Criza Covid-19 este al treilea șoc major suferit de sistemul global în secolul 21, după atentatele teroriste din 2001 și criza financiară din 2008. Suspectez că e de departe și cel mai semnificativ dintre ele, scrie Lawrence H. Summers (profesor și fost președinte al Universității Harvard, fost consilier economic șef al președintelui Obama, fost economist șef al Băncii Mondiale) în Financial Times, preluat de Rador. Deși evenimentele anterioare vor figura și ele în manualele de istoriei, atât 9/11 cât și falimentul Lehman Brothers se vor estompa în timp în memoria populară. Din contră, cred eu, criza coronavirusului va continua să fie considerată un eveniment crucial vreme de generații de acum înainte.
Viitorii studenți vor învăța despre efectele ei directe și despre întrebările extrem de importante pe care le ridică tot așa cum studenții de azi învață despre asasinarea arhiducelui în 1914, crahul bursier din 1929 ori Conferința de la Munchen din 1938. Aceste evenimente au fost semnificative, însă importanța lor istorică rezidă în definitiv în ceea ce a urmat după ele.
Criza actuală este un eveniment global major prin prisma impactului ei. Să luăm perspectiva americană. Aproape cu siguranță vor muri de Covid-19 mai mulți americani decât au murit în toate conflictele militare din ultimii 70 de ani. Unele estimări respectabile afirmă că ar putea muri mai mulți decât în toate războaiele secolului 20. Pierderile de locuri de muncă din primăvara aceasta au survenit într-un ritm considerabil mai rapid decât în oricare alt moment al istoriei, iar numeroase prognoze consideră că șomajul se va menține vreme de doi ani la cote mai ridicate decât maximul atins după Marea Criză. În timp ce scriu aceste rânduri într-un orășel pe care nu l-am mai părăsit de două luni, bănuiesc că nici un eveniment de după războiul civil [american (1861-5) – n.trad.] nu a schimbat viețile atât de multor familii.
Acum o lună ar fi fost rezonabil să presupui că decesele, pierderile economice și perturbările sociale vor fi trecătoare. Un lucru care astăzi pare mult mai puțin plauzibil. SUA au făcut tot ce au putut (deși, cu siguranță, nu și tot ce ar fi putut face) pentru a se închide în carantină, deja de două luni acum, și nu au reușit să aducă decesele sub pragul de 1.000 pe zi. Cea mai mare parte a țării începe acum să renunțe la politicile de izolare. Lucruri similare se petrec și într-o mare parte a Europei, iar în țările cu povești de succes, cum sunt Singapore, Coreea de Sud și Germania, au fost depistate noi focare. Acum pare foarte plauzibil că în Occident nu va exista o ameliorare de durată a actualei situații.
Oricât de semnificative ar fi aceste evenimente, ceea ce prevestesc ele este chiar mai important, din două puncte de vedere.
În primul rând, se pare că trăim o tranziție formidabilă în ceea ce privește activitățile guvernelor. Din perspectivă istorică, cea mai mare amenințare la adresa vieții și siguranței omului de rând a venit fie de la disfuncționalități ale guvernării interne – dezordine sau tiranie -, fie de la puteri străine ostile. Această realitate a influențat modul în care au fost proiectate instituțiile politice interne și internaționale. Un progres s-a realizat. Nu numai că am evitat o repetare a războaielor mondiale, dar șansele ca un individ oarecare să moară de o moarte violentă sunt în prezent cam de cinci ori mai mici decât acum o jumătate de secol.
Concomitent, riscuri care în esența lor sunt externe pentru toate statele și-au mărit relevanța și au ajuns să le depășească pe cele tradiționale. Schimbarea climei amenință să ne înghită în timp pe toți. SIDA, Ebola, MERS, SARS și, acum, Covid-19 par să indice că pandemiile se vor repeta cu o oarecare frecvență. Apoi mai sunt și terorismul, tulburările care pot declanșa dislocări de refugiați în masă și instabilitatea financiară. Ne confruntăm de asemenea și cu provocări ce derivă din noi progrese realizate în domeniul inteligenței artificiale și tehnologiei informaționale. Coronavirusul contribuie la apariția unei lumi în care securitatea depinde mai mult de depășirea unui nivel anume de cooperare cu aliații și adversarii deopotrivă decât de menținerea unei balanțe a puterii.
A doua modalitate prin care Covid-19 ar putea marca o tranziție este o îndepărtare de conducerea occidentală democratică a sistemului global. Prestația guvernului american în cursul crizei a fost dezastruoasă. Nu au fost îndeplinite sarcini elementare, cum ar fi asigurarea disponibilității măștilor pentru cadrele medicale care tratează bolnavii. Planificarea pe termen mediu a strălucit prin absența ei. La Casa Albă au fost ignorate protocoale de securitate elementare, periclitându-se siguranța conducerii țării.
Și totuși, în pofida tuturor eșecurilor evidente ale administrației Trump, SUA nu au avut o prestație chiar atât de slabă, comparativ cu restul Occidentului. Regatul Unit, Franța, Spania, Italia și multe alte țări au toate o rată a deceselor de Covid-19 per capita cu mult peste cea a SUA. În antiteză, China, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan și Thailanda au toate rate ale mortalității cu mult sub 5% din nivelul celei din SUA. Iar ideea că China va iniția un pod aerian pentru a trimite echipamente medicale esențiale în SUA ar fi fost de neimaginat chiar și cu numai un an în urmă.
Dacă secolul 21 se va dovedi a fi un secol asiatic, tot așa cum secolul 20 a fost unul american, pandemia ar putea foarte bine rămâne în memorie drept punctul de cotitură. Trăim acum nu numai niște evenimente dramatice, ci și un lucru care e foarte probabil să fie o răspântie a istoriei.
