Connect with us

Actualitate

EXCLUSIV Guvernul, avertizat să nu decidă suspendarea contractelor RCA, fără depunerea plăcuțelor de înmatriculare: Unii vor conduce și vor face daune de milioane de lei, iar riscul va fi sistemic – Pensii Private

Publicat

pe

Suspendarea contractelor RCA ale unor transportatori, fără obligația depunerii plăcuțelor de înmatriculare, a certificatului de înmatriculare şi a depozitării vehiculului în afara domeniului public va pune în pericol toată industria de asigurări, atenționează asigurătorii într-o scrisoare transmisă luni Guvernului, document obținut de HotNews.ro. Pentru a reduce costurile, unii vor cere suspendarea RCA, chiar dacă situaţia lor economică nu o impune și chiar fără a asigura retragerea temporară a vehiculului din trafic. Rezultatul ar putea fi daune de milioane de lei și un risc sistemic. Vezi integral în articol scrisoarea asigurătorilor privind pericolul suspendării RCA, dar și soluțiile propuse în schimb.

Informația pe scurt:

  • Biroul Asigurărorilor de Autovehicule din România (BAAR) și Uniunea asigurătorilor (UNSAR), au transmis luni Guvernului un document de poziție față de solicitările companiilor de transport privind suspendarea plății asigurărilor RCA în contextul pandemiei cu virusul COVID-19.
  • Asigurătorii ar fi de acord ca firmele de transport afectate să beneficieze de reduceri de genul măsurilor dispuse prin OUG 37/2020 prin care Guvernul a impus amânarea plății ratelor bancare. Altfel spus, ar fi de acord cu amânarea plății amânarea plății primelor de asigurare, însă cu garantarea plății primei de asigurare de către stat (exclus FGA sau BAAR).
  • Ar fi de acord și cu suspendarea polițelor RCA, însă doar în anumite condiții: numai pentru transportatorii care au mai mult de 80% din parcul auto în imposibilitate de funcţionare şi numai la cerere scrisă. Poliţele ar trebui trimise în original la asigurător, împreună cu cerere scrisă şi cu o declaraţie pe proprie răspundere privind imobilizarea vehiculelor și locaţia unde vor fi imobilizate. În plus, plăcuţele de înmatriculare ar trebui predate obligatoriu la DRCPIV.
  • Pericolul suspendării RCA fără depunerea plăcuțelor de înmatriculare: În lipsa aplicării unei proceduri de suspendare care să includă depunerea plăcuțelor de înmatriculare, a certificatului de înmatriculare şi a depozitării vehiculului în afara domeniului public, suspendarea nu produce efecte, vehiculul respectiv putând produce evenimente care vor trebui despăgubite din fondurile private ale industriei de asigurări.
  • Unii proprietari de vehicule persoane juridice, pentru a reduce costurile, vor solicita suspendarea poliţelor RCA chiar dacă situaţia lor economică nu o impune și chiar fără a asigura retragerea temporară a vehiculului din trafic. Aceste vehicule vor provoca daune, ale căror costuri pot fi de milioane de lei;
  • Efectul negativ posibil este de aproximativ 500 milioane lei pe trimestru, ţinând cont doar de severitate, frecvenţă și cheltuielile de lichidare și administrare a daunelor.
  • Se va pune o presiune foarte mare pe asigurătorii monocromi, care au un portofoliu/încasări de peste 90% doar din RCA, nu şi din alte linii de business – mai ales cele 2 companii care deţin deja peste 70% din piața RCA (n.a City Insurance și Euroins), ceea ce va genera un semnificativ risc sistemic.


Redăm mai jos integral documentul de poziție adresat de asigurători către Guvern:

Poziția industriei de asigurări față de solicitările companiilor de transport privind asigurarea obligatorie auto (RCA), în contextul pandemiei de SARS-CoV-2 – suspendare/prelungire valabilitate polițe

Context

  • Industria de transporturi solicită beneficii în dauna altor industrii: – facilităţi pentru creditele acordate de instituții de credit și instituţii financiare nebancare, posibilitatea suspendării tuturor tipurilor de împrumuturi dedicate persoanelor juridice – linie de credit, credit la termen, leasing financiar, leasing operațional pentru o perioadă de 9 luni, suspendarea polițelor de asigurare RCA, CASCO, CMR.
  • Totuşi, în ceea ce priveşte ponderea asigurărilor auto în structura de costuri a acestora, impactul primelor de asigurare din totalul costurilor este redus – până în maxim 2-3%, conform cifrelor comunicate de UNTRR, iar pentru asemenea sume se solicită schimbarea regulilor pentru o întreagă industrie (industria de asigurări) cu risc major de contagiune şi blocare a pieței și grave efecte la nivel structural economic. De asemenea, prin asemenea măsuri luate pe seama unui sector economic şi în detrimentul acestuia, se favorizează alte sectoare economice; în plus, în acest moment, la nivelul Parlamentului, există un proiect legisiativ ce vizează autovehiculele de transport marfă cu o capacitate maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care prevede ca acestea să fie scutite de taxa de drumuri și poduri, pentru acest proiect existând solicitarea să fie dezbătut în regim de urgenţă;
  • Există premisa relaxării restricţiiior în unele ţări europene – de exempiu Spania, Germania, Austria, Itaiia, ceea ce va reimpulsiona activitatea din sectorul de transporturi;
  • În schimb, industria de asigurări, care numără câteva zeci de mii de de angajaţi, incluzând şi intermediarii de asigurări (aceştia având, ia rândul lor, familii), nu beneficiază de nicio facilitate specială, iar diminuarea încasărilor din prime, care constituie principalele venituri ale industriei, va avea un impact negativ major asupra funcţionării companiilor din domeniu, existând riscul intrării în incapacitate de plată pentru unii;
  • Se va pune o presiune foarte mare pe asigurătorii monocromi, care au un portofoliu/încasări de peste 90% doar din RCA, nu şi din alte linii de business – mai ales cele 2 companii care deţin deja peste 70% din piața RCA (n.a City Insurance și Euroins), ceea ce va genera un semnificativ risc sistemic. În aceste condiţii, câteva mii de unități reparatoare nu vor mai putea primi bani pentru dosare, importatorii de piese nu vor primi sumele aferente comenzilor şi implicit distribuitorii și transportatorii vor suferi datorită imposibilităţii de achitare a facturilor cu impact în blocarea procesului de distribuţie şi transport. Pe cale de consecință, toţi păgubiții vor avea maşinile blocate, iar în final, situaţia va conduce la o inechitate în piaţă între cei care nu plătesc prime și păgubiții afectaţi în dreptul lor la despăgubire. De asemenea, va exista o îngreunare în procesul de decontare între companii, iar piaţa se va bloca;
  • Un alt element important îl reprezintă despăgubirile aferente vătămărilor corporale din accidentele rutiere, astfel că un blocaj în acest domeniu va afecta, pe de o parte, posibilitatea victimelor de a fi despăgubite ( aproximativ 150 milioane de euro pe an) precum şi imposibilitatea de decontare a costurilor de spitalizare în sistemul public de sănătate, de câteva zeci de milioane de euro pe an;
  • Faptul că asigurătorii nu au trimis angajați în şomaj tehnic şi plătesc în continuare salarii, impozite şi contribuţii sociale pentru salarii reprezintă un angajament al companiilor de asigurări în ceea ce priveşte susţinerea economiei româneşti şi degrevarea statului de povara preluării obigaţiilor pentru aceşti salariaţi. De asemenea, companiile s-au angajat să nu trimită oameni în somaj pentru o perioadă cât mai lungă, dar aceasta este influenţată în mod direct de o serie de indicatori printre care nivelul primelor subscrise şi al despăgubirilor plătite.
  • În prezent, din asigurările RCA se plătesc zilnic despăgubiri de aproape două milioane de euro şi lunar de peste 55 milioane de euro;
  • În ciuda pandemiei, industria de asigurări continuă să plătească daune şi a făcut eforturi considerabile în ultimele săptămâni pentru a putea să ofere fără întrerupere toate serviciile, trecând la operarea în sistem online, respectând astfel deciziile autorităţilor şi limitând propagarea virusului COVlD-19.
  • Pe scurt: companiile de asigurări sunt deschise în a dialoga cu clienții lor şi în a găsi soluţii punctuale, aceasta fiind soluţia pe care multe ţări europene au ales-o deja;
  • Circa 20% din polițele RCA sunt încheiate pe o perioadă de o lună, ceea ce înseamnă că multe au expirat deja de la declararea stării de urgenţă sau o vor face în curând. Cel mai probabil, ele nu au mai fost reînnoite (ceea ce este contrar legislației). Aşadar, suspendarea pentru toate persoanele juridice printr-un act normativ, fără elemente de analiză temeinică şi de nuanțare, nu ar avea niciun impact în aceste cazuri – deci ar fi o măsură nejustificată ca amplitudine, neproporţională şi cu un risc major pentru societate în ansamblu, putând afecta negativ toate categoriile de persoane păgubite;
  • Trebuie avut în vedere faptul că unii proprietari de vehicule persoane juridice, pentru a reduce costurile, vor solicita suspendarea poliţelor RCA chiar dacă situaţia lor economică nu o impune și chiar fără a asigura retragerea temporară a vehiculului din trafic. Aceste vehicule vor provoca daune, ale căror costuri pot fi de milioane de lei;
  • Suspendarea asigurării RCA fără depunerea plăcuţelor de înmatriculare contravine atât legislaţiei europene în vigoare, cât și celei româneşti. Chiar şi în cazul stării de urgenţă, aceste acte normative sunt în vigoare și se aplică.


