Connect with us

Actualitate

Nigel Farage a rămas fără emisiunea radio, după ce a comparat dărmâmarea statuilor de către manifestanții antirasiști cu acțiunile talibanilor – Esential

Publicat

pe

Eurofobul britanic Nigel Farage şi-a pierdut joi emisiunea zilnică de la un post de radio naţional, LBC, după ce a comparat doborârea statuii unui comerciant de sclavi în timpul unei manifestaţii antirasiste în Anglia cu acţiunile talibanilor, relatează AFP, citată de Agerpres.

„În urma discuţiilor cu el, Nigel s-a retras de la LBC imediat”, a anunţat postul de radio pe Twitter, precizând că înţelegerea contractuală cu şeful Partidului Brexit şi cu fostul şef al mişcării anti-imigraţie UKIP ajungea la final „în scurt timp”.

”The Nigel Farage Show”, o emisiune de două ore difuzată de cinci ore pe săptămână, se va încheia, prin urmare, după ce moderatorul său, zeflemitor şi amator de provocări şi atacuri, a făcut comentarii considerate deplasate în timpul unei emisiuni de televiziune weekendul trecut.

Întrebat despre manifestanţii antirasişti care au doborât duminică şi apoi au aruncat în portul din Bristol o statuie a lui Edward Colston – un comerciant de sclavi africani care a trăit la sfârşitul secolului al 17-lea -, el i-a comparat cu talibanii care au doborât în 2001 statui vechi cu Buda în Afganistan.

„Talibanilor le place să arunce în aer şi să distrugă monumentele istorice dintr-o altă eră, cu care nu sunt de acord”, a declarat Nigel Farage într-un interviu televizat, provocând reacţii puternice. „Ce am văzut în acest weekend este exemplul cel mai înspăimântător al legii gloatei”, a adăugat el, în contextul în care acţiunea a lansat o dezbatere la scară naţională privind viitorul altor statui considerate ca simboluri ale trecutului colonialist britanic.

Farage nu a comentat deocamdată plecarea sa. Într-o postare de joi de pe Twitter, eurofobul de 56 de ani a distribuit un video care arată o aparentă agresiune asupra a doi poliţişti la Londra, denunţată de Ministerul de Interne, afirmând în comentariu că este „rezultatul urii faţă de poliţie”.

Partidul Brexit al lui Farage a terminat primul alegerile europene în 2019, concentrându-şi campania asupra chestiunii unice a ieşirii din UE. De când Marea Britanie a ieşit efectiv din UE la 31 ianuarie, sprijinul pentru această formaţiune a scăzut semnificativ în rândul alegătorilor britanici.

Nigel Farage l-a avut printre invitați în cadrul emisiunii pe preşedintele american Donald Trump, în octombrie, în plină campanie pentru alegerile legislative britanice.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse5 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse6 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul