Connect with us

Actualitate

Polițiștii americani, între rușine și senzația că sunt ținta unui atac, după moartea lui George Floyd – International

Publicat

pe

Sentimentul de îngrijorare crește în rândul poliției americane, constrânsă mai mult ca niciodată să-și analizeze acțiunile după moartea lui George Floyd. Dacă unii recunosc nevoia de reforme, alții refuză acuzațiile de rasism instituționalizat care vizează forțele de ordine, scrie AFP.

Din California până în Massachusetts, polițiștii intervievați de agenția internațională de presă se declară scandalizați de ceea ce ei califică drept „ucidere”. Dar mulți acuză că sunt pe nedrept comparați cu „merele putrede”, precum polițistul alb din Minneapolis care l-a asfixiat pe George Floyd după ce i-a ținut genunchiul pe gât.

„Eu nu sunt Derek Chauvin!”, afirmă Michael O’Meara, președintele sindicatului polițiștilor din statul New York. „El a ucis pe cineva, nu noi. Încetați să ne tratați ca pe niște animale”, a spus el, în fața a sute de colegi reuniți la Manhattan.

Derek Chauvin a comis „un act criminal” de care „ne este rușine”, a declarat Shaun Willoughby, 41 de ani, de la sindicatul polițiștilor din Albuquerque, în New Mexico. „Dar este cu adevărat frustrant să fim toți puși în aceeași oală”.

Același reproș este formulat de decenii de populația de culoare societății americane, afirmând că membrii acestei comunități sunt adeseori considerați a priori un potențial pericol.

Furia manifestanților ieșiți pe străzi de la finalul lunii mai depășește cazul lui George Floyd. Ea este rodul unei „lungi istorii de violențe față de americanii de culoare pe care forțele de ordine, în calitate de instituție, trebuie să o recunoască”, subliniază Louisa Aviles, expert în justiție la universitatea John Jay din New York.

Polițiștii americani ucid în medie trei persoane în fiecare zi, și „cel puțin jumătate dintre aceste decese nu sunt în mod necesar pentru a salva viața polițiștilor sau a civililor”, notează Franklin Zimring, criminolog la universitatea Berkeley.

Cea mai bună armă, vorba

Afro-americanii sunt cu siguranță supra-reprezentați în aceste decese și asupra acestui lucru nu există „nicio îndoială” în opinia lui Ben Kelso, 53 de ani, de la filiala din San Diego, California, a Asociației naționale a polițiștilor de culoare.

Afirmând că a fost el însuși victimă a rasismului încă de mic, bărbatul nu are o soluție – miracol pentru rezolvare, dar insistă asupra dialogului zilnic și analizarea modului în care sunt instruiți polițiștii.

„Petrecem numeroase ore învățând cum să șofăm, să tragem și să arestăm oamenii, dar departe de suficient în a învăța cum să vorbești cu oamenii”, crede el. „Pentru că, în final, cea mai bună armă a unui polițist este vorba”.

Numeroase orașe și-au amendat practicile, în special pentru interzicerea prizelor la gât sau întărirea procedurilor disciplinare. Un proiect de lege este studiat la nivel federal.

„Nu ne este frică de reforme sau de schimbări. Vrem doar să fim parte în aceste discuții”, subliniază Michael O’Meara, al cărui sindicat apără interesele a 40.000 de polițiști.

Pentru această schimbare pledează de ani de zile Branville Bard Jr., șeful poliției din Cambridge, în Massachusetts. Acesta speră că moartea lui George Floyd va declanșa această schimbare.

„Nu pot să vă spun de câte ori am fost oprit la volan. Arăt actele și situația nu degenerează, dar întotdeauna îmi este frică pentru că port o armă și am pielea neagră”, explică el.

În opinia lui Bard ar trebui început prin a „mări costul greșelilor”, sancționând toți polițiștii prezenți atunci când sunt comise abuzuri, chiar dacă nu participă activ.

”Suntem sub atac”

Alții văd situația diferit. „În calitate de profesioniști, suntem sub atac”, apreciază Patrick Lynch, 56 de ani, președintele unui sindicat al polițiștilor din New York. Mulți dintre ei nu se simt susținuți de autorități de la începutul protestelor.

Richard Wells, care conduce un alt sindicat din marea metropolă, consideră că înăsprirea sancțiunilor împotriva polițiștilor ar fi contra-productivă. „Polițiștii vor ezita să-și facă treaba, pentru că în orice situație vor risca să aibă probleme”.

Ceea ce-l rănește cel mai mult pe un polițist new-yorkez de 34 de ani, fiul unor imigranți, sunt apelurile, din ce în ce mai dese, de reducere a bugetelor poliției, pentru a finanța programe sociale și educative.

„Este ironic și dureros, pentru că suntem pe străzi în fiecare zi pentru a încerca să ne facem treaba și să protejăm” oamenii, spune el.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse5 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse6 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul