Cunoscutul economist american Nouriel Roubini nu crede că economia globală se va redresa rapid. El consideră că actuala situație gravă va duce la o vară de proteste în SUA și la ani de dificultăți în Europa. ”A fost nevoie să treacă ani după 1929 pentru ca întreaga amploare a crizei să devină vizibilă. Comparativ cu astăzi, a fost ca un accident feroviar văzut cu încetinitorul. Acum economia mondială s-a prăbușit în numai câteva săptămâni și, numai în SUA, peste 40 de milioane de oameni sunt șomeri. Mulți cred că economia își va reveni la loc la fel de repede, dar aceasta e o eroare”, crede economistul.
DER SPIEGEL: Dle Roubini, pandemia a pus economia globală în genunchi și milioane de oameni și-au pierdut slujbele. Este criza la fel de gravă ca Marea Recesiune din anii ’30?
Roubini: Colapsul e chiar mai mare decât a fost atunci. A fost nevoie să treacă ani după 1929 pentru ca întreaga amploare a crizei să devină vizibilă. Comparativ cu astăzi, a fost ca un accident feroviar văzut cu încetinitorul. Acum economia mondială s-a prăbușit în numai câteva săptămâni și, numai în SUA, peste 40 de milioane de oameni sunt șomeri. Mulți cred că economia își va reveni la loc la fel de repede, dar aceasta e o eroare
.
DER SPIEGEL: Nu crezi într-o redresare în formă de „V”, în ciuda enormelor pachete de stimuli economici? În definitiv, în mai au fost create la loc 2,5 milioane de slujbe noi.
Roubini: Sigur, vom vedea o relansare în a doua jumătate a anului. Dar nu va fi una reală, ci o iluzie. Economia s-a prăbușit atât de grav încât e practic inevitabil ca la un moment dat să înceapă să crească din nou. Dar acest lucru nu va compensa colapsul în niciun fel. Chiar și la finalul lui 2021, economia americană se va afla tot sub nivelul de la începutul lui 2020; sunt prea multe avarii. Iar șomajul se va stabiliza undeva pe la 16 sau 17% – în cursul crizei financiare a fost doar 10%. Slujbele create în mai au fost numai 2,4 milioane, după ce 42 de milioane și-au pierdut locurile de muncă în ultimele câteva luni. Iar rata reală a șomajului e de fapt mult mai mare decât o dau măsurătorile oficiale.
DER SPIEGEL: Piața bursieră vede în mod evident diferit lucrurile, cu acțiuni tranzacționate la același nivel ca la începutul anului.
Roubini: Piața bursieră se autoamăgește. Investitorii pariază că vor urma noi pachete de stimuli și o redresare în „V” a profiturilor. Dar pentru oamenii de aici, din SUA, acest lucru nu înseamnă nimic.
DER SPIEGEL: De când nu le mai pasă americanilor de piața bursieră?
Roubini: Pe Wall Street marile corporații dau tonul, în special băncile și companiile tehnologice. Ele vor supraviețui crizei întrucât statul nu va permite niciodată ca ele să se scufunde. Vor da oameni afară, vor reduce costurile și, în cele din urmă, vor avea chiar mai multă putere pe piață decât înainte. Dar ceea ce numim noi aici „Main Street”, companiile mici și mijlocii, nu pot face același lucru. Ele dau pur și simplu faliment. Estimez că unul din două restaurante din orașul New York va fi nevoit să se închidă, dar McDonald’s va supraviețui. Însă asta nu e tot.
DER SPIEGEL: Ce altceva?
Roubini: Cei mai bogați 10% dintre americani dețin 80% din valoarea pieței bursiere, în vreme ce 75% nu dețin nici măcar o acțiune. Este un studiu realizat de Rezerva Federală (Fed), conform căruia 40% dintre americani nu au 400 de dolari bani gheață pentru a fi pregătiți pentru urgențe. Acea urgență o trăim acum. Sistemul e bolnav, iar oamenii ies în stradă din acest motiv.
DER SPIEGEL: Vrei să spui că protestele de după uciderea lui George Floyd de către poliție au și o componentă socială?