Important – elemente tehnice tehnice privind plata despăgubirilor RCA

  • În caz de daune produse unor terţi (acesta fiind specificul asigurării RCA), Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România intervine pentru vehicule cu asigurarea RCA suspendată conform art. 33 alin.(1) lit.c) din Legea 132/2017, iar despăgubirile se achită din Fondul Naţional de Protecţie;
  • Fondul Naţional de Protecţie (FNP) gestionat de BAAR nu se va putea alimenta pentru a face faţă cererilor de despăgubire aferente neasiguraţilor, în condițiile în care volumul de prime generat de piaţa RCA va scădea, alimentarea acestuia fiind făcută prin prelevarea unei cote de 4,5% din aceste prime. Este important de menţionat că numărul dosarelor aferente accidentelor produse de persoane neasigurate a crescut permanent în anii precedenţi ajungând să coste în 2019 pate 16 milioane de euro.
  • Mai trebuie subliniat şi faptul că pentru falimentele ASTRA şi Carpatica, s-au plătit din FNP până în prezent cca. 100 milioane euro, existând daune avizate şi care trebuie plătite în continuare de cca, 50-60 milioane de euro.
  • Practic, companiile de asigurare vor subvenţiona alte sectoare de activitate, ceea ce contravine legilor economiei de piaţă. Este situaţie de urgenţă, într-adevăr, însă trebuie să nu se ţină cont doar de o industrie, mai ales că rata daunei combinate pe segmentul RCA depăşeşte constant 100%, aşadar înregistrează pierderi şi fără a mai exista alte intervenţii nefavorabile acestui segment;
  • Fondul de Garantare a Asiguraţilor, destinat acoperirii falimentelor asigurătorilor, dar plafonat până la 450.000 lei, nu se va putea alimenta pentru acelasi motiv;
  • Vor exista probleme majore în cash flow, mai ales ţinând cont de faptul că această măsură induce obligaţii şi costuri administrative suplimentare pentru asigurători, iar dosarele de daună vor trebui plătite în continuare – atât direct, cât şi pentru cei neasiguraţi sau aflaţi în insolvenţă (Astra, Carpatica) prin BAAR şi/sau FGA;
  • Nu doar industria de asigurări va avea probleme funcţionale ci, aşa cum s-a arătat şi mai sus, inclusiv industria de reparaţii, furnizorii de piese, vopsea şi elemente specifice reparațiilor, distribuţia de piese, precum și transportul acestora.
  • O valoare precisă a impactului financiar negativ în toate aceste industrii este dificil de estimat însă putem vorbi de sute de milioane de euro precum și de zeci de mii de angajaţi cu risc de pierdere a locului de muncă care în final se va repercuta în bugetul de stat şi al asigurărilor sociale de stat;
  • De asemenea, imposibilitatea plăţii despăgubirilor poate duce la un efect dezastruos pe străzi în cazul unor accidente rutiere care nu ar mai putea fi despăgubite în baza unor poliţe valide.


