Connect with us

Actualitate

Le Figaro: „România se goleşte de forţele active” – Esential

Publicat

pe

Rata emigraţiei din România a crescut cu 287% în perioada 1990-2017, iar peste 27% dintre românii cu studii superioare trăiau în afara ţării în anul 2017, scrie jurnalistul Paul Cozighian, într-un articol publicat în cotidianul francez Le Figaro, notând că „exodul continuă”, relatează Mediafax.

„Emigraţia din România a crescut cu 287% în perioada 1990-2017, conform raportului privind migraţia şi plecarea specialiştilor, publicat în octombrie 2019 de Banca Mondială. Conform aceluiaşi raport, peste 27% dintre angajaţii români care au specializări universitare locuiau în afara ţării în anul 2017. Iar exodul continuă”, observă jurnalistul Paul Cozighian într-un material publicat în cotidianul Le Figaro sub titlul „România se goleşte de forţele active”.

În opinia lui Sorin Ioniţă, analist la Institutul Expert Forum, „este îngrijorător în principal exodul profesioniştilor din domeniul sănătăţii. Deoarece remunerarea nu este singura motivaţie a plecării lor. Medicii tineri pleacă – categoric pentru a obţine noi calificări -, dar în principal pentru a fugi de un sistem spitalicesc român feudal, aflat la discreţia unui grup de circa 250 de patroni, adevăraţi «guru», cu susţinere în lumea politică, ei controlând resursele şi hotărând totul”.

„Şi cuplurile tinere părăsesc ţara”, afirmă Cătălin Teniţă, cofondator al ONG-ului Geeks for Democracy. „Chiar dacă au deja o situaţie bună, un loc bun de muncă, decid să plece din cauza lipsei infrastructurii, nivelului slab de organizare a educaţiei, sistemului de sănătate, precum şi a lipsei legăturilor prin autostrăzi. Preferă să le ofere un orizont mai bun copiilor lor, iar acest lucru este foarte dureros pentru România…”.

Numărul nou-născuţilor a trecut de la 400.000 la sfârşitul anului 1989 (în momentul căderii regimului comunist) la 180.000 în 2018. De atunci, numărul copiilor născuţi de părinţi români în străinătate depăşeşte numărul naşterilor din România, conform Le Figaro.

„Ţara trebuie să se orienteze spre domeniile de viitor”

„Dacă nu se schimbă nimic, nu vom mai putea nici măcar să încetinim fenomenul, căci oricum să îl oprim este absolut imposibil”, afirmă Elena Calistru, preşedintele asociaţiei Funky Citizens. Ea este îngrijorată mai ales să audă din ce în ce mai mulţi tineri, încă de pe băncile şcolii, că vor să plece din ţară. „Multe dintre lucrurile pe care vor să le înveţe au un asemenea nivel de sofisticare încât piaţa muncii din România nu le poate oferi… România trebuie în primul rând să se orienteze spre aceste domenii de viitor, pentru a putea deveni interesantă pentru aceşti tineri. Încă avem o economie de secolul XX, în timp ce tinerii de acum se specializează în meserii total diferite”.

Românii cu un nivel înalt de educaţie – profesori, ingineri, informaticieni, inovatori, profesionişti în domeniul medical – se regăsesc în principal în lumea anglo-saxonă. Dar diaspora română include şi muncitori, asistenţi la domiciliu şi, desigur, sezonieri, care lucrează în principal în Italia şi Spania. Ei ar fi în prezent circa 3,5 milioane, doar în Europa de Vest, inclusiv aproape 500.000 în Franţa.

Majoritatea sezonierilor nu declară, fără dubii, veniturile în România, dar această lipsă de câştiguri pentru finanţele ţării nu pare să îi deranjeze pe guvernanţii de la Bucureşti. Situaţia ar putea deveni dramatică, deoarece în mai puţin de zece ani România ar putea avea de două ori mai mulţi pensionari decât salariaţi. „Şi nimeni nu a elaborat cu adevărat o strategie pentru acest viitor incert”, regretă analistul politic Radu Magdin.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul