Potrivit unui studiu al Institutului Paster, Franța s-a confruntat cu propria mutație a coronavirusului care a ucis peste 250.000 de persoane la nivel mondial. Acesta sugerează că de fapt guvernul a avut succes în a izola și preveni răspândirea tulpinii COVID-19 care a circulat în Italia și China.
Dezastrul din Franța, unde în jur de 25.000 de oameni și-au pierdut viața, este cauzat de mutația care a circulat preponderent fără a prezenta simptome evidente în nordul țării de la mijlocul până înspre sfârșitul lunii ianuarie, potrivit studiului.
Concluziile institutului sugerează că guvernul a luptat cu un inamic care se afla în interiorul granițelor franceze mult mai devreme decât se credea inițial, făcând eforturile de a preveni răspândirea sa mult mai dificile.
Însă sprijinul public pentru executivul președintelui Emmanuel Macron a scăzut de la izbucnirea pandemiei, un sondaj de opinie arătând că 62% din cei chestionați cred că guvernul este incapabil să izoleze virusul.
Această lipsă de încredere vine într-un moment prost pentru guvern, pe măsură ce acesta își asumă dificila sarcină de a relaxa măsurile de izolare începând de la 11 mai.
În Statele Unite și Marea Britanie, unde eșecurile autorităților și deficiențele de comunicare au fost mult mai serioase și frecvente, largi secțiuni ale opiniei publice rămân încrezătoare și chiar entuziasmate.
Nu același lucru se poate spune și despre Franța, fiind o chestiune ce ține de caracterul național și un simț al excepționalismului francez.
Francezii sunt rareori mulțumiți de acțiunile liderilor lor și dată fiind volatilitatea crizei COVID-19, au fost destule de criticat.
În jur de 11 milioane de francezi primesc din partea statului 80% din salariul lor obișnuit
Nu este ca și cum guvernul francez nu merită o parte din critici. Macron a fost ezitant în impunerea carantinei, întârziind adoptarea măsurii cu cel puțin o săptămână. Autoritățile au fost de asemenea lamentabil de lente în creșterea capacității de testare și asigurării măștilor de protecție și a altor echipamente necesare personalului medical.
Însă guvernul Macron a gestionat rezonabil de bine în gestionarea unei crize fără precedent, puțin înțelese și mereu schimbătoare. Măsurile luate de la izbucnirea pandemiei pe teritoriul național au plasat Franța cu mult înaintea unora din vecinii ei în ceea ce privește atenuarea impactului COVID-19.
De exemplu, Franța a fost prima țară care a elaborat un pachet de asistență economică generos atât pentru mediul de afaceri cât și indivizi. În jur de 11 milioane de francezi primesc acum din partea statului cel puțin 80% din salariul lor obișnuit.
Autoritățile au fost ingenioase în reechiparea trenurilor de mare viteză pentru a muta pacienții foarte bolnavi în spitalele din zonele relativ neafectate de pandemie și au reușit în mare să izoleze virusul în nordul și estul țării.
Cu toate acestea, atmosfera în țară, nu doar pe social media ci și în presa tradițională, este vicios de ostilă, nu doar critică. Teoriile conspiraționiste abundă și chiar și micile greșeli sau schimbările de direcție atrag acuzații din partea politicienilor opoziției că guvernul „minte”.
„Omul nimănui”
Peste 30 de plângeri penale au fost formulate împotriva premierului, ministrului sănătății și a altor politicieni pentru presupuse neglijențe în combaterea pandemiei.
Săptămâna trecută Senatul a votat împotriva unei relaxări progresive a carantinei începând cu data de 11 mai. Votul a fost doar simbolic dar cu un scop concret: slăbirea și mai mare a încrederii în guvern.
Pentru Macron problema este exacerbată de faptul că nu beneficiază de niciun fel de sprijin necondiționat ca alți lideri: nu are pe nimeni să spună „este omul nostru, indiferent că are dreptate sau greșește”.
Ajungând la putere din afara partidelor tradiționale dominante, este „omul” nimănui și pentru majoritatea țării nu are niciodată dreptate și mereu greșește. Dar există și un factor mai profund: tendința francezilor de a vedea totul ca o chestiune de trădare, conspirație și rușine națională.
Dreapta arată la lipsa paturilor de spital ca fiind emblematică pentru putreziciunea de la baza voinței și spiritului național. Politicienii de stânga insistă că este consecința ultraliberalismului care ar fi distrus statul francez (care de fapt cheltuie 8% din PIB pe sistemul de sănătate, mai mult decât majoritatea statelor membre UE).
Adevărul este că declinul numărului paturilor din spitalele franceze este rezultatul politicilor implementate atât de guvernele de stânga cât și cele de dreapta pentru a se conforma schimbărilor în medicina modernă din ultimii zeci de ani.
„Strania înfrângere”
În pofida neajunsurilor, sistemul de terapie intensivă francez a reușit să încaseze toate loviturile care au venit în direcția sa în ultimele șase săptămâni, cu ingeniozitate și ajutor de la vecini.
Aproape fiecare guvern a greșit unele lucruri în prezenta criză, unele mai grav decât altele. Dar în nicio altă țară nu există o asemenea discrepanță între ceea ce autoritățile au făcut bine și multitudinea de critici aruncate înspre ele de clasa politică și media tradițională.
Comentatorii, atât de pe stânga cât și dreapta, au comparat răspunsul Franței la pandemia COVID-19 cu „strania înfrângere” în fața Germaniei în 1940 – un termen inventat de istoricul francez Marc Bloch care a argumentat că ostilitatea reciprocă între stânga și dreapta politică din anii 30 a creat un defetism în Franța care a făcut victoria germană posibilă.
Este absurd să fie comparat răspunsul francez la criza COVID-19, cu toate neajunsurile sale, cu calamnitatea militară din 1940.
Dar avertismentul lui Bloch despre apetitul Franței pentru sloganuri absolutiste, supraanalize într-o manieră partizană și autodenigratoare rămâne la fel de valid ca oricând.