Soluții propuse

Pentru evitarea intrării în colaps a pieţei de asigurări şi sprijinirea sectorului de transporturi persoane și, eventual, mărfuri, propunem să se opteze pentru una din următoarele soluţii:

  • 1. Reduceri de taxe pentru categoriile de transportatori afectate (TVA sau alte taxe percepute de stat prin similitudine cu măsurile dispuse prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 37/2020 privind amânarea la plată a ratelor aferente creditelor bancare).
    Astfel, se poate adopta o măsură asemănătoare în cazul plăţii primelor de asigurare, cu îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art.6 din OUG nr.37/2020, însă cu garantarea plăţii primei de asigurare de către stat (exclus FGA sau BAAR), în termen de maximum 2 luni de la încetarea stării de urgenţă. Aceasta soluţie ar putea fi cea care ar avea cele mai mici efecte negative în întreaga funcţionare economică.
  • 2. Facilităţi acordate industriei de asigurări – Măsuri de sprijinire a asigurătorilor care, prin încasarea întârziată a primelor, au pierderi – respectiv să nu mai achite parte din taxele către Autoritatea pentru Supraveghere Financiară sau să le achite doar după încasarea primelor de asigurare cu plata amânată. În condiţiile înregistrării unor pierderi de aproximativ 2 milioane de euro zilnic, sumele ar putea fi subvenţionate/acoperite de la bugetul de stat.
  • 3. Amânarea la plată a ratelor pentru transportatori – Această soluţie, împreună cu amânarea plăţii primelor în cazul reînnoirii poliţelor, poate fi aplicată de către asigurători în cazul oferirii de către stat a unei garanții de plată. Considerăm că principalul efect al unei astfel de soluţii va fi reducerea presiunii exercitate de cheltuielile cu asigurarea în bugetul transportatorilor.
  • 4. Reglarea naturală a pieţei – În măsura în care în această perioadă unii asiguraţi RCA nu vor înregistra daune pe polița RCA, ca efect al restrângerii mobilităţii, aceștia vor putea beneficia automat în anul următor de asigurare de avantajele pe care sistemul bonus/malus le oferă clienţilor ca urmare a îmbunătăţirii clasei de bonus, respectiv costuri cu primele de asigurare mai mici decât în cazul în care ar fi produs daune în anul anterior de asigurare.
  • 5. Suspendarea numai a poliţelor cu valabilitate de 12 luni fără daune produse sau avizate:
    – Singurii care au dreptul la suspendare sunt transportatorii care au mai mult de 80% din parcul auto în imposibilitate de funcţionare şi numai la cerere scrisă. Poliţele sunt trimise în original la asigurător, împreună cu cerere scrisă şi cu o declaraţie pe proprie răspundere privind imobilizarea vehiculelor și locaţia unde vor fi imobilizate.

    – Plăcuţele de înmatriculare se predau obligatoriu la DRCPIV. Vehiculul se imobilizează pe un domeniu privat (garaj, parcare etc.) indicat în declaraţia pe propria răspundere la care asigurătorii şi autorităţile să aibă acces oricând.

    – Suspendarea nu funcţionează retroactiv și este valabilă doar după aprobarea de către asigurătorul RCA, în baza cererii scrise depusă de reprezentantul legal al asiguratului.

    – Suspendarea este valabilă doar pe perioada solicitată prin cerere, dar nu mai târziu de sfârşitul perioadei stării de urgenţă, pe multiplu de luni.

    – Suspendarea este valabilă doar pentru autovehiculele aliate pe teritoriul României la data cererii de suspendare şi ale căror numere de înmatriculare au fost depuse la DRCPIV.

    – Conducerea unui autovehicul cu polița suspendată constituie infracţiune atât pentru conducătorul auto, cât și pentru reprezentanţii legali ai deţinătorului respectivului vehicul, precum și pentru trasportatorul persoană juridică deţinătoare sau utilizator (dacă este vehicul în leasing) şi se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea dreptului de a mai conduce în cazul persoanelor fizice, retragerea licenţei de transport pe o perioadă de 1 an pentru transportatorul proprietar/utilizator.

    – Extinderea dreptului de regres pentru recuperarea despăgubirii, pe lângă conducătorul auto vinovat şi împotriva deținătorului poliţei (proprietar sau utilizator în cazul leasing-ului), a reprezentantului legal al persoanei juridice, după caz, iar răspunderea pentru rambursarea despăgubirii să fie solidară între toate aceste persoane.

    – Costurile de reparaţie pentru evenimentele produse nu pot depăşi costurile de reparație ale unui service de reprezentanţă pe toată durata de suspendare a poliţelor.
  • În lipsa aplicării unei proceduri de suspendare care să includă depunerea plăcuțelor de înmatriculare, a certificatului de înmatriculare şi a depozitării vehiculului în afara domeniului public, suspendarea nu produce efecte, vehiculul respectiv putând produce evenimente care vor trebui despăgubite din fondurile private ale industriei de asigurări.
  • Efectul negativ posibil este de aproximativ 500 milioane lei pe trimestru, ţinând cont doar de severitate, frecvenţă și cheltuielile de lichidare și administrare a daunelor, acesta fiind doar efectul direct în contul de profit și pierdere al sectorului de asigurări.
  • În plus, toți reasigurătorii ar putea suspenda efectele tratatelor, respectiv daunele, inclusiv cele acoperite de tratatele de tip excedent de daună, astfel încât acestea ar trebui suportate din fondurile proprii ale asigurătorilor.
  • Un astfel de stres asupra fondurilor proprii ar putea genera un grad de acoperire subunitar al cerințelor de capital de solvabilitate, astfel încât va trebui să fie luată în calcul o eventuală recapitallzare din fonduri publice a unor asigurători, atât timp cât se propune acoperirea unor pierderi dintr-un sector economic cu bani privați dintr-un alt sector.
  • De asemenea, trebuie ținut cont de faptul că pentru evidenţă şi raportări vor fi necesare modificări urgente în programele de evidență polițe ceea ce va presupune costuri de administrare suplimentare pentru asigurătorlii RCA și o perioadă de timp pentru realizarea modificărilor şi verificarea funcţionalităţii programelor modificate, sens în care se impune şi prorogarea de către ASF a termenelor de raportare privind clasa 10.