Roubini: Bineînțeles! În zona în care locuiesc eu, Bowery în Lower Manhattan, trei sferturi din manifestanți sunt albi. Mulți dintre ei sunt tineri și fac parte din „precariat”-ul urban, noua subclasă care a substituit clasa muncitoare tradițională, proletariatul, în economiile avansate bazate pe servicii. Precariatul e constituit din lucrători cu contracte temporare, liber profesioniști, oameni care muncesc cu ora, lucrători „gig” [tot independenți/temporari, dar în special în sfera digitală – n.trad.], contractanți – în ciuda faptului că ei dețin adesea o diplomă universitară. Cei care nu sunt angajați cu normă întreagă nu mai primesc ajutor de la stat după trei luni. Și atunci acești oameni nu-și mai pot plăti chiria și factura telefonică, iar curentul electric și apa le sunt tăiate. Va fi o vară lungă și fierbinte.
DER SPIEGEL: Acest lucru nu-i va reduce considerabil lui Donald Trump șansele de a fi reales?
Roubini: Ai dreptate. Dar Joe Biden va trebui să câștige cu o marjă foarte mare pentru ca Donald Trump să plece de bunăvoie de la Washington. Însă eu prezic că nu așa se va întâmpla. Fie Trump își va păstra la limită funcția, chiar dacă susținerea lui se disipează în rândurile clasei muncitoare albe care l-a așezat în funcție. Fie va pierde cu o marjă foarte mică, dar nu va accepta rezultatul.
DER SPIEGEL: Chiar crezi la modul serios că atunci s-ar baricada în Casa Albă?
Roubini: Firește. Trump nu se duce la Curtea Supremă, ca Al Gore, să ceară o renumărare a voturilor dacă rezultatele vor fi strânse în unele circumscripții. El va da vina pe China, Rusia, pe negri sau pe imigranți și se va comporta precum un dictator de republică bananieră. Își va chema adepții să se ridice la arme – sunt destui fasciști albi înarmați mișunând pe acolo. El le reamintește suficient de des despre Al Doilea Amendament, care le permite americanilor să dețină arme.
DER SPIEGEL: Un scenariu sumbru. Trump va da probabil vina și pe Fed pentru evoluțiile economice. El vrea ca Fed să reducă rata dobânzii chiar și mai mult.
Roubini: Fed a făcut deja tot felul de lucruri pe care nu era obligată să le facă. A salvat bănci, investitori financiari, fonduri speculative și administratori de active inundând piețele cu lichidități. Era lucrul corect de făcut pe termen scurt pentru a evita deflația. Dar datoria publică e atât de mare încât guvernele și companiile nu se pot refinanța dacă rata dobânzii rămâne extrem de scăzută. Fed trebuie să se asigure de acest lucru prin cumpărarea de obligațiuni, mărindu-le astfel prețul și diminuând rata dobânzii. Pe termen lung, nu va ieși din acest comportament. Fed e în aceeași situație în care sunt toate marile bănci centrale din lume.
DER SPIEGEL: Vrei să spui că băncile centrale și-au pierdut independența?
Roubini: Absolut. Uite: în decembrie 2018 președintele Fed Jerome Powell a anunțat că va mări rata dobânzii și va reduce bilanțul băncii centrale prin încetarea cumpărării de obligațiuni. Drept urmare, piața bursieră a căzut cu 20%. Powell a bătut rapid în retragere, și bilanțul Fed de astăzi e dublu față de cât era atunci. Pe termen lung acest lucru va duce la inflație.
DER SPIEGEL: Cum se poate întâmpla așa ceva cu atât de mulți șomeri și cu economia nepregătită pentru o relansare?
Roubini: Pentru că vom avea un șoc negativ de partea ofertei. Poate sună tehnic, dar se poate explica ușor.
DER SPIEGEL: Te rog.
Roubini: Globalizarea a menținut costurile cu mâna de lucru și producția la un nivel scăzut vreme de ani, fie și numai din cauza celor 2,5 miliarde de muncitori ieftini din India și China. Dar globalizarea a trecut deja de vârful [„peak”, punct după care nu mai poate exista creștere din nou – n.trad.] ei după criza financiară, iar pandemia a intensificat această tendință. Suntem martori la renaționalizare, la dezintegrarea lanțurilor de aprovizionare, la un conflict comercial între China și SUA.
DER SPIEGEL: Deci te aștepți ca prețurile să crească pe toată linia?
Roubini: Să luăm ca exemplu tehnologia 5G: Nokia și Ericsson sunt cu 30% mai scumpe și cu 20% mai puțin eficiente decât Huawei. Deci, dacă o țară decide să nu apeleze la Huawei pentru expansiunea 5G, și există motive întemeiate de securitate pentru a proceda astfel, prețurile a tot felul de produse finale, de la servicii 5G până la prăjitoare de pâine și cuptoare cu microunde cu cipuri 5G, vor crește automat. Iar acest lucru duce în cele din urmă la inflație.
DER SPIEGEL: Dar atunci rata dobânzii ar trebui să crească.
Roubini: Conform manualului, da, dar nu se va întâmpla așa. Altfel statele și firmele și-ar face praf și pulbere bugetele și bilanțurile.
DER SPIEGEL: Ești surprins de cât de mulți bani s-au apucat brusc europenii să mobilizeze pentru a-și stabiliza economiile?
Roubini: Nu chiar. În definitiv, ce contează cu adevărat e integritatea zonei euro. Fără un act de solidaritate, Italia, în special, ar intra în colaps și ar ieși din uniunea monetară. Și atunci totul s-ar termina.
DER SPIEGEL: În ce privește pachetul de subvenții de 500 miliarde de euro pe care speră să-l strângă Germania și Franța, ministrul german de finanțe Olaf Scholz a vorbit despre un moment Hamilton al Europei, o referire la primul secretar al trezoreriei americane Alexander Hamilton, cel care a turnat fundația financiară a statului american. Exagerează Scholz?
Roubini: Evident, exagerează. Pachetul e cât se poate de în regulă, dar lipsesc două precondiții esențiale pentru un stat federal european: în primul rând punerea în comun a pasivelor – datoria Italiei tot datoria Italiei rămâne. Și, în al doilea rând, un buget comun de dimensiuni semnificative, de exemplu 20 sau 30% din PIB, iar nu doar 2%, cum stau lucrurile acum.
DER SPIEGEL: După standardele germane, deciziile guvernului german sunt revoluționare.
Roubini: Nu poți să spui mereu „nu” la orice! Berlinul nu poate să fie împotriva faptului că bugetul UE crește și că Banca Centrală Europeană joacă un rol mai important, și în același timp să mai fie și surprins când totul începe să se ducă de râpă. Atunci Europa ar fi moartă! Din fericire, cancelarul Angela Merkel a realizat la timp care este miza. Și ea este atât de populară pe moment încât își permite să ia asemenea măsuri. Mă îndoiesc că așa ceva va mai fi posibil sub succesorul ei, indiferent cine va veni la conducerea partidului ei și a guvernului.
DER SPIEGEL: Dar următoarea criză deja pândește după colț: Brexit. Vor cere din britanicii o prelungire a perioadei de tranziție?
Roubini: Eu vorbesc regulat cu reprezentanți ai guvernului britanic și am impresia că ei se îndreaptă în mod clar spre un Brexit dur. Londra nu vrea un acord de liber-schimb precum cel dintre UE și Canada, guvernul chiar vrea o separare deplină. Ceea ce e, bineînțeles, o nebunie. Camioanele se vor strânge claie peste grămadă la vămile de la graniță, piețele bursiere ale Europei vor cădea drastic, și economia britanică la fel, iar economia europeană va cădea și ea, deși nu la fel de mult.
DER SPIEGEL: Există ceva care îți dă speranță?
Roubini: Speranță? Trebuie să mă gândesc. A fost bine că guvernul a reacționat atât de rapid și de masiv la pandemie și consecințele ei. Dar altfel? Mă tem că deceniul 2020 va fi marcat de prăpăd și distrugere. Poate că economia globală va deveni mai sustenabilă după aceea. Dar deocamdată perspectivele sunt sumbre.
