreținerea și repararea mașinii

Citroen are o gamă foarte variată de autoturisme, de la modele compacte de oraș până la monovolume, SUV-uri și utilitare....

Uncategorized5 zile ago

evomag: cumpărăturile pentru școală încep cu două săptămâni mai devreme și se întind pe o perioadă mai lungă. 15% din vânzări sunt realizate înainte de jumătatea lunii august

Produsele cu valoare mai mare, precum laptopurile, tabletele, monitoarele și imprimantele, sunt cumpărate primele Numărul comenzilor achitate în rate a...

Uncategorized5 zile ago

Cum să eviți problemele centralei termice în plin sezon rece

Află de ce verificările periodice ISCIR, reparațiile prompte și punerea corectă în funcțiune a centralei termice te pot scuti de...

Uncategorized6 zile ago

HONOR lansează revoluționarul Robot Phone și deschide o nouă eră a filmării cu telefonul prin robotică și inteligență artificială

Primul smartphone din lume cu gimbal mecanic 4DoF* complet integrat, control inteligent al mișcării bazat pe AI și tehnologie de...

UncategorizedO săptămână ago

HONOR invită familiile la Big Little Festival 2026 și lansează un concurs cu premii pe Facebook și Instagram

București, 10 august 2026 –  HONOR anunță prezența la Big Little Festival 2026, unul dintre cele mai așteptate evenimente dedicate copiilor și...

DiverseO săptămână ago

Se lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro

Timișoara, 10 august 2026 – Peisajul editorial online din România se extinde cu patru noi publicații dedicate publicului feminin: BeautyCorner.ro,...

UncategorizedO săptămână ago

Detartraj în Sector 6 la Dentago: investiția în sănătatea ta

Descoperă cum un detartraj profesional la Dentago, Sector 6, poate preveni problemele gingivale și menține zâmbetul sănătos. Află de ce...

Termopane Ambient Plast Termopane Ambient Plast
Uncategorized2 săptămâni ago

Alege un producător local pentru termopane premium

Alegerea unor ferestre noi nu mai înseamnă doar schimbarea tâmplăriei vechi. Într-o perioadă în care eficiența energetică, confortul și durabilitatea...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR aduce fluxul de lucru cinematografic ARRI în universul creației pe mobil, odată cu lansarea noilor tehnologii de imagine

HONOR prezintă motorul de imagine AiMAGE construit pe arhitectura cip-dispozitiv-cloud, anunță înființarea unui laborator comun de tehnologie imagistică împreună cu...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cât durează încălzirea unui jacuzzi și ce poți face pentru a reduce timpul de așteptare?

Sursă imagine: https://www.magnific.com/   Încălzirea unui jacuzzi durează, de regulă, câteva ore, însă timpul exact depinde de volumul apei, temperatura...

Top Stiri Comisarul