În concluzie

Faţă de toate cele de mai sus, se poate observa că un eventual sprijin pentru cca. 3% din costurile operaționale pentru industria transporturilor în alte condiții decât cele propuse prin prezenta poate atrage următoarele efecte:

  • 1. Destabilizarea gravă (posibil iremediabilă) a fluxurilor financiare a companiilor de asigurare care au un portofoliu mare de asigurări RCA care ar putea atrage un efect de domino pentru întreaga piață de profil.
  • 2. Destabilizarea fluxurilor financiare în industria intermediarilor de asigurări, cea a unităţilor reparatoare şi a importatorilor și distribuitorilor de piese.
  • 3. Această destabilizare poate atrage efecte în cascadă și asupra companiilor de asigurări compozite, care practică și alte linii de business în afară de RCA, aducând grave prejudicii în contextul în care o mare parte dintre acestea asigură riscuri catastrofale, degrevând astfel bugetul statului de potențiale despăgubiri plătite.
  • 4. subvenţionarea industriei de transporturi pe seama altor sectoare economice private (asigurări, unităţi reparatoare).
  • 5. Defavorizarea unui segment foarte important al sectorului financiar, industria de asigurări fiind singura pentru care se propune să subvenționeze o altă industrie, în condițiile în care pentru niciuna dintre celelalte componente ale sectorului financiar nu s-a vorbit de o exonerare totală în ceea ce privește plata obligațiilor (rate pentru împrumuturi la bănci, leasinguri financiare sau operaționale etc,) ci doar de o amânare la plată, atât în relația cu clienții peroane fizice, cât și cu persoanele juridice.
  • 6. Impactarea persoanelor fizice atât în calitatea de angajaţi în cadrul industriilor afectate, dar şi în calitate de păgubiţi atât pentru prejudicii materiale dar şi în cazul vătămărilor corporale ori decesuri.
  • 7. Impactarea persoanelor juridice care au la un moment dat calitatea de păgubit şi care, dincolo de impactul economic negativ generat de întreruperea/suspendarea activităţii ca efect al declarării stării de urgenţă, ar putea fi nevoiți să suporte și prejudiciile provocate de avarierea/distrugerea bunurilor proprii de către un autovehicul neasigurat RCA.

Proiestul final transmis Guvernului de către ASF permite suspendarea contractelor RCA fără depunerea plăcuțelor de înmatriculare

În ciuda acestor avertismente, proiectul final transmis joi de ASF către Guvern va permite suspendarea contractelor RCA fără depunerea plăcuțelor de înmatriculare. Contractele de asigurare RCA încheiate pentru perioade de 6 sau 12 luni de către anumite firme de transport, care și-au achitat integral asigurarea ori nu au rate de primă restante, vor putea fi suspendate pe perioada stării de urgență, arată un proiect al ASF transmis joi către Guvern și obținut de HotNews.ro. Contractul va fi suspendat la cerere o singură dată, în baza unei declarații pe proprie răspundere.

Deși inițial s-a vorbit că suspendarea contractelor RCA să se aplice firmelor de transport marfă și persoane, mașinilor de la școlile de conducere, celor de taxi și rent a car, a căror activitate a fost afectată din cauza interdicțiilor de circulație impuse de criza COVID-19, proiectul obținut de HotNews.ro nu are completat obiectul de activitate al persoanelor juridice, decizia urmând a fi luată de Guvern, au declarat joi pentru HotNews.ro surse apropiate procesului de elaborare a acestui proiect.

Asigurații care vor solicita suspendarea contractului RCA vor trebui să declare pe proprie răspundere că autovehiculul/autovehiculele îndeplinește/îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) autovehiculul/autovehiculele se află pe teritoriul României;
b) autovehiculul/autovehiculele a/au fost imobilizat/e într-un spațiu delimitat, în afara domeniului public;
c) autovehiculul/autovehiculele nu a/nu au produs daune începând cu data instituirii stării de urgență.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized15 ore ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized15 ore ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized16 ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

Uncategorized2 zile ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse5 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized6 zile ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized6 zile ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorized6 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic7 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

UncategorizedO săptămână ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

UncategorizedO săptămână ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Top Stiri Comisarul