Connect with us

Actualitate

Sondaj IMAS: Peste jumătate dintre români cred că școlile n-ar trebui redeschise nici în septembrie, dacă ritmul de infectare cu noul coronavirus se menține – Educatie

Comisarul

Publicat

pe

​Mai mult de jumătate dintre români consideră că școlile nu ar trebui redeschise nici în septembrie, dacă atunci vom avea același ritm al infectărilor cu coronavirus ca în prezent, indică cel mai recent barometru IMAS, realizat la comanda Europa FM.

Mai exact, 55,% dintre respondenți nu ar vrea să fie reluate cursurile în unitățile de învățământ în aceste condiții, în vreme ce 39,6% ar fi de acord.

Tema se află în analiză la Ministerul Educației.

De asemenea, 30% dintre români declară că cea mai mare temere a lor este infectarea cu noul coronavirus, a lor sau a altcuiva din familie. Pentru 19% dintre respondenți, pe primul loc este frica de a sta din nou izolați în casă peste câteva luni, iar peste 17% se tem că le vor scădea veniturile.

Sondajul IMAS a fost realizat în perioada 8 – 27 mai pe un eșantion de 1.010 respondenți și are o marjă de eroare de +/- 3,1%.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Actualitate2 ore ago

Un episod meteo extrem ce ar trebui să apară o dată la 200 de ani – Cât de mult a înrăutățit încălzirea globală un val de căldură letal

​În Mali s-a înregistrat la începutul acestei luni o temperatură de +48,5 C, cea mai ridicată măsurată vreodată în aprilie...

Actualitate4 ore ago

Conferințele „Despre lumea în care trăim”, la Ateneul Român – ediția a șaptea, 18–20 mai 2024 –, un festival de conferințe și dialoguri culturale și științifice pe teme de actualitate, susținute de specialiști importanți și oameni de cultură de prestigiu

​În perioada 18–20 mai, vor fi prezenți pe scena Ateneului Român, la cea de-a șaptea ediție a festivalului de conferințe...

Actualitate6 ore ago

„E un drept democratic, dar e schizofrenic și suicidar” / Legea privind furnizarea gratis a apei potabile în restaurantea fost promulgată

Legea privind furnizarea gratuită a apei potabile pentru consumatorii din restaurante, cantine și servicii de catering a fost promulgată. HotNews...

Actualitate8 ore ago

Doi spioni ai Rusiei, arestați în Germania. Ei plănuiau atacuri la baze militare, pentru a submina sprijinul oferit Ucrainei

Două persoane au fost arestate în Germania pentru că ar fi pus la cale atacuri menite să submineze sprijinul militar...

Actualitate10 ore ago

Mă pot asigura la Sănătate dacă nu am venituri? Da, prin Declarația unică 2024 / Cât trebuie să plătesc

Sunt persoane care nu lucrează, nu au venituri (cel puțin oficial), din diverse motive, dar doresc să fie asigurate la...

Actualitate12 ore ago

Comisia Europeană ar urma să dea în judecată Germania pentru „taxa de neutralitate” pe vânzările de gaze către vecinii săi

Comisia Europeană ar urma să dea în judecată Germania pentru că a perceput vecinilor săi o taxă suplimentară pentru cumpărarea...

Actualitate14 ore ago

Consiliul de Securitate al ONU va vota vineri cu privire la aderarea Palestinei la ONU

Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite urmează să voteze vineri cererea palestiniană de a deveni membru cu drepturi depline al...

Actualitate16 ore ago

Aproape nimic nu poate provoca întârzierea trenurilor de mare viteză în Japonia. Şi, totuşi, un şarpe a făcut-o

Aproape nimic nu poate face ca faimoasele trenuri de mare viteză din Japonia, aşa-numitele trenuri-glonţ, să aibă întârzieri, dar un...

Actualitate19 ore ago

VIDEO „Unchiule, mă asculți?” O femeie din Brazilia s-a dus cu un mort la bancă în încercarea a obține un împrumut

O femeie din Brazilia a adus un bărbat de 68 de ani într-un scaun cu rotile la bancă și a...

Actualitate21 de ore ago

Alegeri legislative în Croația: Conservatorii sunt în frunte

Conservatorii aflați la putere în Croația au ieșit învingători în alegerile legislative, potrivit primelor estimări, după o campanie tensionată în...

Actualitate23 de ore ago

Așteptarea pentru ucraineni a luat sfârșit? Camera Reprezentanților va vota sâmbătă asupra asistenței militare pentru Ucraina

Camera Reprezentanților SUA va vota sâmbătă proiectele de lege care oferă asistență Ucrainei, Israel și Taiwan, a declarat miercuri speakerul...

Diverse23 de ore ago

Acoperișuri Premium în România

AcoperisuriPremium este partenerul de încredere pentru soluții premium de acoperișuri în România. Cu o experiență vastă în domeniu și o...

ActualitateO zi ago

fanatik.ro: Poluare cu metale grele. Pericolul depozitului de deșeuri de la Carom Onești

FANATIK vine cu dezvăluiri noi despre pericolul de la CAROM Onești, acolo unde autoritățile țin sub tăcere situația deșeurilor cancerigene...

ActualitateO zi ago

Europa reia extracția magneziului pentru a scăpa de dependența de China / Financial Times scrie despre exploatarea din România

Europa va relua extragerea magneziului în premieră după mai bine de un deceniu, în contextul în care UE încearcă să-și...

ActualitateO zi ago

Mesajele de pe WhatsApp prin care pacienții dr. Cătălin Cârstoiu erau direcționați de la spitalul de stat către clinica privată a familiei

Patru pacienți au povestit pentru HotNews.ro cum au ajuns să plătească sume de sute și de mii de lei la...

Actualitate2 zile ago

BEC: Alegătorii cu domiciliul în străinătate dar care şi-au stabilit reşedinţa în ţară începând cu 11 aprilie 2024 nu vor putea vota la locale

Biroul Electoral Central a adoptat marţi o hotărâre care prevede că alegătorii cu domiciliul în străinătate, care şi-au stabilit reşedinţa...

Actualitate2 zile ago

VIDEO Kievul va solicita convocarea Consiliului NATO-Ucraina. Zelenski: „Sunt vieţile umane diferite?” / El îi mulţumeşte lui Olaf Scholz pentru eforturile diplomatice din China

Ucraina va solicita o reuniune a Consiliului NATO-Ucraina pentru a discuta despre protecţia cerului, furnizarea de sisteme de apărare aeriană...

Actualitate2 zile ago

Georgia: Parlamentul a votat în favoarea „legii rusești” / Mii de oameni protestează

Mii de persoane au manifestat marți seara la Tbilisi, în Georgia, după un prim vot în parlament în favoarea unui...

Actualitate2 zile ago

Șeful NATO, după discuţia cu Iohannis: România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic şi s-a angajat să sprijine Ucraina

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, afirmă, după discuţia cu preşedintele Klaus Iohannis, că România este esenţială pentru apărarea Flancului...

Actualitate2 zile ago

Dupa legea autodeterminarii de gen, guvernul german vrea modificarea legii avortului – Bavaria se opune ferm

Comisia de autodeterminare și medicină a reproducerii, desemnată de guvernul german, și-a prezentat luni raportul final, în care propune liberalizarea...

Top Stiri Comisarul