Connect with us

Actualitate

La „Matei Balș” a început tratamentul cu plasmă și Remdesivir al pacienților cu COVID-19 – Coronavirus

Publicat

pe

Medicii i-au administrat tratament cu plasmă unui pacient aflat la secţia de Terapie Intensivă a Institutului de Boli Infecţioase „Prof. Matei Balş” din Bucureşti, a anunţat joi managerul unităţii medicale, prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel.

Potrivit acestuia, în cursul zilei de joi, un alt pacient a fost tratat cu medicamentul Remdesivir, cunoscut pentru rezultatele bune împotriva COVID-19.

„Am administrat plasmă de convalescenţă la un pacient din Terapie Intensivă. (…) Se practică doar în Terapia Intensivă, nu se practică pe secţii obişnuite. Programul a demarat, a fost pus în practică. (…) Toate lucrurile funcţionează în conformitate cu tot ce trebuie din punct de vedere legal, avem cadrul legislativ şi am trecut la administrarea ei. În momentul în care avem cazuri severe, punem la bătaie toate mijloacele terapeutice de care dispunem. Am tratat şi primul pacient cu Remdesivir”, a declarat profesorul Streinu-Cercel, în cadrul unei emisiuni a postului TV Digi 24.

El a arătat că tratamentul cu plasmă nu incumbă riscuri, pentru că pacientul primeşte o cantitate de anticorpi care să-l ajute în lupta cu boala.

„Utilizarea de plasmă la pacienţi este ultracunoscută. (…) Incumbă un beneficiu terapeutic, pentru că, cel puţin teoretic, această plasmă ar trebui să-i aducă pacientului respectiv o cantitate de anticorpi care să îl ajute în bătălia cu virusul. Deci, numai lucruri bune, riscuri, nu. (…) Sunt respectate întru totul procedurile de utilizare a unui produs biologic activ”, a explicat Streinu-Cercel.

În ceea ce priveşte apariţia unui vaccin împotriva noului coronavirus, Streinu-Cercel a estimat că acesta ar putea fi disponibil în a doua parte a anului 2021.

„Dacă vorbim de un vaccin, atunci probabil că va exista o politică la nivel internaţional de o linie de producţie dedicată, în aşa fel încât numărul de vaccinuri să fie asigurat într-o cantitate cât mai mare, la nivel naţional. Această repartiţie presupun că se va face în funcţie de ce s-a întâmplat în episodul actual. Cum se ia în calcul treaba asta? Trebuie să faci, în primul rând, o evaluare în populaţie, să vezi cam câţi oameni au trecut prin infecţie. Dacă ai un număr mare care au trecut prin infecţie, atunci poţi să iei o cantitate mai mică de vaccin. Dacă ai un număr mic de persoane care au trecut prin infecţie şi ai un număr mare de persoane receptoare, atunci îţi trebuie o cantitate mai mare de vaccin şi de abia de acolo începi să te gândeşti la grupele de vârstă, cum le iei, cum le aşezi şi ce faci”, a arătat managerul Institutului „Matei Balş”.

Referindu-se la perioada imediat următoare, prof. Adrian Streinu-Cercel a reiterat importanţa respectării măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

Sursa: Agerpres

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

UncategorizedO zi ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

DiverseO zi ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

UncategorizedO zi ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse3 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized4 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized4 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized6 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul