Connect with us

Actualitate

Cetăţenii ţărilor puternic afectate de Covid-19, cei mai critici faţă de lideri / Cine sunt cei mai mulțumiți (sondaj) – Coronavirus

Publicat

pe

Cetăţenii ţărilor cel mai puternic afectate de pandemia de Covid-19 sunt de asemenea, în general, cei mai pesimişti şi mai puţin satisfăcuţi de acţiunile guvernelor lor în combaterea crizei sanitare, relevă rezultatele unei anchete internaţionale publicate sâmbătă, potrivit Agerpres, care citează AFP.

Dintre cetăţenii celor şapte ţări cuprinse în ancheta realizată de Institutul Ipsos pentru un centru de cercetare politică francez, CEVIPOF, şi mai mulţi parteneri internaţionali, francezii, britanicii şi italieni sunt astfel cei mai critici faţă de liderii lor şi se arată cei mai pesimişti.

Cel mai slab clasat este preşedintele francez Emmanuel Macron, ale cărui acţiuni nu satisfac 42% dintre concetăţenii săi, primind o notă de 4,1 (pe o scară de la 0 la 10).

În fruntea tabelului se plasează şefa guvernului din Noua Zeelandă, Jacinda Ardern, cu o notă de 7,8, numai 7% din cei chestionaţi declarându-se nemulţumiţi.

Urmează cancelarul federal austriac Sebastian Kurz, cu nota 6,8 (11% nemulţumiţi) şi cancelarul german Angela Merkel, cu nota 6 (20% nemulţumiţi).

Cu scoruri mai mici de 6 sunt liderii britanic Boris Johnson (5,6), italian Giuseppe Conte (5,5) şi suedez Stefan Lofven (5,2).

Tot în Franţa modul în care este gestionată criza de către guvern atrage cea mai mare cotă de nemulţumiţi (62%), comparativ cu 9% în Noua Zeelandă. În Italia cota de nemulţumiţi este de 45%, în Marea Britanie – 39%, Suedia, ţară care nu a introdus măsuri de izolare – 30% şi Germania – 26%.

Cota de pesimism în privinţa viitorului ţării este invers proporţională cu încrederea acordată liderilor: 43% se declară pesimişti în Franţa, în timp ce în Noua Zeelandă cota este de doar 6%. În Italia procentul este de 34%, în Marea Britanie – 29%, Suedia – 21%, Germania – 19%, Austria – 13%.

Însă, indiferent de nivelul de optimism, peste tot, marea majoritatea a celor chestionaţi consideră că efectele epidemiei sunt grave atât pentru sănătate, cât şi pentru economie.

Sondajele au fost realizate în cele şapte ţări (Franţa, Germania, Marea Britanie, Austria, Suedia şi Noua-Zeelandă) în intervalul 16-24 aprilie, pe eşantioane reprezentative de populaţie (metoda cotelor), de circa 1.000 de persoane sau mai multe în fiecare ţară, intervievate online prin sistemul Access Panel al Ipsos.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse2 zile ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

Actualitate3 zile ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
Social3 zile ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

Uncategorized3 zile ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

Uncategorized3 zile ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Uncategorized3 zile ago

Romanian Security Fair a luat startul în forță la Romexpo

BUCUREȘTI,15 octombrie 2026 – Romanian Security Fair 2026 a luat startul ieri, pe 14 octombrie, la Romexpo, unde, timp de...

Uncategorized3 zile ago

Commerce Innovation Summit 2026: Pe 19 octombrie aflăm ce funcționează cu adevărat în retail, eCommerce și payments în era AI.

Building Smart in the Age of AI – cea de-a treia ediție a summitului organizat de NETOPIA Payments are loc...

Diverse4 zile ago

De la solarii la căsuțe metalice de grădină: BACAS își extinde gama de produse

BACAS, compania din Alexandria cunoscută pentru producția și comercializarea solariilor și serelor, își diversifică oferta și introduce o nouă categorie...

Diverse4 zile ago

De ce renovarea unei clădiri poate fi mai complicată decât construirea uneia de la zero

La prima vedere, pare logic: dacă o clădire există deja, renovarea ei ar trebui să fie mai simplă decât construirea...

Uncategorized5 zile ago

3 din 4 români amână tratamentele stomatologice. Peste o treime lasă problemele dentare nerezolvate mai mult de un an

62% dintre respondenți spun că au amânat de mai multe ori vizita la stomatolog sau începerea unui tratament Costul este...

Uncategorized6 zile ago

De la cursuri și ședințe la organizarea taskurilor: cum poate o tabletă să simplifice o zi aglomerată

HONOR Pad 20 reunește funcții pentru multitasking și organizare, un ecran 3K de 12,1 inci și o baterie de 10.100...

Construcții Erbașu Construcții Erbașu
DiverseO săptămână ago

O nouă legătură între Prahova și Brașov. Proiectul Construcții Erbașu poate deveni alternativă la DN1

Între Valea Doftanei și Brădet, Construcții Erbașu modernizează unul dintre cele mai dificile drumuri montane aflate în lucru în România....

Hyundai Hyundai
DiverseO săptămână ago

Hyundai accelerează electrificarea și pregătește noi lansări pe piața europeană

Hyundai își consolidează poziția pe piața auto din România și continuă investițiile în electrificare, tehnologii moderne și diversificarea gamei de...

DiverseO săptămână ago

Cum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el

Cum alegi un parfum premium? Ghid pentru sezonul rece Există parfumuri pe care le uiți până ajungi acasă și parfumuri...

UncategorizedO săptămână ago

Wegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026

Tratamentul cu semaglutidă a redus conținutul mediu de grăsime din ficat cu aproape două treimi, după 72 de săptămâni, potrivit...

Social2 săptămâni ago

Ce obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?

Pregătirea unei persoane pentru înmormântare vine cu o mulțime de detalii despre care familia află, de multe ori, chiar în...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cinci idei pentru a surprinde mai bine lumina de toamnă în fotografiile realizate cu telefonul

Cum te ajută seria HONOR 600 și funcțiile bazate pe AI să pui în valoare culorile și atmosfera orei de...

Diverse2 săptămâni ago

Harta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România

Cine deține, de fapt, o firmă? Ce alte companii mai controlează aceiași oameni? A intrat vreodată în insolvență sau are...

Uncategorized2 săptămâni ago

Axis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov

BUCUREȘTI, 23 septembrie 2026 – Axis Communications a organizat, în perioada 22–23 septembrie, la Snagov, Axis BootCamp 2026, un eveniment construit...

Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele? Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
Diverse2 săptămâni ago

Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?

O recenzie de o stea se scrie de obicei la nervi, în parcarea aeroportului, cu bagajele la picioare și cu...

Top Stiri Comisarul