Connect with us

Actualitate

The Guardian: Marea Britanie renunță la planurile vizând controlul complet la frontieră al mărfurilor venite din UE – International

Publicat

pe

Guvernul britanic a renunțat la planurile sale vizând controlul complet al mărfurilor care vin din UE începând cu data de 1 ianuarie, temându-se de impactul economic al coronavirusului, scrie The Guardian, citat de Rador.

​Guvernul spune că va adopta o politică “flexibilă“ pentru a ajuta firmele să facă față impactului datorat coronavirusului

Planurile cu privire la frontierele de după Brexit au fost dezvăluite zilele trecute și reprezintă o schimbare importantă comparativ cu declarația din februarie a ministrul Biroului de Cabinet, Michael Gove, potrivit căreia controlul frontierelor va fi inevitabil pentru “aproape toată lumea“ care importă produse din UE începând de anul viitor.

Indiferent dacă ar fi existat sau nu taxe, controlul vamal ar fi urmat să fie impus din ambele direcții ale Canalului Mânecii, la fel ca și controlul vizând respectarea prevederilor legale și a condițiilor sanitare. Dar miniștrii urmează ca acum să adopte o poziție ceva mai flexibilă în privința produselor care intră în Regatul Unit pentru a împiedica haosul inerent creat de Covid-19.

O sursă guvernamentală a declarat: “Ne dăm seama de impactul pe care coronavirusul l-ar avea asupra afacerilor din Regatul Unit și, având în vedere că, de la sfârșitul acestui an, ne vom relua controlul asupra legislației și frontierelor noastre, vom adopta o poziție pragmatică și flexibilă pentru a ajuta companiile să se adapteze schimbărilor și oportunităților oferite de șansa de a se afla în afara pieței unice și a uniunii vamale“.

Anunțul ar urma să fie făcut după ședința comună a comisiilor din UE și din Regatul Unit, prezidate de Gove și de vicepreședintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, care se vor reîntâlni vineri, pentru a doua oară. Comisia a fost înființată pentru a pune în aplicare acordul de retragere.

Tratativele pe tema comerțului și a viitoarelor relații cu UE au fost blocate, iar Boris Johnson urmează să participe la un videosummit cu liderii UE, programat luni, din dorința de a îndepărta acest blocaj.

El se va întâlni cu Ursula von der Leyen, cu Charles Michel și cu David Sassoli, președinții Comisiei Europene, Consiliului și, respectiv, al Parlamentului European.

În vederea tratativelor, Regatul Unit și UE au pregătit un “program intensificat“, care va cuprinde un amestec de negocieri oficiale și de reuniuni în grupuri mai mici, atât din partea Londrei, cât și din partea Bruxelles-ului.

Timp de cinci săptămâni, asemenea tratative vor avea loc săptămânal începând din 29 iunie – un program mai accelerat după ce, în cadrul ultimei runde de negocieri, întâlnirile avuseseră loc din două în două săptămâni. Regatul Unit a declarat că va părăsi tratativele dacă, până în luna iulie, nu se înregistrează niciun progres.

În această săptămână, gestionarul general al tratativelor, Penny Mordaunt, care este practic adjunctul lui Gove în privința aplicării Brexitului, a declarat că, la reuniunea comună a comisiilor, britanicii le vor transmite celor din UE că Regatul Unit nu intenționează să se prevaleze de dreptul legal ca, o singură dată, să mai poată cere prelungirea perioadei de tranziție, care ar lua sfârșit în decembrie.

Negociatorii din Regatul Unit speră ca întrevederea lui Johnson cu Von der Leyen să faciliteze un compromis, așa cum s-a întâmplat atunci când Johnson s-a plimbat prin pădurea de la Wirral cu premierul irlandez, Leo Varadkar, și când, în octombrie trecut, discuțiile de atunci au dus la un compromis în privința frontierelor irlandeze.

Negociatorii Regatului Unit au mai spus că este imposibil să se ajungă la un acord cu UE în timpul actualului mandat al lui Michel Barnier, negociatorul-șef din partea UE, și vor ca acestuia să i se dea noi instrucțiuni, care să poată facilita compromisul.

Regatul Unit caută să ajungă la un compromis pe tema jurisdicției Curții Europene de Justiție și vor să primească o marjă de manevră în privința mediului, a drepturilor angajaților și a subvențiilor de stat acordate diverselor firme.

Surse importante din rândul negociatorilor spun că, dacă până în luna iulie nu se înregistrează niciun progres, Regatul Unit este pregătit să plece, aceleași surse opinând că un acord la toamnă ar fi prea târziu pentru ca țara să se poată pregăti în vederea ieșirii complete din piața unică și din uniunea vamală a UE până pe 1 ianuarie.

Ei spun că nu există jumătăți de măsură în privința pretențiilor UE pe tema Curții Europene de Justiție și că negociatorul-șef din partea Regatului Unit, David Frost, a calificat abordarea UE față de acordul final ca fiind “de neluat în discuție“.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized3 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities3 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized4 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse4 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized4 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized4 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized4 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized4 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized4 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
Diverse6 zile ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

Diverse7 zile ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum alegi sistemul de sonorizare potrivit pentru evenimentul tau

Descoperiți cum să selectați echipamentele audio ideale pentru evenimente corporate, private sau concerte, cu ajutorul soluțiilor complete de închiriere oferite...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Peugeot – piese second-hand pentru reparații rapide și accesibile

Când cauți dezmembrez Peugeot, de cele mai multe ori ai deja o problemă concretă: o piesă defectă, o daună de...

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca magazin de haine de lux in Cluj-Napoca
DiverseO săptămână ago

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa...

UncategorizedO săptămână ago

Wegovy, prima pastilă GLP-1 pentru slăbit, primește undă verde de la Comisia Europeană

Comisia Europeană a aprobat Wegovy sub formă de comprimat, administrat o dată pe zi, acesta devenind primul tratament oral GLP-1...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Magic V6: construit pentru a fi folosit, proiectat să reziste

Un design ultra-subțire, materiale avansate și un scenariu extrem care pune în valoare durabilitatea noului flagship pliabil HONOR   București,...

Diverse2 săptămâni ago

Aplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună

Inteligența artificială redefinește modul în care românii caută și aleg o locuință, iar aplicația North Bucharest, dezvoltată de North Bucharest Investments, confirmă...

Top Stiri Comisarul