Connect with us

Actualitate

Procedura pentru cei 2.500 acordați firmelor care angajează tineri și vârstnici, în Monitorul oficial – Finante & Banci

Publicat

pe

Ordonanța de Urgență 92/2020, publicată în Monitorul oficial la finalul lunii mai, prevedea, printre altele, acordarea unei sume de 2.500 lei pentru firmele care angajează vârstnici și tineri. Între timp, a fost publicată și procedura împreună cu documentele ce trebuie completate de angajatori. Mai întâi reamintim despre ce este vorba, apoi descriem prevederile procedurii.

Cele două componente ale acelei OUG (în legătură cu acest ordin):

1. Angajatorii care încadrează în muncă, până la 31 decembrie, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, persoane în vârstă de peste 50 de ani ale căror raporturi de muncă au încetat din motive neimputabile lor, în perioada stării de urgență sau a stării de alertă, înregistrați ca șomeri în evidența agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București, primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din această categorie, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 lei.

2. Angajatorii care încadrează în muncă, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2020, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, persoane cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani înregistrați ca șomeri în evidența agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din această categorie, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 lei.

ATENȚIE: Angajatorii care vor opta pentru sprijin în vederea încadrării în muncă din categoriile mai sus-menționate vor fi obligați să mențină raporturile de muncă pentru o perioadă de încă 12 luni de la împlinirea celor 12 luni pentru care se asigură sprijin.

Angajatorii care încetează raporturile de muncă ale salariaților, anterior perioadelor pentru care sunt obligaţi să le mențină, vor restitui agențiilor pentru ocuparea forței de muncă, în totalitate, sumele încasate pentru fiecare persoană pentru care a încetat raportul de muncă, plus dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României în vigoare la data încetării raporturilor de muncă.

Procedura pentru a beneficia

Angajatorii trebuie să încheie cu agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană, în raza căreia își au sediul social, o convenție (documentul respectiv este în prima anexă a ordinului președintelui ANOFM despre care scriem acum).

Pentru ca această convenție să fie încheiată și depusă online, trebuie să fie însoțită de următoarele documente:

• declarație pe propria răspundere (face parte tot din Ordin – Anexa 3) – e legată de faptul că trebuie spus că nu e institutie publică sau că nu e vorba de faliment, dizolvare, lichidare, sau are activitatea suspendată din alte motive decât cele generate de COVID-19
• actul de identitate în copie
• actul în baza căruia au fost încadrați în muncă, în copie.

Dacă documentele nu sunt lizibile sau angajatorul nu le-a trimis pe toate, AJOFM va solicita angajatorului redepunerea acestora în 5 zile de la data primirii socilitării.

Sumele se acordă lunar, chiar și în perioada concediului de odihnă.

Angajatorii trebuie să depună, până la data de 25 a lunii următoare lunii pentru care solicită această sumă, prin mijloace electronice, un tabel (precum cel care face parte din Ordinul ANOFM – Anexa 4) care va fi însoțit de pontaj și statul de plată pentru luna respectivă, extras, în copie certificată de către angajator.

Dacă documentele nu sunt lizibile sau angajatorul nu le-a transmis pe toate, AJOFM va solicita redepunerea acestora în termen de 5 zile.

Sumele se acordă din bugetul pentru șomaj în 15 zile de la data de 1 a lunii următoare expirării termenului de depunere a documentelor necesare pentru verificarea și acordarea acestor sume.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
Diverse16 ore ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
Diverse2 zile ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized5 zile ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Uncategorized6 zile ago

Companii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video

Studiile arată că Genetec continuă să câștige cotă de piață, pe măsură ce piețele VMS și VSaaS se extind la...

Uncategorized6 zile ago

Zyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului

Rețeaua WiFi gestionată în cloud, cu monitorizare bazată pe inteligență artificială, asigură conectivitatea personalului și buna desfășurare a operațiunilor. Zyxel...

Uncategorized6 zile ago

Garmin își extinde gama de ceasuri inteligente de top cu modelele fēnix 9 și fēnix 9 Pro

Modelul Pro, robust și rafinat, are prima carcasă de ceas din titan și cel mai mare ecran AMOLED de pe un...

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat
Business::Marketing6 zile ago

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat?

Discuția asta apare de fiecare dată când cineva primește prima ofertă serioasă de colaborare și se uită la ea cu...

Uncategorized6 zile ago

1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil

Ecranul de 7,95 inci, funcțiile AI și conectivitatea între dispozitive susțin un mod de lucru flexibil pentru profesioniștii aflați mereu...

Diverse7 zile ago

Pre-check-in digital: ce poate face o unitate de cazare înainte de sosirea oaspetelui

Experiența unui oaspete începe înainte ca acesta să ajungă la hotel, pensiune sau apartament. Înainte de sosire există informații care...

Uncategorized7 zile ago

Axis lanseaza AI Assistant: acces 24/7 la informatii tehnice despre produse si solutii

Axis Communications lanseaza Axis AI Assistant, un instrument digital bazat pe inteligenta artificiala, care le ofera partenerilor si clientilor acces...

UncategorizedO săptămână ago

BenQ Creative Pro prezintă seria PV50: monitoare concepute pentru fluxurile de post-producție

Noile monitoare profesionale PV3250U de 32 de inch și PV2750U de 27 de inch oferă rezoluție 4K, precizie cromatică și...

UncategorizedO săptămână ago

Roborock continuă să sărbătorească cea de-a 12-a aniversare prin noi campanii promoționale la eMAG și Altex

București, România – 25 august 2026 – Roborock continuă campania aniversară dedicată celor 12 ani de activitate prin două noi promoții,...

UncategorizedO săptămână ago

BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș

București, 2026 – Cum ar arăta literatura pentru Bacalaureat dacă adolescenții n-ar mai fi nevoiți doar să o memoreze, ci...

aerocrop aerocrop
DiverseO săptămână ago

AEROCROP aduce serviciile agricole cu drona mai aproape de fermierii din sudul României

Compania intervine în culturi cu tratamente fitosanitare, fertilizare, aplicare granulară și monitorizare multispectrală, inclusiv atunci când accesul utilajelor terestre este...

UncategorizedO săptămână ago

Ce valabilitate are un certificat constatator ?

Certificatul constatator este un document oficial emis de către Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) care atestă anumite date și...

UncategorizedO săptămână ago

Snagov Monastery Tour – Discover History, Legend and Tranquility Near Bucharest

Just outside the busy rhythm of Bucharest, travelers can discover a completely different side of Romania. Surrounded by water and...

UncategorizedO săptămână ago

De la rutine simplificate prin tehnologie la timp investit pentru ceea ce contează: Samsung deschide conversația despre SmartTime

52% dintre respondenții Samsung Members spun că folosesc AI pentru a economisi timp, iar 48% pentru a-și optimiza activitățile zilnice;...

UncategorizedO săptămână ago

Synology® lansează RackStation RS1226+ și RS1226RP+, concepute pentru infrastructuri edge și locații remote aflate în dezvoltare

București, România — 24 august 2026 — Synology a lansat RackStation RS1226+ și RS1226RP+, două sisteme de stocare 2U cu 8 bay-uri,...

Curățarea facială Curățarea facială
DiverseO săptămână ago

Curățarea facială agresivă poate afecta bariera pielii? Ce alternative moderne există pentru tenul sensibil și congestionat

Mult timp, ideea de „curățare profundă a tenului” a fost asociată cu proceduri agresive, extracții mecanice dureroase și iritații care...

Top Stiri Comisarul