Connect with us

Actualitate

Dezbatere în Parlament pe legea care limitează educația sexuală în școli/Halici (PSD) către Barna(USR): Cum ar reacționa dacă copilul lui de clasa a II-a ar veni acasă și ar spune că a învățat la școală cum fac sex două persoane? Aia este educație? Nu! Aia e distrugere – Politic

Publicat

pe

Deputații dezbat miercuri, proiectul de lege care permite ca derularea de programe de educație sexuală să se facă doar cu acordul scris al părinților. PSD și PNL au modificat, în comisiile de specialitate legea protecției copiilor astfel încât educația sexuală să se facă doar cu acordul părințiilor. Camera Deputaților este forul decizional, legea urmează să meargă la promulgare.

În cadrul dezbaterilor generale, la plen, deputatul USR Dan Barna a atras atenția că cei mici nu pot fi protejați prin neinformare.

Dan Barna, USR: „Avem pe masă un subiect -educația pentru sănătate, pentru copii, și vă cer tuturor să gândiți fiecare cu mintea dumneavoastră la acest vot. (…) România esteăn omentul de față pe primul loc în Europa la mame minore, ceea ce înseamnă că avem o problemă majoră. Faptul că tinerele, copilelel își încep viața sexuală în toalete de școală este o problemă majoră. Nu ne putem proteja copiii neinformându-i (…) Avem părinți care din considerente religioase consideră că nu trebuie să aibă acces la acest tip de educație”.

Petru Movilă, PMP: „Educația sexuală ar trebui predată în școli și fără acordul scris al părinților Este foare important să gasim o soluție ca acești copii să aibă acces la o educație normală. Părinții joacă un rol foarte important, ei sunt modele pentru copii lor. Parinții ar trebui să mai lase crâșmele și băutura, să le dea hăinuțe copiilor să meargă la școală”.

Nicușor Halici PSD: „Noi susținem acesta inițiativă pentru că partidul privește în viitor, la ziua când trebuie să predăm ștafeta și pentru asta trebuie să creștem omani sănătoși nu doar fizic ci și moral și mental . Îmi pare rău că nu e Dan Barna aici să-l privesc în ochi și să-l întreb cum ar reacționa dacă copilul lui de clasa a doua ar veni acasă și ar spune că a învățat la școală cum să fac sex două persoane? Aia este educație? Nu! Aia e distrugere de multe ori iremediabil, asupra caracterului unui copi”

Comisia Juridică a dat marți, raport favorabil pe varianta propusă de PSD și PNL . În urmă cu o săptămână, la Comisia de Muncă a Camerei Deputaților patru parlamentari PSD și PNL au propus ca programele de educație care includ educația sexuală să se desfășoare doar cu „acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali ai copiilor”.

Ce prevede legea în vigoare (45/2020)

  • ”Derularea sistematică în unitățile școlare, cel puțin o dată pe semestru, de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor.

Amendamentul nou introdus:

  • „Derularea sistematică în unitățile școlare cu acordul scris al părinților sau reprezentanților legali ai copiilor de programe de educație pentru viața inclusiv educație sanitară în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală și gravidității minorelor”. (Autorii amedamentului: Robert Sighiartău (PNL), Florica Cherecheş (PNL), Elena Hărătău (PSD), Steluţa-Gustica Cătăniciu (neafiliat), Adrian Solomon (PSD), Nicuşor Halici (PSD) şi Titus Corlăţean (PSD).

Camera Deputaților este forul decizional, legea urmează să meargă la promulgare.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized4 ore ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized5 ore ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized6 ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

UncategorizedO zi ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized5 zile ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized7 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized7 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Top Stiri Comisarul